Verdens verste menneske (2021)

Articole asemănătoare

Verdens verste menneske (The Worst Person in the World) e o pastilă dulce-amară, dar s-ar putea să fie medicamentul necesar în cazul unora dintre noi. E o reprezentare fidelă și umană a felului în care criza existențială apare în viața noastră. Personajul principal al filmului e o femeie, iar prin ochii și viața ei vedem cum apar întrebările legate de identitatea și scopul vieții ei. Poate fi considerat o comedie romantică, dar există și unele părți foarte întunecate ce ar trebui să dea de gândit spectatorului. Poate ar fi mai corect să îl numim dramedie, dar indiferent de genul în care alegem să îl încadrăm, filmul e superb. E aproape la același nivel cu Amour (2012).
Povestea vine sub forma a 12 capitole și acoperă o perioadă aproximativă de 4 ani. Înfățișează foarte exact acele momente din viață când nu mai știm cine suntem sau unde ar trebui să fim, și acel sentiment apăsător că jucăm un rol secundar în propria noastră viață.
Am văzut că unii au asemănat filmul cu Annie Hall (1977), pe care încă nu l-am văzut, în schimb prima parte a filmului mi-a amintit de Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (2001), deși s-a transformat repede în altceva. Totodată trebuie menționat dialogul. Foarte multe linii de dialog au rezonat cu mine, ba mai mult unele le-am gândit cu mult înainte să văd filmul. Un moment memorabil creat doar prin dialog, e replica cu Bambi pe gheață ce surprinde foarte bine ideea că uneori nu suntem ceea ce credem că am devenit doar pentru că am ajuns la o anumită vârstă. Din cauza subiectului personal al filmului, unii se vor simți insultați, iar alții se vor recunoaște în acțiunile personajului. Pentru mine filmul a fost o experiență nouă și plină de surprize, plus faptul că am am empatizat cu personajul din motive personale.

IMDB

 

Articole recente

Articolul precedentDe uskyldige (2021)
Articolul următorRRR (Rise Roar Revolt) (2022)

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări