Dimitrie Sturdza. Prim-ministru și om de știință

Articole asemănătoare

Una dintre personalitățile cele mai interesante ale sfârșitului veacului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea a fost Dimitrie Sturdza (1833-1914). Ministru, Președinte al Consiliului de Miniștri timp destul de îndelungat, mai multe mandate, în perioada 1895-1909.

A absolvit cursuri de drept, istorie și economie în Germania, urmând educației la Academia Mihăileană. Colaborator al lui Cuza, pentru scurtă vreme însă, ulterior unul dintre întemeietorii Partidului Național Liberal, la conducerea căruia va ajunge.

Sturdza s-a dovedit un om ambițios, puternic, orgolios, dar și cu surprinzătoare treceri de la o stare extremă comportamentală la alta. Modestia și cumpătarea sa au fost dovedite, între altele, de o împrejurare de după moartea lui Dumitru Brătianu. Mai mulți fruntași liberali i-au cerut să ia conducerea partidului. Sturdza s-a opus, arătând că nu se simte în stare să conducă, susținând că Eugen Stătescu e mult mai potrivit. Abia după refuzul lui Stătescu a acceptat conducerea partidului. Astfel, el s-a dovedit „conducătorul harnic, curat, aspru, care, până îl doborî boala, își făcu întreaga datorie după caracterul și puterile lui (…), el a închegat Partidul Liberal, supunându-l la o disciplină severă, foarte necesară în acei ani de formațiune”, remarca Sabina Cantacuzino. Potrivit aceleiași autoare, Sturdza „trăia ca un anahoret, dormea în biroul său, pe un pat de campanie, mânca orișice, deși aprecia lucrurile bune. Se scula de dimineața și muncea până târziu noaptea, căci, fiind meticulos la extrem, i se părea că nimeni nu-l poate ajuta și se risipea adesea în prea multe amănunte, dar când îi ieșea o lucrare de mână era completă și temeinică.” În privința discursurilor, acestea erau „documentate, pline de miez, în ele se reflectau puritatea vieții, adâncimea convingerilor și credința sufletului de creștin.”

În timpul președinției de partid, adesea aspre, a trezit adversitatea unei facțiuni liberale care urmărea să-l înlăture din funcție. Sub semnătura lui Ion Brezianu, apare cartea  D. A. Sturdza, pretins șef al Partidului Național Liberal. Pacoste  pe capul Țării Românești, adevărat manifest împotriva sa.

Fapt rar, a reușit să îmbine activitatea politică de vârf cu o serioasă muncă științifică. Bun cunoscător în istorie și în literatură clasică, a publicat o mulțime de scrieri. A fost membru al Academiei Române, secretar, vreme îndelungată, și președinte al acesteia între 1882-1884, având reputația unui specialist în numismatica românească.  A  inițiat două documente privind istoria românească: Colecția Hurmuzachi, respectiv Acte și documente relative la istoria renascerii României. Din prima, au fost tipărite cinci volume în limba germană și trei volume în limba română. În 1872 a publicat, la Viena, Privire asupra monedelor și medaliilor Principatului României, iar, în 1879, Bibliografia numismaticii române. Odată cu acestea, se pun bazele numismaticii la noi.

Volumul de documente privind funcționarea principalelor instituții ale statului, cuvântări și mesaje ale Tronului apare  sub numele de Treizeci de ani de domnie a Regelui Carol I. O nouă ediție a acesteia va apărea în anul 1906, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie a regelui. Cu acest prilej Sturdza va scrie: „Domnia regelui Carol I este istoria României moderne.”

Problemele de sănătate ale lui D.A Sturdza se agravează, câteva tulburări nervoase se succed la intervale scurte. Într-un hotel la Paris, are o criză puternică, cu tendințe violente. Demisionase din funcție.

