piramidaVanatul, focul si limbajul

Civilizatia umana a aparut cu aproximativ 2 milioane de ani în urma, când Homo habilis a parasit padurile africane pentru a vâna în savana.  Aceasta tranzitie de la o societate de culegatori, care se alimentau doar cu fructe si alte tipuri de hrana vegetala, la vânatori, consumatori de carne, a semnificat mai mult decât o diversificare a regimului alimentar uman.

Vânatul impunea oamenilor conjugarea eforturilor si respectiv, comunicarea orala. De aceea, dezvoltarea unui limbaj verbalizat a devenit esential pentru supravietuire. Din perspectiva evolutiva, este important si faptul ca oamenii primitivi au învatat sa stapâneasca focul, pe care îl foloseau pentru a-si încalzi pesterile si a-si gati mâncarea.

Crearea comunitatilor

Odata cu formarea grupurilor familiale mici, oamenii primitivi si-au divizat si munca. De vânat se ocupau barbatii, în timp ce femeile aveau grija de întretinerea focului si de copii. Primele tehnologii includeau producerea si îmbunatatirea uneltelor de piatra, lemn si os. Totusi, cea mai importanta inovatie culturala a oamenilor primitivi a fost crearea unui limbaj articulat. Limbajul le-a permis oamenilor sa-si comunice gandurile si sentimentele si sa-si împartaseasca unul altuia experienta  de viata.

Pe masura ce sfera de comunicare a oamenilor primitivi s-a marit prin evolutia limbajului, s-a extins si perceptia asupra lumii înconjuratoare.  Înca de la început a existat o conexiune între observarea naturii si interpretarea ei.  Astfel au aparut confesiunile si ritualurile de înmormântare. Cultura si cultele au servit la apropierea oamenilor si a comunitatilor pe care le formau acestia.

Oamenii devin sedentari

Printre dovezile care reflecta modul în care primii oameni au perceput lumea sunt creatiile artistice din Epoca Pietrei, cum arfi picturile rupestre, gravurile în piatra si sculpturile mici, precum si vestigii ce tin de cult si de diversele ritualuri. Aceste descoperiri arata ca oamenii primitivi percepeau lumea din jurul lor in mod complex, depasind cadrul utilitar. Ei încercau sa-si explice relatia cu mediul înconjurator prin religie, magie, precum si prin creatie.

Un salt calitativ s-a produs în Neolitic, care a început în aprox. 8000 Î.Hr. Abandonând culesul si vânatoarea, grupuri de oameni se stabileau într-un singur loc începând sa cultive terenuri si sa creasca animale. Noul mod de viata a conditionat spiritul proprietatii si depozitarea surplusului de hrana. Aceasta a fost o etapa foarte importanta, deoarece a motivat procesul de munca, ducând la diversificare sociala. În aceste comunitati agricole rezervele de hrana erau facute pentru supravietuirea în timpuri grele si, de aceea, pastrarea lor era o chestiune de mare responsabilitate.

Asezarile oamenilor primitivi au fost ridicate pe locuri înalte, avantajoase din punct de vedere strategic, fiind întarite imediat dupa aceea cu ziduri. Istoria oamenilor primitivi este marcata de conflicte între agricultorii sedentari si triburile nomade de razboinici.

Uneltele de metal si bijuteriile

In mileniul III, tesaturile si ustensilele de lemn, precum si recipientele de ceramica sau piatra erau deja lucruri obisnuite pentru uzul casnic. In scurt timp, a început a fi prelucrat si metalul. La început, bijuteriile si obiectele casnice erau modelate din aur si cupru. Ulterior, armele si uneltele se faceau din bronz si din fier. Astfel, metalele au devenit bunuri de valoare, alaturi de sare, blanuri, tesaturi si produse agricole. Aceste bunuri erau vândute în mai multe regiuni, încurajându-se astfel si schimburile culturale. De asemenea, progresele tehnologice au dus la dezvoltarea meseriilor, favorizând diviziunea din ce în ce mai accentuata a muncii, fapt ce a determinat diferentierea claselor sociale.

În agricultura, utilizarea plugului tras de cai sau bovine a dus la o crestere a productivitatii. Însa, pentru a obtine recolte anuale, o comunitate agricola, avea nevoie de un sistem de irigatie sigur. În consecinta, primele asezari umane mai mari si statele timpurii au fost întemeiate de-a lungul surselor de apa, cum ar fi râurile.

