Slavii – origini, cultura, traditie

La sfârsitul sec. V d.H. au loc primele incursiuni ale triburilor slave ale Antilor si Sclavinilor în Peninsula Balcanica. În ritualul de înmormântare cunoscut mai târziu la slavi, ei asezau corpul raposatului pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedeste “coborârea” de odinioara a slavilor spre sud.

Din cele trei ramuri ale slavilor (de vest – cehii, polonezii; de est –rusii, ucrainenii, belarusii, slovacii; de sud, slovenii, sârbii, slavobulgarii), numai ramura de sud s-a asezat în Imperiul Roman de Rasarit. Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lasate libere de migratorii germani sau de alt neam, în urma migratiilor spre Europa de vest si de sud.

Mai primitivi decât germanii, slavii traiau în mlastini urât mirositoare si îsi ungeau fata cu funingine contra tântarilor. Germanii prindeau atâti robi dintre slavi, încât cuvântul “slav” a ajuns sa însemne “sclav”. Germanii, latinii si grecii nu puteau pronunta sunete “sl” decât daca intercalau un “c”: “scl”. Chiar si în româna veche “slav” se pronunta “leau” iar mai târziu “scheau”, la plural “schei”, forma întâlnita în toponime (Scheii Brasovului, cetatea Scheia etc.). în limba slavona, “slav” însemna “glorios”, de unde si cuvântul “slava” cu înteles de “glorie” în limba româna. Unii ardeleni pastreaza si acum pronuntia latina cu “scl” în loc de “sl” si zic “Sclava Domnului!”.

În structura etno-lingvistica a popoarelor romanice apusene credintele religioase slave au influentat folclorul, datinile si obiceiurile românesti. De pilda, Nicolae Iorga sustine ca numele Craciun este numele unui zeu slav atestat la Novgorod, desi alti lingvisti au alte pareri. Tot asa, unii deriva numele Rusalii de al “Русалка” (rusalca) = strigoaica, fiindca la ortodocsi numele este dat unei sarbatori a mortilor.

Zeii slavilor

Perun era zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfânt. Avea statui de lemn, cu chip omenesc de argint si cu mustati de aur. Corespunde zeului Parjanava (Indra) din religia hinduista.

Zaria (Заря), (Aurora) era fiica lui Perun, zeita fecioara, simbol al renasterii.

Pamântul-Mama (Mater’ Zemlia) a ramas pâna azi adorat de slavi. Viteazul Svitagor a încetat sa ridice brâul pamântului dar s-a cufundat s-a cufundat în pamânt si a pierdut. Si în folclorul românesc se vorbeste de «greul pamântului». Pamântul mama era luat martor la juraminte, fiindca nimeni nu putea fi atât de drept si tacut. Duhul pamântului-mama era invocat în rituri de aparare.

Svarog, zeul uscaturii si a secetei, temut de locuitorii stepelor. Chiar si în româna veche „”Sfarogit” înseamna „atât de uscat de nu se mai poate fi umezit”. Ca un zeu al cerului senin, fara pic de nor (de la Svar = luminos, senin si Bog = zeu) a avut doi fii Daibog (datatorul de belsug) si Ogon’ (focul). Daibog era soarele, care daruia caldura si lumina naturii si astfel se coceau roadele. În româna populara exista expresia „a primi sau a da pe Daibog” adica gratis.

Svantevit zeul razboiului, cu patru capete, avea un idol urias la Arkona.

Bielobog (zeul alb) era duhul zilei si al binelui.

Cernobog (zeul negru) era duhul noptii si al raului. Sclavii mai credeau în duhuri precum:

Bereghinile, zânele apelor (de la bereg = mal).

Rusalcile, stafiile fecioarelor moarte nemaritate.

Lesovoi, duhurile padurii (les = padure).

Polevoi, duhurile câmpului (pole = câmp).

Domovoi, duhurile casei (dom = casa) etc.

Templele, idoli, preoti, jertfe

Svantevit, zeul insulei Rugen avea un sanctuar la Ancona unde era statuia lui, înalta de opt metri. I se aducea jertfa anuala un crestin. Ca sa-l îmbuneze I se aducea ca ofranda o placinta cu miere (Pirojka), rotunda si înalta cât un stat de om.

Jertfa se aducea în cadrul unui ritual numit Treaba = obligatie sacra. De aici vine cuvântul românesc “treaba” si numele “trebnic” dat mai târziu unei carti bisericesti cuprinzând slujbe. Nu sunt atestati preoti permanenti dar sunt pomeniti Volhvi (oameni îmbracati în piei de lup) adica vrajitori si vraci.

Sarbatorile

Cele mai importante erau sarbatorile în cinstea zeului Iarilo (iar = primavara). Iarilo venea odata cu însamântarile de primavara si “murea” înainte de seceris. La echinoxul de primavara se pomeneau sufletele mortilor, ceea ce a dat la români sarbatoarea “mosilor de primavara”. Aceasta papusa era numita Kupalo de rusi si Kaloian de bulgari, ritul trecând si la românii din sud.

In loc de final

Slavo-bulgarii s-au crestinat în ritul bizantin-ortodox pe la 864 d.H. iar rusii pe la 988 d.H. Calugarii Chiril si Metodiu au creat alfabetul chrilic, cu care au scris în limba slavona textele cartilor bisericesti traduse din greaca. Limba slavona a fost folosita de români ca limba de stat si biserica pâna în sec. XIX. Aceasta influenta culturala a falsificat caracterul latin al limbii române si romanitatea românilor, pâna în sec. XIX când limba si cultura româna s-au realizat sub influenta franceza.

Influenta slavona se simte însa si azi puternic în limba cartilor bisericesti folosite de Biserica Ortodoxa Româna în stilul si vocabularul limbajului ei teologic. Influenta culturala slavona a determinat în mare masura înapoierea culturala a românilor fata de Occident si pierderea specificului lor national în mare masura prin slavizare.

Autor: Catalin Stanculescu, editor www.descopera.org