Partea a III-a: O privire in viitor
Multe lucruri vazute in filmele „Science fiction” vor deveni in viitor realitate. Deja o parte din tehnologiile prezentate in filmul Star Trek astazi sunt posibile sau au fost realizate.
In urmatorii zeci de ani se va construi primul robot dotat cu inteligenta artificiala.
Vom putea creste organe umane pentru a inlocui pe cele bolnave.
Soarele ne ofera de sute de ori mai multa energie decat foloseste omul astazi. Petrolul se va epuiza si va trebui sa construim masini bazate pe curent electric.
Odata cu epuizarea petrolului, efectul de sera se va reduce, iar clima probabil se va raci peste 2000 de ani, indreptandu-ne spre o noua era glaciara.
Viitorul imaginii
Noi tehnologi au deschis portile catre lumi nevazute. Astazi putem observa un creier in actiune, putem calatori pana la inceputul Universului. Microscopul si telescopul sunt doar doua unelte cu care putem intelege lumea inconjuratoare. Microscopul a adus un mare folos umanitatii in diverse domenii precum chimie, biologie si electronica, folosite chiar si pentu a manipula atomi si molecule. Stiinta numita nanotehnologie ne permite manipularea atomilor si chiar crearea unor lucruri si materiale noi, atom cu atom.
Telescopul ne-a permis sa privim cele mai indepartate colturi din Univers si sa intelegem modul lui de functionare.
In domeniul medicinei doctorii pot vedea imagini clare a ce se intampla in interiorul unui corp uman. Inovatiile in aceste sens au dus la o dezvoltare fantastica a medicinei.
In viitorul apropiat televizoarele si calculatoarele nu vor mai exista asa cum le stim noi astazi. Lumea virtuala va fi din ce in ce mai prezenta in lumea reala. Prezenta virtuala si hologramele 3D vor revolutiona aceste sisteme.
Sisteme de transport
Teleportarea este numele dat de scriitorii science fiction metodei de a dezintegra o persoana sau un obiect, replicandu-l intr-un alt loc. Teoretic, obiectul va fi scanat si se va extrage toata informatia din el, iar apoi informatia va fi transmisa catre locatia – destinatie ce va fi folosita pentru construirea replicii, unde atomii vor fi aranjati intr-un mod exact precum originalul.
O masina de teleportat poate fi asemanatoare fax-ului, insa aceasta va lucra cu obiecte cu 3 dimensiuni. Originalul va fi distrus in timp ce va fi scanat. Cativa scriitori de science fiction au considerat ca ar trebui sa se pastreze originalul, insa treburile devenau complicate atunci cand cele 2 versiuni identice se intalneau.
In ultimii ani cativa cercetatori au demonstrat posibilitatea teleportarii, cel putin la nivel de particule subatomice. Scepticii sustin ca nu se va putea realiza niciodata un „teleportor” care sa transporte oameni. In zilele noastre, motivele sunt si tehnologice si morale.
Replicarea
Daca teleportarea oamenilor poate fi periculoasa, sau chiar imposibila datorita tehnologiei sau legilor morale, cel putin se va putea replica obiectele. Cu totii stim episoadele din Star Trek unde Capitanul Picard folosea un astfel de replicator. Un astfel de aparat ar folosi tehnologia transportarii pentru a dematerializa cantitati de materie si a le rematerializa in aceeasi forma. Folosind informatiile extrase dintr-un obiect le va putea „clona”. La fel se poate face si cu mancarea. Oamenii nu vor mai gati, cu cateva apasari de butoane, mancarea va iesi dintr-un aparat asemanator cuptorului cu microunde.
Comunicarea
Nici telefoanele mobile nu vor mai arata la fel in viitor. Datorita tehnologiei mult avansate, oamenii vor putea vorbi si vedea pe oricine, oricand. Comunicarea va fi mult imbunatatita datorita unor soft-uri automate pentru traducere in timp real.
Masini zburatoare
Probabil se vor construi masini zburatoare pentru a scapa de aglomeratia din trafic intr-o lume din ce in ce mai aglomerata. Rotile vor deveni de domeniul trecutului. Cresterea populatiei globale a dus si la aglomerarea soselelor si se va pune problema rezolvarii acestei situatii. Masinile zburatoare ar putea fi solutia.
Nemurirea – Fantana tineretii
Cercetatorii deja au descoperit legendara „Fantana tineretii” ce va face oamenii sa ramana permanent tineri.
Dupa o serie de studii asupra celulelor animale, cativa cercetatori au descoperit o gena numita Bmi-1 necesara pentru reinnoirea a doua tipuri de celule adulte stem – celulele neuronale din sistemul nervos central si cele din sistemul nervos periferic.
