Unele credinte suna uneori poetic, dar nu sunt realitate. Ca si preotii, mullahii, rabinii sau misticii New Age, acestia incearca mereu sa umple golurile din cunostintele noastre cu intelesuri fabricate.
Stiinta si ratiunea sunt adesea acuzate ca au o perspectiva rece si rigida. Dar de ce este rigid sa ne luam dupa dovezile pe care le avem si dupa ceea ce stim?
Ce este superstitia?
Superstitia este un termen folosit pentru credinta in cauzalitatea supranaturala: un eveniment provoaca un altul fara niciun alt proces natural care sa le lege, fiind intalnit in vrajitorie, astrologie, religie etc, si aflat in contradictie cu stiintele naturale.
In secolul 18, opozitia fata de superstitie a fost o preocupare centrala a intelectualilor din vremea respectiva. Filozofii ridiculizau orice credinta in miracole, revelatii, magie sau supranatural, incluzand de asemenea si doctrina crestina.
Cuvantul “superstitie” era adesea folosit in mod peiorativ pentru a se referi la practici religioase (precum voodoo). Este aplicat si credintelor si practicilor legate de noroc, profetie si fiinte spirituale, in special asupra convingerii ca evenimentele viitoare pot fi prezise de evenimente anterioare care nu au o legatura specifica.
De ce credem in superstitii?
Decat sa se adapteze noilor descoperiri si a dovezilor, unii dintre noi raman captivi in moduri de gandire mostenite de la stramosii nostri primitivi. Credintele irationale, de la horoscop la clarviziuni spiritiste, au radacini in stravechiul obicei prin care se asociaza spirit si intentie elementelor naturale precum apa, Soarele, piatra sau marea.
Marea s-a crezut ca era o forta malefica care pandeste oamenii sa-i inhate. In 408 i.e.n, regele persilor Xerxes a construit un pod peste Dardanele iar marea a venit si l-a distrus. Regele s-a infuriat atat de tare, incat a ordonat 300 de lovituri de bici asupra marii. Oare mai exista ceva din regele Xerxes si acum, in fiecare dintre noi?
Nu vrem sa credem ca unele lucruri pur si simplu se intampla. Noi vrem sa credem ca exista un soi de intentie voita pentru orice, chiar si in cazul lucrurilor lipsite de viata. Si probabil asta e cheia credintelor oamenilor in supranatural.
Chiar si in secolul 21, in ciuda a tot ce a descoperit stiinta despre vastul indiferent al Universului, mintea umana ramane creatoare de povesti, inventand intentie in hazardul realitatii.
Toate animalele salbatice trebuie sa fie un fel de statisticieni naturali, cautand tipare in aparentul haos al naturii atunci cand cauta hrana sau incearca sa evite pradatorii. Exista doua tipuri de greseli pe care le pot face: fie pot esua in detectarea tiparului acolo unde exista unul, fie pot crede ca detecteaza un tipar acolo unde nu este, iar asta este superstitia.
Acum 60 de ani, psihologul american B.F. Skinner investiga comportamentul porumbeilor, recompensandu-i cu mancare cand invatau sa culeaga o cheie din aparatul de hranire. Dar apoi, Skinner a setat aparatul sa recompenseze pasarile la intamplare. Porumbeii nu aveau de facut decat sa stea si sa astepte. Insa nu au facut asta. Majoritatea au dezvoltat ceea ce Skinner numea “comportament superstitios”.
Cand un anumit porumbel, de exemplu, se intampla sa priveasca in stanga sa, iar mecanismul de recompensare se activa in acel moment, le dadea ideea ca daca se uita in stanga primesc recompensa, asa ca au incercat din nou. Prin simplu noroc, mecanismul ii oferea mancare din nou. Astfel porumbelul capata ideea ca uitatul spre stanga le aducea recompensa. Iar oamenii nu sunt mai presus decat porumbeii cand vine vorba de superstitii.