De asemenea, s-au construit baraje si canale pentru a crea terenuri inundabile vaste si fertile. Observarea atenta a stelelor, precum si a periodicitatii anotimpurilor si inundatiilor, a dus la crearea primului sistem calendaristic. Acesta a marcat aplicarea notiunii de timp în viata umana. La început, de întocmirea calendarelor s-au ocupat sacerdotii, acestei sarcini atribuindu-se  o semnificatie religioasa. Fenomenele ciclice observate pe cer au fost de asemenea interpretate într-un context spiritual. Numeroasele vestigii arheologice demonstreaza ca si manifestarile religioase erau organizate în concordanta cu acestea.

Economia de templu conduce la dezvoltarea scrisului

Puterea politica, economica si spirituala se diferentia cu greu în culturile superioare timpurii. Conducatorii întruchipau autoritatea politica si spirituala, ca regi-zei, cuma fost în Egipt, sau ca fii ai zeitatilor si cerurilor, ca în Mesopotamia, China si Japonia. Întrucât grânele se depozitau în incinta templelor, se presupune ca locasurile de cult erau si centre economice.

„Economia de templu” a conditionat dezvoltarea scrisului, aparut din necesitatea de a întocmi registre contabile asupra bunurilor din depozite.

Sistemele de scriere simbolica au evoluat de la hieroglifele imagistice, la tipuri de scriere bazate din ce în ce mai mult pe caractere abstracte, culminand cu scrierea alfabetica. De-a lungul mileniilor, cunostintele si traditiile s-au transmis pe cale orala; gratie alfabetelor, ele se puteau scrie, arhiva si transmite mai departe. Afacerile oamenilor au putut fi astfel reglementate prin contracte si alte documente, în timp ce relatia dintre oameni si zei se reflecta în imnuri religioasesi rugaciuni scrise. Aproape peste tot, casta preotilor culti a preluat autoritatea interpretarii cuvântului scris, în cele din urmâ fiind canonizate cuvintele însele, în scrierile sfinte fundamentale, specifice fiecarei religii.

Primele mari imperii si invaziile nomade

Primele mari imperii au încercat sa-si extinda zona de influenta. Aproape peste tot, cotropirea, înrobirea sau deportarea populatiilor învecinate erau considerate legitime, fiind justificate de poruncile divine de a „domina lumea”. Pentru a guverna aceste imperii aflate în expansiune, s-au adoptat unitati de masura, etaloane monetare si limbi oficiale unitare. De asermenea, clasele loiale de functionari  guvernamentali au fost instruite, iar traseele comerciale si pietele erau protejate de trupe militaresi garnizoane. Orasele guvernamentale au devenit centre culturale si economice importante, unde se efectuau lucrari de arhitectura monumentala, cum arfi piramidele din Egipt, palatele rezidentiale asiriene si persane, ziguratele babiloniene, drumurile pentru procesiuni si gradinile suspendate, Marele Zid Chinezesc.

In Orientul Mijiociu si Asia Centrala, imperiile erau adesea amenintate si cucerite de popoarele nomade cotropitoare. Migratia popoarelor, cum ar fi cea a arienilor în India sau a triburilor grecesti, a dus la rascoale violente si la interferenta popoarelor si a culturilor. Superioritatea militaraa multor popoare cuceritoare se datoreaza carului de razboi; armatele compuse din calareti au fost aplicate abia mai târziu.

Realizarile  civllizatiilor timpurii

Lista realizarilor culturilor superioare timpurii impresioneaza si astazi. Egiptul a dat nastere sistemului de scriere hieroglifica, precum si unei religii complexe, cu un puternic cult al mortilor. Cu o durata de peste 3000 de ani, trecând prin numeroase schimbari si transformari, Egiptul antic este cel dintâi si cel mai longeviv imperiu din istoria umanitatii. În Mesopotamia, începând cu Sumer si Akkad, s-au dezvoltat structuri administrative stabile si au fost aplicate norme juridice. Actiunile guvernamentale si schimburile diplomatice erau înregistrateîn scriere cuneiforma pe tablite din lut, pastrate ulterior în arhive enorme. In Babilon, oamenii au încercat sa adune cunostintele si arta întregii lumi intr-un singur loc. Asirienii au creat prima putere militara organizata din istorie, pe care, din nefericire, au folosit-o pentru a izgoni de pe teritoriile lor popoare întregi. Pe de alta parte, israelitii au reusit sa se apere si sa-si protejeze reiigia monoteista într-un mediu ostil, constituit în mare parte din puteri militare superioare.

