Notiunea de agnosticism

Termenul de „agnosticism” se refera la cei care cred ca dovedirea existentei sau inexistentei lui Dumnezeu e imposibila.
De regula, se considera ca ar fi undeva la mijloc intre teism si ateism. Inteles in felul acesta, agnosticismul nu poate fi privit decat ca un simplu scepticism in privinta tuturor lucrurilor de natura teologica. Agnosticul sustine ca inteligenta umana nu poate concepe ideile de natura supranaturala, tocmai de aceea e limitata la lumea naturala.
In felul acesta, un agnostic poate fi perceput si ca un teist sau un ateu. Primul e acuzat de atei ca ar CREDE in existenta lui Dumnezeu, avand ca baza, simpla credinta, in timp ce al doilea, e acuzat de teisti ca ar CREDE in inexistenta lui Dumnezeu, dar acuzatia e absurda si fara sens. Deoarece atat agnosticul cat si ateul, nu gasesc motive satisfacatoare pentru care sa creada in Dumnezeu.
Termenul de „agnostic” a fost creat de T.H.Huxley (1825-1895) care s-a ghidat dupa scrierile lui David Hume si Immanuel Kant. Huxley spune ca s-a gandit la acest termen pentru a descrie lucrurile care il faceau unic, printre cei din breasla lui.

Ei erau siguri ca au obtinut o oarecare „gnoza”- ca au rezolvat, intr-un mod mai mult sau mai putin multumitor, problema existentei; in timp ce eu eram destul de sigur ca nu am rezolvat-o, fiind ferm convins ca problema e de nerezolvat.
Agnosticismul mi-a venit in minte, deoarece era intr-o oarecare masura, in antiteza cu gnosticismul din istoria Bisericii, care a sustinut mereu ca stie multe despre lucrurile in privinta carora eram ignorant…

Huxley si-a dorit ca termenul de „agnosticims”, sa de-a de inteles ca metafizica e, mai mult sau mai putin, fantezie. In esenta, Huxley era de acord cu ideea lui Hume de la sfarsitul cartii „An Enquiry Concerning Human Understanding”:
„Daca ar fi sa ne napustim asupra bibliotecilor, convinsi de aceste principii, ce ar trebui sa distrugem si de ce? Daca luam in mana o carte oarecare, despre divinitate sau metafizica, ar trebui sa ne intrebam: Contine notiuni abstracte despre cantitate si numar? Nu. Contine date experimentale despre lucruri dovedite si existenta lor? Nu. Incredintati-o atunci flacarilor; pentru ca nu are ce contine in afara de sofisme si iluzii”.
„Critica ratiunii pure” a lui Kant a rezolvat o parte din problemele epistemologice ridicate de Hume, dar cu costul negarii oricarei alte posibilitate de a mai cunoaste ceva dincolo de aparenta acelui fenomen. Nu il putem cunoaste pe Dumnezeu, dar ideea de Dumnezeu, e o necesitate practica, conform lui Kant.