Avea să-i succeadă, la șefia Partidului Național Liberal și a guvernului, Ion I. C. Brătianu. Cum s-a produs actul demisiei? Împrejurările în care s-ar fi produs aceasta au fost înfățișate de Brătianu însuși lui Alexandru Lapedatu, istoricul consemnându-le în Amintiri. Așadar, boala celui care ocupa funcția de prim-ministru progresa îngrijorător, amenințând cu imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile. În jurul său se afla un grup de oameni interesați ca el să rămână în funcție, pentru a-și păstra privilegiile, drept care “intrigau și făceau toate sforțările” pentru a fi păstrat în cele două șefii. Cu complicitatea fiului, colonelul Sturdza, a fost obținută demisia, care se tot amâna. Ce au urmat au fost pertractările. Regele, putin încrezător în încă tânărul Brătianu, l-ar fi dorit ca președinte de Consiliu pe Emil Costinescu, liberal vechi și cu legături politice și financiare în Germania. Îndreptățit se considera și Mihail Pherekyde, vechi colaborator al lui Ion C. Brătianu, ministru în mai multe rânduri, președinte al Camerei și al Senatului. Cea care avea să influențeze desemnarea lui Ion I. C. Brătianu a fost poziția vicepreședintelui Spiru Haret, acesta susținând în fața Regelelui că, în interesul partidului, acesta este persoana indicată. La rându-i, Pherekyde a admis că Brătianu avea, în comparație cu cei doi vechi liberali, “o mare superioritate”, aceea de a fi cunoscut și apreciat în străinătate. Or, un șef de guvern se cuvenea să fie cunoscut și în rândurile cercurilor influente din străinătate, astfel cum a fost cazul lui D. Sturdza și, încă mai mult, Ion C. Brătianu. Argumentele l-au convins și pe Costinescu să cedeze.

Ca urmare, Spiru Haret s-a înfățișat regelui cu propunerea  Consiliului. Deși contrariat, susținând pe Costinescu, Regele s-a văzut nevoit să accepte voința miniștrilor săi. Șefia partidului avea s-o preia Ionel Brătianu curând, cu rezultatele cunoscute.

Că lucrurile s-au petrecut întocmai sau nu, faptul e mai puțin important. Cert este că D. Sturdza și-a făcut datoria, la fel cum afirmarea în politică s-a făcut pe criterii normale, ținând de valoarea personală și nu pe baze strict oportuniste, conjuncturale.

Bibliografie
Ion Bulei, D.A Sturdza, constructorul, în ”Ziarul de duminică”, 27 octombrie 2006.
Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Ion C. Brătianu 1821-1891, București,  Editura Humanitas, 2013.
Alexandru Lapedatu, Amintiri, Cluj-Napoca, Editura Albastră, 1998.

Articole pe același subiect

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populare

Neuropsihologia – studii de caz celebre

Alexander Romanovich Luria a fost un faimos neuropsiholog sovietic. El a fost unul din fondatorii psihologiei cultural-istorice, a teoriei activitatii psihologice si parintele neuropsihologiei...

Etica situationala

Etica situationala e o teorie etica crestina ce a fost dezvoltata in 1960 de catre preotul episcopal Joseph Fletcher. Lucrarea sa "Situation Ethics", a...

Safety Last! (1923)

"Safety Last!" e o comedie romantica din 1923. In rolul principal joaca Harold Lloyd. In acest film se gaseste una dintre cele mai faimoase...

Curiozitati despre virusuri

Un virus este o particula infectioasa ce prezinta atat caracteristicile vietii cat si ale non-vietii. Virusurile sunt diferiti de plante, animale sau bacterii in...

Superstitiile si comportamentul superstitios

Unele credinte suna uneori poetic, dar nu sunt realitate. Ca si preotii, mullahii, rabinii sau misticii New Age, acestia incearca mereu sa umple golurile...

Viata dincolo de Terra

S-a dovedit ca viata este mai inteligenta si mai adaptabila decat s-a presupus vreodata. Acesta este un lucru foarte bun, dupa cum vom vedea,...