muhammadPerioada anterioara activitatii publice de reformator (570-610 d.Hr.)

Mohammed, fiul postum al lui Abdullah s-a nascut în ginta Bani Hashim, una din cele mai nobile si mai sarace din tribul koreisitilor, la o data necunoscuta între 570-580 d.Hr. La putin timp dupa nastere, mama baiatului a murit si ea iar el a fost crecut ca un orfan, în conditii destul de aspre, de unchiul sau, Abu Talib.

Exista un numar de povestiri si legende despre copilaria lui Mohammed dar este greu sa se dea crezare majoritatii informatiilor privind aceasta parte a vietii lui. Totusi, o povestire despre tineretea lui Mohammed poate fi confirmata si anume cea despre casatoria lui cu o vaduva, Khadijah. Înainte de casatorie, Mohammed a prosperat în serviciul acestei vaduve care îsi mentinea averea prin afaceri comerciale. Desi Khadijah era, se spune cu 20 de ani mai în vârsta decât Mohammed, casatoria a fost fericita si a produs mai multi copii. Spre mâhnirea lui Mohammed, nici unul dintre baietii sai nu a supravietuit copilariei. Câta veme a trait Khadijah, Mohammed nu si-a mai luat alte neveste, desi mai târziu avea sa încheie si alte casatorii.

De la o vârsta frageda, Mohammed s-a dovedit un om cu înclinatii religioase si se retragea adesea pe muntele Hira, lânga Mecca, pentru veghe si meditatie religioasa nocturna. La câtva timp dupa ce a împlinit vârsta de 40 de ani (prin 610 d.Hr.), a survenit experienta decisiva a vietii lui, chemarea sa profetica. Dupa relatarea traditionala, Mohammed era singur si medita, când o fiinta îngereasca i-a poruncit sa rosteasca numele lui Dumnezeu. Când Mohammed nu a izbutit sa raspunda, îngerul l-a apucat de gât  si l-a scuturat, repetând porunca. Din nou, Mohammed nu  a reactionat iar îngerul a continuat sa-l gâtuie pâna când, în cele din urma, Mohammed  a fost silit sa faca asa cum i s-a spus. Astfel, a început seria de experiente revelatoare care au fost caracteristica de capetenie a slujbei lui profetice si a caror relatare constituie lucrarea de capetenie a scripturilor musulmane, Koranul.

Mohammed a fost adânc tulburat de viziunea sa si multa vreme nu a fost sigur de semnificatia ei. Nu a fost în stare sa-si învinga usor îndoiala si s-a temut ca putea sa-si piarda mintile sau ca era posedat de un spirit rau. De câteva ori, Koranul îl asigura pe Mohammed ca îndoielile sunt neîntemeiate si ca revelatiile provin cu adevarat dintr-o sursa divina. Criza de îndoiala s-a agravat printr-o lunga pauza între revelatii. Totusi, în cele din urma revelatiile au reînceput iar Mohammed si-a format o conceptie clara a misiunii lui ca agent al mesajului divin pentru generatia sa. Dupa care, s-a lansat în cariera sa publica de predicator, reformator si profet.

Activitatea profetica a lui Mohammed la Mecca (610-622 d.Hr.)

Mohammed si-a desfasurat activitatea publica la Mecca timp de 10 ani sau mai mult. La început, putini au fost cei care l-au sustinut, în afara credintei sale profunde, pentru ca majoritatea meccanilor l-au ignorat. Însa, întrucât si-a câstigat câtiva ucenici, koreisitii au început întâi sa se teama de el iar apoi sa i se opuna.

Cu exceptia membrilor propriei sale familii, primii convertiti erau mai ales din clasa de jos a societatii, multi dintre ei fiind sclavi. Dupa câtva timp, Mohammed a atras si câtiva oameni de frunte ai cetatii, cei mai importanti fiind Abu Bekr si Omar, care aveau sa fie primii doi succesori ai sai la conducerea comunitatii religioase musulmane. Când opozitia fata de Mohammed s-a înasprit, meccanii au început sa persecute pe mohammedanii din clasa de jos care nu aveau protectia nici unei ginte. Mohammed însusi a fost ridiculizat si amenintat dar a fost crutat de atacuri fizice din cauza sprijinului gintei sale. Acest sprijin a continuat chiar când restul koreisitilor a aplicat un boicot contra gintei Bani Hashim în speranta de a le fi predat profetul. Pâna la urma, o parte a adeptilor lui Mohammed a emigrat în Etiopia, posibil ca urmare a persecutiilor, cum sugereaza traditia musulmana. Totusi, dupa ce au stat în exil câtva timp, majoritatea emigrantilor s-au întors la Mecca.