Au fost scrise studii ample despre acest subiect si se afla inca in cercetare.
Din punct de vedere moral si biologic, trebuie oare sa ne impotrivim naturii? La oameni nu mai exista deja evolutia prin selectie, cei cu boli ereditare sunt tratati, insa bolile vor fi transmise si la copii.
Imortalitatea va crea un alt dezechilibru al naturii. Insa se mai pune o problema: cine va avea acces la imortalitate?
Omul
Datorita tuturor tehnologiilor si inventilor ce vor fi realizate, omului nu ii va ramane prea mult de facut. Nu va mai fi nevoit sa invete o limba straina deoarece exista aparate care traduc. Omul va fi inconjurat numai de roboti ce vor face toate treburile prin casa. Vor spala, calca si vor face curatenie. Si astazi, oamenii sunt inlocuiti de roboti mai ales in fabrici, acestia din urma fiind mult mai eficienti si in plus… nu trebuie platiti.
Viitorul Pamantului si a Universului
Peste cateva milioane de ani miscarile platourilor continentale vor schimba harta lumii.
Peste 4 miliarde de ani Soarele va intra in faza de giganta rosie, iar straturile exterioare se vor extinde. Hidrogenul din centru va fi consumat, iar miezul se va contracta si incalzi. Desi expansiunea straturilor exterioare ale Soarelui va atinge actuala traiectorie a Pamantului, cercetari recente sugereaza ca, datorita pierderii de masa, orbita Pamantului va fi impinsa mai departe, prevenind astfel inghitirea Pamantului. Atmosfera Pamantului se va evapora si imprastia in spatiu. In 5 miliarde de ani, omenirea isi va gasi aici sfarsitul; asta daca nu vom parasi intre timp planeta.
Datorita intenselor pulsatii termice, Soarele isi va imprastia straturile exterioare, dand nastere unei nebuloase planetare. Soarele se va transforma apoi intr-o pitica alba, racindu-se in timp.
Calea Lactee se intinde pe o distanta de zece milioane de ani lumina. Cele mai mari galaxii din Grupul Local sunt Andromeda, Calea Lactee si M33. Aceste 3 galaxii sunt legate gravitational, atragandu-se reciproc.
Calea Lactee va avea parte de cel mai violent eveniment din toata istoria sa, ciocnirea cu galaxia Andromeda.
Galaxia Andromeda se apropie de Soare cu o viteza de 300 kilometri pe secunda. Cunoscand miscarea Sistemului Solar in cadrul Caii Lactee, cele doua galaxii se apropie una de cealalta cu o viteza de 100 – 400 kilometri pe secunda. Andromeda si Calea Lactee se vor ciocni probabil peste 2.5 miliarde de ani. Acest lucru va duce la unificarea celor doua galaxii, creand o Galaxie Eliptica giganta, eveniment obisnuit printre galaxii.
Peste 2.5 miliarde de ani primele stele ale Andromedei isi vor incepe aventura traversarii galaxiei noastre. Este probabil sa se intample si coliziuni intre stele, insa sansele sunt foarte mici datorita distantelor imense care le despart. In momentul intalnirii, se vor produce multe fenomene. Densitatea gazelor va creste si se vor crea toate conditiile necesare nasterii a milioane de noi stele in numai cateva milioane de ani.
Peste 1.000 de miliarde de ani, expansiunea Unversului se va opri daca exista suficienta materie intunecata. Atunci cand va atinge o dimensiune optima, se va contracta pana la prabusirea acestuia datorita gravitatii. Teoria aceasta se numeste „Big Crunch”.
Insa aceasta nu este singura teorie. Este posibil ca Universul sa se dilate la nesfarsit, disparand pur si simplu. S-ar putea opri din dilatare, ramanand ca atare, sau ar putea trece prin faze alternative de dilatare si contractie la nesfarsit.
In cele din urma, omenirea va disparea odata cu sfarsitul Universului, sau chiar mai repede daca nu vom reusi sa parasim planeta in cateva miliarde de ani. Sfarsitul Universului va aduce cu siguranta un nou inceput, precum vorbesc legendele, ciclul lui de dilatare – contractie repetandu-se la nesfarsit. Atunci, viata va porni din nou de la inceput.