Un caz de confirmare e suficient pentru a crea superstitia si zeci de infirmari nu vor slabi taria credintei superstitiosului. Superstitia umana se bazeaza pe acelasi mecanism: atribuirea unei relatii cauzale bazata pe o observatie, pe o relatie in realitate accidentala intre un comportament si un eveniment de importanta particulara pentru individ. Aparitia consecutiva a evenimentului reprezinta o confirmare, o intarire a convingerii superstitiosului (de exemplu, firele de iarba rupte la intrarea pe teren si golul marcat in minutul 75). Insa in cazul oamenilor exista probabil si o confirmare negativa a ipoteticei relatii ritual-rezultat: absenta aparitiei evenimentului in urma neefectuarii ritualului (antrenorul nationalei Puiu Iordanescu a uitat sa-si plaseze icoanele in poarta lui Stelea si echipa a pierdut calificarea).
Cum ne explicam ca in ciuda numeroaselor infirmari, care depasesc confirmarile, superstitiile oamenilor rezista? Biasul de memorie. Oamenii isi amintesc succesele si uita esecurile. Evenimentele nu au acces egal in depozitul de amintiri. Un succes in urma unui ritual superstitios e extraordinar (“Vezi! Ti-am spus eu!”). Un esec in ciuda ritualului, e un eveniment normal, rapid uitat. Un esec cand ai uitat sa-ti plasezi icoanele unde trebuie e dureoros, “ai fi putut impiedica aceasta nenorocire”. Sentimentul de vina va asigura intrarea in memorie a acestui esec, o confirmare a superstitiei care functioneaza. Miracolele au aceeasi explicatie: toata lumea isi aminteste de individul care s-a vindecat dupa ce a atins moastele sfantului X, dar nimeni nu se gandeste la cei 100 de oameni care au murit in ciuda faptului ca au atins exact aceleasi moaste. O analiza medicala ar indica probabil ca individul vindecat avea o forma mai usoara de cancer incipienta, si ca dupa vizita la Nectarie s-a operat. Pentru a face o analiza corecta a relatiei cauzale ar trebui sa studiem toate cazurile in care s-a incercat vindecarea miraculoasa. Rezultatul ar fi aleator, exact ca si datul cu banul. Niciun fel de relatie cauzala.
Superstitia si religia
Ultima faza de dezvoltare a superstitiei e religia, superstitia organizata. Incepand de la azteci, care sacrificau oameni si fecioare pentru a imbuna Soarele sa vina si anul acesta, la evreii care mai taiau cate un porumbel sa-i faca placere lui Iahve pana la practicile crestine de a sfinti apa (gesturi si vorbe rostite deasupra apei care o va transforma si ii va da puteri magice, eventual terapeutice), de a iesi cu icoanele prin Baragan pentru a aduce ploaia (transmis la televizor bineinteles). Iar absenta ritualurilor expune la riscuri: “Dumnezeu l-a pedepsit”, fenomene meteo ca un tsunami au fost explicate de unii prelati de pacatele comise de oamenii din Asia de S-E. O superstitie organizata, veche, institutionalizata nu isi creste probabilitatea de a fi adevarata: baza pe care s-a format a ramas aceeasi. Doar timpul a trecut. Si in plus, evenimentul care ar confirma sau infirma superstitia a fost facut invizibil: a fost proiectat in lumea de dincolo. Daca nu efectuam ritualurile superstitioase, riscam pedepse dupa moarte. Riscul e crescut exponential si ca orice jucator rational (vezi pariul lui Pascal), credinciosul va incerca sa evite acest risc: imbratisam orice ritual stupid, ca de, cine stie?…
Ne cream in mod constant falsuri pozitive. Batem in lemn pentru noroc, vedem chipuri in felii de branza si succesul in crengi de copac. Acestea creaza o iluzie confortabila a unor intelesuri. Iar asta e conditia umana, vrem cu disperare sa simtim o forta organizatoare in lumea noastra complexa.
Bibliografie:
Richard Dawkins, Enemies of Reason
Wilson, Helen Judy, Encylopedia of the Enlightenment.
Skinner, B. F. (1948). „‘Superstition’ in the Pigeon”. Journal of Experimental Psychology.
http://ateismcritic.blogspot.ro/2013/01/porumbeii-superstitia-si-religia.html