Mohammed a ajuns într-o situatie grava când au murit mai întâi Khadijah, apoi unchiul sau. Abu Talib, ca majoritatea celor din ginta Bani Hashim n-a devenit niciodata musulman dar fusese neabatut în sprijinul dat lui Mohammed. Dupa moartea lui Abu Talib, alt unchi, Abu Lahab a devenit capetenia gintei Beni Hashim si era printre cei mai înversunati oponenti ai lui Mohammed. Mohammed a încercat sa-si rezolve dificultatile, apropiindu-se de oamenii din al-Taif, un orasel de deal lânga Mecca si le-a cerut sa-l primeasca pe el si sa primeasca si comunitatea lui dar a fost refuzat. Acest incident l-a facut sa fie si mai urât la Mecca.

În 621 d.Hr., Mohammed a intrat în negocieri, pe vremea pelerinajului, cu niste cetateni din Yathrib si a încheiat un acord conform caruia el si adeptii lui urmau sa fie primiti la Yathrib si sa li se acorde protectie. Dupa care o parte din membrii comunitatii au plecat din Mecca si s-au mutat la Yathrib, fiind urmati în 622 d.Hr. de însusi Mohammed. Dupa aceea, Yathrib a devenit cunoscut ca Medina, orasul profetului. Emigrarea lui Mohammed s-a numit hegira. Întrucât ea a marcat un punct de cotitura decisiv în destinul sau si în cel al comunitatii lui, Hegira a fost adoptata ca punct de plecare al calendarului islamic.

Victoria profetului (622-632 d.Hr.)

Propovaduirea lui Mohammed la Mecca era centrata asupra unicei divinitati suverane, Allah, care conducea destinul omenirii. În locul numeroaselor puteri supranaturale recunoscute de arabi, Mohammed proclama un Dumnezeu unic care a creat universul, a stabilit ordinea sa si a cuprins soarta acestuia în mâna sa. Tuturor oamenilor Allah le cere cunoasterea suveranitatii lui unice si supunere fata de poruncile lui. La început, un accent mai puternic a fost pus pe grozaviile judecatii care îi asteapta pe cei recalcitranti, nerecunoscatori fata de Domnul lor, care refuzau sa se supuna. Koranul zugraveste un tablou impresionant al chinurilor iadului. Cu trecerea timpului, revelatia s-a întors spre alte teme. Au fost revelate raspunsuri la criticile cu care s-a confruntat Mohammed iar povestiri despre profetii de altadata, împreuna cu exemple din natura au sprijinit declaratia despre suveranitatea lui Dumnezeu.

De la început, Mohammed a constatat ca situatia lui de la Medina se deosebea foarte mult de cea de la Mecca. Medina era o oaza cu agricultura bine dezvoltata si o populatie sedentara numeroasa. Totusi, câtva timp viata orasului fusese tulburata de lupte dintre elementele tribale pentru stapânirea pamântului. De aceea, unii dintre cetatenii Medinei s-au grupat sub conducerea lui Mohammed, în speranta ca vor putea restabili pacea. Triburi arabe si iudaice, ca si un numar considerabil dintre adeptii lui Mohammed veniti de la Mecca, s-au asociat în aceasta comunitate. Natura noii comunitati sau Ummah a fost definita într-un vestit acord dintre Mohammed si medinezi, document cunoscut drept Constitutia Medinei.

Primii ani ai lui Mohammed la Medina au fost consacrati consolidarii pozitiei lui. El s-a confruntat cu dificultati printre proprii sai adepti, din cauza geloziei dintre adeptii de la Medina (Ansar) si cei care emigrasera de la Mecca (Muhajirun). Acestia din urma au depins multa vreme de asistenta adeptilor medinezi, fiind o povara grea care a stârnit resentimente. Mai importanta a fost nemultumirea si opozitia voalata a unei parti din medinezii care nu erau musulmani si pe care Koranul îi osândeste ca fatarnici. Multi dintre locuitorii oazei au fost amenintati sau nemultumiti de preeminenta nou câstigata de Mohammed, iar puterea opozitiei lor a fost atât de mare, încât au avut loc atentate la viata lui.

