eclipsa-solaraEclipsa de Soare este un fenomen inegalabil al luminilor ce nu poate fi comparat cu niciun alt fenomen al naturii. Soarele, discul galben rotund al boltii ceresti, se  turteste brusc la margine, parca ar fi muscat de o vietuitoare gigantica, cum si-au inchipuit anticii.
Chiar si specialistii sunt cuprinsi de un sentiment inexplicabil, desi asteapta cu nerabdare evenimentul echipati cu instrumente astronomice adecvate. Dupa primul contact, cand discul solar si discul lunar sunt tangent exterioare, incepe eclipsa mult asteptata.

Cand Luna acopera  cam 50% din discul solar simtim contrastele de lumina schimbate si spectatorul, aflat intamplator in central evenimentelor, simte ca se intampla ceva neobisnuit. Cu cat Luna avanseaza mai mult pe discul solar cu atat evenimentele par ca se petrec mai repede. La faza de 80% bolta cereasca devine albastru inchis. Cu aproximativ douazeci de minute inainte de totalitate, partea de vest a boltii ceresti este mai intunecata decat partea estica, oriunde s-ar afla Soarele.

Soarele apare ca o secera cu colturile indreptate catre vest, aerul incepe sa se raceasca, obiectele indepartate devin mai putin vizibile, din cauza slabirii luminii. Cu aproximativ cinci minute inaintea fazei totale, intunericul cuprinde treptat orizontul vestic, parca ar fi un vant tacut, care se apropie amenintator. Acesta se numeste vantul eclipsei, care este asociat direct cu racirea atmosferei joase din cauza reducerii caldurii primate de la Soare. Se apropie faza totalitatii, minutele se transforma in secunde.

Din Soare a ramas numai o secera foarte ingusta. Dar sa ne uitam si in jurul nostru. Langa copaci sau tufisuri se pot observa seceri luminoase, inguste, proiectate pe sol. Aceastea sunt produse de spatiile dintre frunze, care actioneaza ca niste mici orificii. Cateva secunde inaintea totalitatii secera solara se ingusteaza din ce in ce mai mult
si se fragmenteaza in margele luminoase.

Acest minunat joc al luminilor poarta numele de „margelele lui Baily” . Ele sunt produse de ultimile raze de lumina solara se ce strecoara prin vaile de la marginea Lunii. Producerea acestui sirag de perle fascinante se datoreaza suprafetei accidentate a Lunii. Astfel, in momentul eclipsei totale razele Soarelui strabat prin vaile, cheile si vagaunile din muntii si inaltimile Lunii si privite de pe Pamant acestea inconjoara marginea estica a Lunii ca un lant format din puncte stralucitoare.
Pe masura ce se intuneca secera devina tot mai slaba. In momentul cand prin ultima vale a Lunii se strecoara lumina fotosferei vedem o singura pata luminoasa. Acest fenomen se numeste inelul de diamant.
Dupa disparitia acestui fenomen se va vedea cromosfera, stralucind in lumina rosie in jurul discului solar acoperit de discul lunar.

Cromosfera (sfera colorata) este stratul atmosferei solare, asezat deasupra fotosferei. Deodata apare fenomenul cel mai asteptat al eclipselor totale de Soare, coroana solara. Coroana este de fapt atmosfera exterioara a Soarelui, avand culoare practic identica cu cea a luminii solare. Cu ocazia eclipselor de Soare, cand radiatia fotosferei si a cromosferei „este stinsa”, stralucirea aparenta a acestia este aproximativ echivalenta cu cea a Lunii pline. Este cunoscut de mult ca acest strat al atmosferei este mai stralucitor in zonele ce se afla deasupra regiunilor active ale suprafetei,precum si deasupra grupurilor de pete solare. Fundamental pot fi deosebite regiunea interioara, mijlocie si exterioara a coroanei.
Dimensiunile lor difera de la o sursa la alta. Coroana exterioara nu are o frontiera superioara clara, de aici materialul se scurge continuu spre spatiul interplanetar. Curentul de particule cunoscut sub denumirea de vant solar a fost detectat deja chiar si in zona planetei Neptun, cu ajutorul instrumentelor amplasate pe sondele spatial.

Extinderea, forma si structura coroanei se schimba continuu in functie de activitatea solara, schimbarile fiind periodice, cu o perioada de 11 ani. In timpul minimului solar (cand sunt cele mai putine pete solare in fotosfera), coroana are o forma neregulata cu mari extensii ecuatoriale, in timp ce la maximul ciclului solar (cand sunt mai multe pete) forma coroanei este simetrica. Uneori sunt vizibile cu ochiul liber si protuberante solare la marginea discului intunecat, in interiorul coroanei, ca niste giuvaere rosii, stralucitoare, de forme si marimi diferite. Protuberantele (ramificatiile) sunt nori de gaze incandescente, care tasnesc din cromosfera, avand aspectul unor flacari, „perdele” uriase, ce se extind in coroana. Masele formate din plasma de hidrogen mult mai reci si mult mai dense decat coroana fierbinte si rara, se arata in forme foarte diferite deasupra discului solar. Durata acestora poate varia de la cateva ore pana la cateva luni, in functie de tipul lor. Deosebim protubente calme si active. Rareori se intampla ca viteza protuberantelor eruptive sa depaseaca viteza de evadare de la suprafata Soarelui (620 kilometri pe secunda), si astfel o parte din material acestora sa fie ejectata in spatiul interplanetar.  Dar de cele mai multe ori plasma de hidrogen ce se ridica cade inapoi in cromosfera urmand diferite traiectorii, de-a lungul liniilor ale campului magnetic al Soarelui. Cand dimensiunea aparenta a Lunii abia o depaseste pe cea a Soarelui, protuberantele devin vizibile deodata, peste tot, in jurul discului Lunii. Dar in cazul in care dimensiunea aparenta a Lunii depaseste cu mult pe aceea a Soarelui, atunci la producerea eclipsarii totale protuberantele apar pentru cateva secunde doar pe partea estica a discului, in timp ce inainte de sfarsitul totalitatii apar cele de la marginea vestica a discului. Coroana insa este vizibila pe toata durata totalitatii si ea apare in intreaga sa splendoare cu ocazia activitatii solare intense. Dupa parerea multora, ea este ca o margareta cosmica pe imensul camp al cerului. Intunericul ce insoteste eclipsa totala se compara cel mai bine cu cel al noptilor cu Luna plina cand sunt vizibile planetele si cele mai stralucitoare stele. Privind orizontul, vom vedea o schimbare de culori din galben portocaliu la roscat si apoi la cenusiu. Acestea se datoreaza difuziei si refractiei luminii.
Aerul devine mai rece si se intampla ca temperatura sa scada chiar cu zece grade. Este interesant de observant comportamentul animalelor cu ocazia apropierii totalitatii. Ele devin nelinistite, o parte dintre ele ducandu-se la culcare. Dar Luna avanseaza necontenit si in cateva secunde acesta minunat fenomen se destrama. Ca o recompensa pentru pentru scrutimea spectacolului, in moment imediat premergatoare sfarsitului eclipsei totale, pentru o clipa straluceste din nou inelul de diamant vestind nunta indoliata a Soarelui cu Luna, apoi apar margelele lui Baily iar pe urma secera ingusta solara.

Eclipsa de Soare ia sfarsit cand discul lunar este tangent exterior cu discul solar, eveniment pe care doar putini spectatori il mai asteapta. Atunci Soarele si Luna isi continua traiectoriile neperturbate in continuare, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Descopera Universul

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