O sa incercam sa va oferim printr-o serie de articole o mica parte din arta de a-l citi pe partenerul de dialog. Aceste tehnici sunt folosite de psihologi, de analisti comportamentali FBI si trupele antitero, de maestri zen si negociatori.

Intelegerea lor inseamna totodata si intelegerea celuilalt. Pana si cele mai subtile gesturi simbolizeaza o reactie, un sentiment, o emotie primara.

Primul articol va fi o scurta introducere despre arta dialogului, despre limbajul corporal si transmiterea informatiilor prin comunicarea non-verbala, apoi vor urma cateva lectii in care veti invata ce inseamna diferite miscari ale corpului in conversatie dar si alte culturi.

In cele din urma vom avea exemple concrete de miscari ale degetelor in diferite contexte, de miscari ale bratelor care ascund nervozitate sau tensiune, despre bariere de protectie, despre simbolism, mobilitate psihica, despre privire si cat este ea de influenta in anumite religii si situatii, si, nu in cele din urma, despre atingeri, posturi si zambete care pot sparge orice bariera sociala sau culturala.

Concluziile noastre ne vor aduce in fata comportamentului, a utilizarii vocii, a psihosomatismelor, a grafologiei si nu numai. La sfarsit veti fi niste experti la fel ca in  Criminal Minds, CSI, Monk sau celebrul personaj dr. Cal Lightman din serialul Lie to Me care detecteaza înselaciunile si minciunile oamenilor analizând limbajul corpului si microexpresiile.

In 1945, cercetatorul Ray Birdwhistell pune bazele acestei noi discipline din sfera stiintelor comunicarii prezentand totodata si o teorie foarte interesanta. El sustine ca apartenenta unui individ la o anumita clasa poate fi dedusa din mimica si gesturile acelui individ.

Cu alte cuvinte, ne invata cum sa devenim un adevarat Sherlock Holmes al secolului al XXI-lea.

El incearca prima oara sa faca diferenta intre caracterul arbitrar, pur intamplator al gesturilor (spre exemplu cand inchidem un ochi  accidental) si caracterul motivat al gesturilor (cand “facem cu ochiul” intentionat).

Pe de o parte interpretarea  diferita data aceluiasi gest in zone geografice diferite (spre exemplu celebrul semn O.K poate insemna ceea ce stim cu totii in Europa si SUA, dar in Malta e o aluzie la homosexualitatea cuiva, iar in Tunisia este echivalentul unei amenintari cu moartea. In plus, in Japonia inseamna bani.

Pe de alta parte, existenta unor gesturi universale, valabile oriunde nu poate fi negata. Peste tot in lume nedumerirea se exprima ridicand din umeri, tristetea sau veselia sunt vizibile prin modificari fizionomice asemanatoare.

Limbajul corporal sau comunicarea non-verbala se refera la expresii faciale, miscarea ochilor, aparenta fizica, miscari si gesturi corporale, mesaje tactile, caracteristicile vocale, utilizarea timpului, dinamica spatiala si diferentele de gen si de vârsta care intervin în toate aceste domenii si implica interpretarea gesturilor, mimicii, posturii, comportamentului etc., descoperirea semnificatiilor si sensurilor care fac din toate acestea semne. Ideea de limbaj corporal beneficiaza de prezumtia pansemiei, iar interpretarea acestor semne de prezumtia polisemiei. Din aceasta perspectiva, corpul devine locul si instrumentul numeroaselor sisteme de semne: intonatiile expresive si semnificante ale vocii, semne gestuale, mimica, atitudini corporale si comportamentale, semne cosmetice, vestimentare, ale conditiei sociale, ale regulilor institutionale, de politete, ale etichetei si atitudinilor, de exprimare a sentimentelor, legate de roluri si pozitii sociale, semne ale artelor. Paul Ekman in 1965 a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale si anume:

repetarea – dublarea comunicarii nonverbale;

substituirea – înlocuirea mesajelor verbale (o fata posomorâta ne spune ca persoana în cauza nu se simte bine);

completarea – colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce conduce la o mai buna decodificare a lor);

accentuarea/moderarea – punerea în evidenta a mesajelor verbale, amplificarea sau diminuarea celor spuse ( când scandam sloganuri, ridicam bratul si aratam pumnul);

contrazicerea – transmiterea de semnale în opozitie cu mesajele verbale (spunem ca ne bucuram atunci când ne întâlnim cu o persoana cunoscuta, dar privim în alta parte atunci când îi întindem mâna, ne vaitam ca nu avem din ce trai, dar ne afisam cu bijuterii si haine scumpe).