Au fost, de asemenea, probleme cu triburile iudaice care se agitau tot mai mult, întrucât conceptia profetului despre Ummah restrângea comunitatea numai la musulmani. Iudeii au stârnit mânia lui Mohammed prin refuzul lor de a recunoaste calitatea de profet a lui Mohammed pe care el se asteptase s-o recunoasca si prin reprosurile dispretuitoare pe care i le faceau fiindca denatura povestirile din Biblie despre profetii mai vechi. Pâna la urma, majoritatea iudeilor au fost înlaturati din oaza, unii prin expulzare iar altii, acuzati de conspiratie cu dusmanii lui Mohammed la Batalia Canalului, prin masacru sângeros.

Odata ce pozitia din Medina a fost consolidata, profetul s-a orientat spre asigurarea unui sprijin mai larg în afara oazei. Câteva demonstratii de forta în vecinatatea orasului i-au adus aliante cu triburile de beduini. Principala metoda a lui Mohammed de extindere a influentei sale a fost încheierea unui sistem complex de aliante cu diferite grupuri tribale. Câteva din casatoriile profetului au fost probabil încheiate în lumina acestei diplomatii; în orice caz ele au servit la întarirea relatiilor lui cu grupuri specifice.

Mohammed a început campania sa contra meccanilor prin pradarea uneia din caravanele lor în luna sacra, când luptele erau interzise. Evenimentul a scandalizat Arabia, însa Mohammed a staruit în tactica de a ataca si de a nimici caravanele care erau sursa bogatiei si puterii meccane. Aceasta tactica l-a adus într-un conflict armat cu meccanii care au vazut amenintata însasi viata orasului lor. Meccanii, totusi erau razboinici inapti si fara elan. Mohammed a câstigat victoria în prima lupta importanta, batalia de la Badr din anul 624 d.Hr., vestita pentru rolul ei în unirea comunitatii musulmane si în întarirea sentimentului misiunii ei. În luptele ce au urmat, meccanii au câstigat biruinte dar s-au dovedit incapabili sa le fructifice.

În 630 d.Hr., ca urmare a diplomatiei iscusite si a cresterii puterii sale armate, Mohammed a luat în stapânire Mecca fara lupta. Cautând sa-  i  câstige pe locuitori de partea sa, el a tratat orasul cu blândete, fiind îngaduitor chiar în cazul celor care fusesera dusmanii sai cei mai înversunati. Rezultatul capitularii meccane a fost o enorma si imediata crestere a prestigiului lui Mohammed. Beduinii tribali si delegatii din toata Arabia au venit în cârduri ca sa fagaduiasca solemn loialitatea lor. El a devenit atunci cu usurinta cel mai puternic om din Arabia si înaintea mortii sale neasteptate, doi ani mai târziu, în 632 d.Hr., a fost în stare sa aduca sub dominatia sa unica cea mai mare parte a peninsulei, o isprava pe care nimeni înaintea lui nu putuse s-o faca. Credinta privind misiunea lui a fost întarita prin impunerea nu numai a supunerii politice, ci si prin impunerea primirii islamului.

În timpul vietii sale, Mohammed nu a stapânit niciodata vreun teritoriu în afara Arabiei. Nu este nicidecum sigur ca el s-ar fi gândit ca islamul are semnificatie si pentru alte popoare, decât arabii, desi mai târziu opinia musulmana afirma scopurile lui universaliste. Totusi, spre sfârsitul vietii sale, el a fost raspunzator de organizarea mai multor expeditii contra statelor arabe crestine de granita, din nordul peninsulei. Aceste expeditii au adus pe musulmani în conflict cu marile imperii Bizantin si Sassanid si au prevestit cuceririle rapide si permanente ce au urmat atât de curând dupa moartea profetului.

Doctrina profetiei

Credinta în profetie este unul din fundamentele autentice ale sistemului religios islamic. Musulmanii cred ca nu a existat niciodata un popor fara profet care sa-i vorbeasca în propria sa limba iar unele autoritati religioase islamice sustin ca au existat de-a lungul istoriei 240.000 de profeti. Revelatiile lui Mohammed repeta povestiri despre profetii anteriori, unii dintre ei bine cunoscuti din Biblie iar altii nu atât de familiari. Printre personajele biblice mentionate sunt Moise, Avraam, Iosif, David si Isus. Koranul asaza limpede pe Mohammed în aceasta traditie a profetiei. Misiunea lui a fost sa reînnoiasca si sa restaureze calauzirea data altora înaintea lui, nu sa întemeieze o noua religie.

