Autorul se folosește de referințe literare și istorice pentru a-și ilustra perspectiva proprie asupra jocului seducției. Unele anecdote, asemănătoare în conținut, se repetă în contexte diferite de-a lungul carții.
Toate ideile întâlnite în această carte au fost verificate de-a lungul istoriei, și sunt folosite în prezent. Unii cititori ar putea considera această carte ca fiind biblia de buzunar a unui sociopat. Dacă aplicăm, strict mecanic, ideile cărții nu vom seduce pe nimeni, ci vom domina și vom profita de alte persoane prin exploatarea și crearea unor slăbiciuni psihologice în gândirea lor.
Aparent, cartea este despre control, exploatare, manipulare și vânarea punctelor slabe ale celorlalți. Practic, ne dezvăluie mecanismele interne ale seducției, dar nu ne spune și ce anume să facem cu aceste cunoștințe. Cartea nu este destinată celor care se încăpățânează să creadă în bunătatea și generozitatea naturii umane. Dacă cititorul consideră că ideile carții sunt imorale, se înșală în privința lumii în care trăiește. În lumea noastră, sub fațada moralității, exista un strat gros de egoism, manipulare și alte intenții și acte „imorale”.
Jocul seducției are loc intre parteneri egali, iar „victima” este dispusă să participe deoarece are ceva de câștigat. Greene nu vorbește despre aplicarea mecanică a legilor seducției, ci vorbește despre arta seducției. Ideile sale sunt mai apropiate de un ritual bazat pe dorințe și temeri, în care elementul sexual este central, dar nu e obligatoriu să conteze. Cartea nu e la nivelul Celor 48 de legi ale puterii, dar dacă sunteți un fan al perspectivei machiavelice de aprofundare a interacțiunilor sociale, această carte e foarte recomandată. Dacă Machiaveli ar fi scris o carte despre mecanismele din spatele seducției, cam așa ar fi arătat.
Această recenzie a fost posibilă cu sprijinul Librarie.net care ne-a pus la dispoziție cartea Robert Greene – Arta seductiei.