Articolele anterioare:
Asta este genul de viitor pe care nu mi-l doresc.
frumos articolul,dar cam prea opimist
autorii ar trebui sa fie mai pesimisti avand in vedere ca in viitor numa ide crize si pandemii o sa avem parte
chestile astea de SF sunt doar niste minciuni care o sa ne manipuleze
credetima,omul nu va reusi sa mai atinga anul 10 000 AD,nici macar anul 3000 AD
e sfarsitul nostru,in punct de vedere genetic,suntem in faza finala a evolutiei noastre,asa ne spun gandacii,sobolanii si burienile
fenomele climatice,biologice si geologice ne vor distruge rasa,pentr ca si dinozaurii au disparut tot din cauza asta
nu vom fi in stare sa supravietuim unui meteorit ca APPOPHIS sau unui supervulcan
la NG,documentarele sunt pline de vesti proaste,peste 200 milioane de ani,viata va disparea de pe pamant pentru un timp,din cazua miscarilor tectonice
nu putem preveni disparitia speciei umane,asta e…
daca ramanea, asa cum eram noi in 1914,era mai bine…dar asa,ne-am scurtat existenta asa cum un fumator isi scurteaza viata cu 8 minute daca fumeaza o tigara 🙁
iar noi,din cauza egoismului,materialismului,din dorinta de a distruge planeta pentru a TRAI BINE,din cauza alimentatiei sintetice si chimice si otravirii globale cu fluor in apa ,din cauza guvernului american care va suge tot petrolul din pamant………
VOM DISPAREA
ne-au mai ramas doar cateva sutede ani
suntem noi acum 7 miliarde de oameni si in 2050 vom fi peste 9 miliarde,iar in 2100-13 miliarde,dar in anul 2500,nu vor fi decat 7 % din populatia globala-doar cei ce detin 90 % din banii planetei
fie ca va fi razboi atomic,fie un anticrist lider carismatic nebun,fie otravire,fie pandemie sau poluare,fie catastrofe fie crize alimentare,financiare,economice,petrolier…..vom disparea
si in cele din urma….
Cerul si Pamantul vor trece,dar cuvintele mele nu vor trece
Matei 24:35
sau mai bine zis,Specia uman? va disp?rea. Planeta, nu
http://www.realitatea.net/specia-umana-va-disparea–planeta–nu_630427.html
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872096/Savantii-prevad-Apocalipsa-mai-avem-cateva-sute-de-ani/
v-ati pregatit? 🙂
Daca ne informam de pe siteuri de stiri tabloide (evz)… dar si cei de la Realitatea nu vor sa se lase mai prejos.
dar totusi,mi se pare cam ireal articolul,asa ceva abia daca vom vedea peste cateva sute de ani.chestia cu teleportarea,masini zburatoare,calatoria in timp si cu colonizarea altor planete vor dura ceva,vreo cateva milenii,dupa cum spun fizicienii celebri ca Hawking
eu nu cred ca vom trece peste epuizarea petrolului pt ca sa stii,e flosit si pt fabricarea panourilor solare,elicelor eoliene,aboslult ce e plastic sau e folosit in plante e din petrol extras
cred ca ne indreptam spre evul mediue,ca o sa ramanem si fara carbuni
de unde bani totusi pt energii alternative?ar dura sute de ani ca sa pui peste tot elicii eoliene,panouri solare etc. pe cand petrolul va fi epuizat rapid dupa 2050,cand vom fi 10 miliarde de oameni….si nr. o sa mai scada din cazua pandemiilor noi,incalzirii globale
vom avea aceeasi soarta ca cvilizatiile din antichitate
Va auziti? oameni care vor trai vesnic? pai ce vor face ma? unde se vor duce? o sa fie supraaglomeratie! sunt baliverne SF! defapt stai! ca o sa cloneze pamantul si o sa fie bine :-J la ce ma gandeam! trezitiva la realitate si ganditiva ca cel care a scris articolul a fost platit ca sa il scrie si nici eu nu crede ce a scris in el
de cine a fost platit? dovedeste:D
„Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…” Acestea sunt scrise in Cartea Sfanta, cea care promite credinciosului chiar viata vesnica… Este o contradictie flagranta, ori noi nu reusim sa intelegem ce anume poate supravietui mortii trupului omului?…
naspa
Practic toate cam pica daca ne gandim ca pana in anul 2035 vom trai 99% din timp in mediul virtual, iar candva intre 2025 si 2050 va intra in plin augmentarea biologica totala a fiintelor omenesti.
Mai pe scurt creierul va functiona in tandem cu unitati cuantice de procesare care vor fi astfel construite pentru a se integra creierului uman ba chiar mai mult ele vor deveni noul creier uman, in timp ce partea biologica se va atrofia disparand.
Lumea exteriora va fi inghitita de natura salbatica, in timp ce umanitatea se va dezvolta in mediul virtual.