Mohammed se astepta ca iudeii si crestinii, care aveau cunostinta de profetie, sa-l cunoasca drept o continuare si o reînviere a mostenirii lor religioase vechi. Când ei nu l-au recunoscut, el a fost foarte dezamagit iar atitudinea sa fata de aceste doua religii s-a înasprit, pe masura ce a îmbatrânit. Islamul vede totusi o deosebire între Mohammed si profetii dinaintea lui. El a fost ales sa fie pecetluirea profetilor, adica sfârsitul, confirmarea si punctul culminant al lantului vechi de secole al mesagerilor divini. Înainte de Mohammed, Dumnezeu gasise cu cale de a reînnoi calauzirea pentru oameni ratacitori dar lui Mohammed i-ar fi acordat revelatia integrala. Nu aveau cum sa mai fie profeti dupa Mohammed.

Minunile lui Mohammed

Dupa Sura 28:48, Mohammed a facut semne precum Moise. Gândirea islamica, în desfasurarea ei, a atribuit o importanta din ce în ce mai mare persoanei profetului. În al III-lea secol islamic (sec. IX d.Hr.), traditia profetica a fost ridicata la rangul de sursa fundamentala a legii si teologiei. Chiar când traia profetul se relatau legende despre ei, iar adeptii lui colectionau relicve dintre lucrurile sale, crezându-le înzestrate cu putere spirituala. Generatia imediat urmatoare dupa profet a înflorit povestea vietii lui cu numeroase istorisiri despre miracole, desi Sura 6:37; 28:48 afirma ca Mohammed nu a facut minuni. Biografiile clasice ale lui Mohammed consemneaza semne si întâmplari miraculoase care ar fi însotit nasterea lui, vorbesc despre fiinte supranaturale, întelepti de alta religie si chiar fenomene naturale care i s-au supus, spun despre minunile înfaptuite de însusi Mohammed sau în numele sau. În evul mediu era universala credinta ca Mohammed ar fi fost o fiinta desavârsita si fara pacat. Aceasta credinta era socotita necesara ca sa sprijine revelatiile însesi, altfel ar fi fost imposibil încrederea totala în calauzirea asigurata de ele. În scrierile eshatologice se da învatatura ca Mohammed va actiona ca un mijlocitor pentru poporul sau, refuzând sa intre în rai pâna când nu vor fi intrat toti ai lui.

Cea mai profunda veneratie a persoanei lui Mohammed a fost manifestata de mistici. În speculatiile lor, Mohammed a dobândit dimensiunile complete ale unei fiinte supranaturale. Un curent mistic identifica pe Mohammed cu o lumina divina pre-existenta, prima emanatie din unitatea Dumnezeirii, puterea care a creat lumea si care o sustine. Nu era vorba de nici o asemanare cu Dumnezeu, decât prin iluminarea luminii profetice; de aceea, misticii au copiat modelul profetic, astfel încât lumina divina sau lumina lui Mohammed sa le poata ilumina sufletele. Aceasta veneratie ridica pe profet la o asemenea înaltime, încât unele manuale de rugaciune mistice folosesc aceleasi epitete si atribute pentru el, ca si pentru Dumnezeu.

De la sfârsitul sec. XIX, când o noua viata s-a trezit printre musulmanii dornici sa învioreze islamul, a aparut un interes religios marit brusc fata de Mohammed. Aceasta noua preocupare este exemplificata de marele numar de biografii profetice publicate recent în limbi diferite. Unele din ele, de pilda, „Spiritul Islamului” de Sayyid Amir Ali au atins o reputatie internationala. Aceste lucrari sunt adesea apologetice, cu scopul marturisit de a respinge sau contra-ataca tot ceea ce musulmanii socoteau drept atacuri incorecte împotriva lui Mohammed. Biografiile pun în evidenta aspectele etice, umanitare si rationale ale gândirii si activitatii lui Mohammed, prezentându-l ca pe un gânditor de o întelepciune fara pereche, ca pe un om de stat de o mare perspicacitate si ca pe un caracter exemplar care a manifestat în modul cel mai înalt virtutile cele mai de dorit în viata umana. Efectul unor astfel de lucrari a fost sa înzestreze pe Mohammed cu semnificatii contemporane directe si sa faca exemplul sau deosebit de relevant pentru milioane de musulmani actuali.

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