Michael Argyle (1975/1988) ia în considerare patru functii:

exprimarea emotiilor;

transmiterea atitudinilor interpersonale (dominanta / supunere, placere / neplacere);

prezentarea personalitatii;

acompanierea vorbirii, ca feedback pentru a atrage atentia.

Limbajul corporal (numit uneori prin opozitie imprecisa si „non-verbal”) este legat de obicei de o situatie comunicationala directa (relatii de tip fata în fata). El reprezinta în comunicare, relatia, analogicul, fata de limbajul verbal care reprezinta continutul, digitalul. Cel mai adesea limbajul verbal transmite informatii, limbajul corporal exprima atitudinea interpersonala.

Gestualitatea este separata si în principiu egala cu limbajul. Folosirea gesturilor nu este dependenta de folosirea limbajului, iar modalitatea gestuala este la fel de importanta ca si cea verbala pentru reprezentarea semnificatiei. E unita cu vorbirea numai pentru ca sunt folosite simultan, pentru aceleasi scopuri. Mai degraba decât sa fie un sub-produs alaturat limbajului sau o forma mai primitiva de expresie, este folosit în cooperare si serveste de complement în mai multe feluri. Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall considera ca functiile comunicarii nonverbale, dincolo de rolul acesteia în producerea si procesarea comunicarii verbale sunt:

a. structurarea interactiunii (înaintea începerii comunicarii propriu-zise, serveste drept ghid implicit pentru desfasurarea acesteia, indicând firul actiunii, persoanele implicate, rolurile acestora, etc.);

b. identificarea sau proiectarea identitatii sinelui, functie care se refera la modul de codificare si decodificare a mesajelor;

c. formarea impresiei (modul în care sunt percepute persoanele dupa comportamentul lor nonverbal, formarea primei impresii);

d. managementul relatiei de comunicare;

e. exprimarea si managementul emotiilor;

f. managementul conversatiei;

g. managementul impresiei;

h. influenta sociala;

i. înselarea.

Când nu este folosit limbajul verbal, gesturile îsi schimba caracterul: iau forme stabile, standardizate si devin mai sistematic legate unele de altele, în sensul ca pastreaza trasaturile care le fac contrastante cu alte gesturi din sistem, indiferent daca acele trasaturi au sau nu au legatura formala cu referentul gesturilor. O atare standardizare formala are loc atunci când referentii devin si ei standardizati. O forma gestuala autonoma ajunge sa fie stabila în raport cu referentii, ceea ce deschide calea ca referentii gesturilor sa devina mai generali si în consecinta mai abstracti. În pantomima, gesturile reprezinta întreaga situatie ca o mica pictura, în timp ce în gesturile autonome o singura unitate a semnificatiei este referentiala.

Iata cateva exemple, dar trebuie sa tineti cont ca in citirea interlocutorului, timpul si spatiul variaza, iar totul tine de context.

Mai jos aveti sfaturile unui expert in comunicare non-verbala:

http://www.youtube.com/watch?v=5X7fKZTmZa4

Surse:

http://www.comunicare.codoban.ro/semiotica%20gestuala.pdf

Continuare:

Gesturi facute cu palmele si degetele

Gesturi ale mainii si bratului


DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. nui destul de buuuuun am in referat despre ce exprima gesturiiileee nu despre ce inseamna

  2. Draga Ionela, cred ca putina multumire trebuie sa-i acorzi celui care a scris articolul. Pe scurt, ca sa te ajut sa intelegi mai bine, gesturile facute de o persoana exprima starea acelei persoane in acel moment.

LĂSAȚI UN MESAJ