Guvernarea persana, prin marea sa toleranta religioasa si prin autonomia acordata culturilor din diferitele parti ale imperiului, s-a dovedit a fi un sistem perspicace. Realizari superioare ale civilizatiilor din perioada timpurie a istoriei se atesta si la est, în India, unde scrierile realiste se îmbinau cu elemente filozofice si religioase. In China, confucianismul ghida vietile oamenilor printr-un tip de „religie civila”, iar în Japonia credinta si mitologia sintoista (în special convingerea ca împaratul este de origine divina – tenno) au constituit formele incipiente de identitate nationala.

Descoperirea lumii spirituale

Temelia religiei, filozofiei, stiintei si culturii a fost creata aproape în acelasi timp, între 800 si 200 Î.Hr, în medii culturale diferite. Foarte important este faptul ca formularea concreta a învataturilor religioase si filozofice a marcat un progres denumit „spiritualizarea” omenirii. Caracteristicile acestui proces sunt „epocile de aur” intelectuale care apar aproape întotdeauna corelate cu o situatie de instabilitate politica. În China, „Perioada celor O Suta de Scoli”, care a creat mai multe filozofii influente, alaturi de Confucianism si taoism, a coincis cu perioada „Statelor Combatante”. In India, Siddhartha Gautama, denumit si Buddha, a fondat budismul si jainismul ca miscari reformatoare; acestea au respins traditiile religioase precedente si au eliberat credinciosii de sistemul ierarhic al castelor hinduse. Schimbari asemanatoare au fost initiate de conducatorii evrei dupa întoarcerea populatiei din exilul babilonian. O noua orânduire religioasa si sociala a fost introdusa în comunitatea evreiasca odata cu ridicarea celui de-al doilea templu din lerusalim. în Persia, învataturile lui Zoroastru s-au constituit într-o religie etica superioara, în care oamenii erau considerati fiinte libere rationale, capabile sa câstige lupta dintre Bine si Rau pe Pamânt, în favoarea Binelui. În Grecia antica s-au pus bazele culturii occidentale, în domeniile filozofiei, literaturii si artei.

De la mit la ratiune

Epopeile lui Homer, Iliada si Odiseea, alaturi de poeziile lui Hesiod, au promovat o ideologie de tip european. Dramaturgii tragici Eschil, Euripide si Sofocle, precum si cel comic Aristofan, au creat personaje care s-au opus statutului lor de „jucarii ale zeilor”. De asemenea, credinta în puterea divina asupra lumii si-a pierdut valabilitatea pentru istorici ca Herodot, Tucidide si Xenofon. Ei au cautat sa înteleaga mai bine evenimentele si circumstantele istorice; de aceea au întreprins calatorii pe parcursul carora au adunat marturii si dovezi pentru cercetarile lor. Filozofii naturalisti ai scolii ionice (Thales, Anaximandru, Anaximene) si urmasii lor au elaborat ipoteze „stiintifice” care contraziceau viziunea mitologica asupra lumii. Au încercat sa descopere elementele fundamentale ale vietii, precum si distributia principiilor esentiale în natura.

Mai târziu, filozoful etic Socrate s-a centrat pe capacitatea oamenilor de a rationa. Atât discipolul sau, Platon, cât si Aristotel, discipolul lui Platon, au propus interpretari extinse si sistematice ale lumii înconjuratoare. Curentul intelectual care s-a raspândit din scolile filozofice grecesti a influentat nu numai Roma si Bizantul, ci si lumea araba si latinitatea medievala. Teoria ideilor a lui Platon, transmisa si interpretata de gânditorii crestini, avea sa se repercuteze asupra întregului curs al dezvoltarii gândirii, în timp ce abordarea stiintifica a lumii si a omului de catre Aristotel a pavat drumul pentru stiintele naturii.

Bibliografie

– Enciclopedia cunoasterii

– The 10,000 Year Explosion: How Civilization Accelerated Human Evolution de Gregory Cochran

– Ascent to Civilization: The Archaeology of Early Humans de John Gowlett


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