sfantul-graalGraalul reprezinta superioritatea luminii asupra spiritului. Cautarea suprema, ultima.

Cautarea nemuririi, a fericirii, a drumului de dincolo. Ea incununeaza orice eforturi. Este atat cautarea cavalerilor medievali, cat si a misticilor si alchimistilor.

Este Piatra Filozofala, sabia lui Arthur, Campiile Elizee. Intruchiparea linistii feerice, a fericirii, a transcedentei divine, apropierea si impreunarea cu Divinul Ceresc.

Graalul este atat recipient cat si continut, atat cupa/potir cat si vin/ambrozie/dulceata.

Un citat ne va ajuta sa vedem diferenta dintre mituri si legende, ce e bine sa credem si ce nu. Ce putem accepta si pe ce sa ne bazam cercetarile noastre. Unde este adevarul?

„A vrea sa regasesti in fiecare legenda, in fiecare poveste sau chiar in fiecare mit adevaruri transcendente inseamna a alerga dupa miraje foarte periculoase si a le expune la crude deziluzii” spunea Andre Savoret.

Sub aceste cuvinte incepem periplul nostru in cautarea celei mai vechi Enigme ale Omenirii. Cautarea Sfantului Graal nu este una neaparat fizica, tangibila, ci mai ales una spirituala. Pana la urma conteaza drumul, calatoria pana la destinatie. Pentru ca, pana la urma, asa cum spunea Leon Bloy „vizibilul nu este decat urma invizibilului”.

Originea deopotriva „blestemata” a Sf. Graal (cioplit din smaraldul urias cazut de pe fruntea lui Lucifer, in timpul caderii ingerului rebel) si totusi atat de profund „sfintita”, luand forma potirului din timpul Cinei de Taina. Sau rolul sau in istoriografia/mitologia/simbolistica in cavaleria medievala, prin filiatie celtica mergand pana la Masa Rotunda a Regelui Arthur, ciclul Camelor, Percival, apoi prin Ordinul Templierilor?

Pastrat de acestia din urma sau ascuns in cetatea catharilor? Unde l-am putea gasi? In Anglia de Sud-Vest, in Bretagne-ul descris in canturile lui Lancelot si Merlin, in stanca din Monserrat, la Montsegur?

Cele de mai sus sunt doar cateva din locurile celebre care si-l revendica. Poate chiar in insulele de la Avignon, la castelul din Chinon in Franta, in Provence, Marea Britanie la Glastonbury in cautarea „castelului Graalului” ca sa nu mai pomenim de elucubratiile referitoare la linia de sange a Merovingienilor.

Mai intai vom pomeni diferitele versiuni si forme in care apare Vasul Sfant.

Prima referire la FORMA gen cazan/vas/cupa sau orice alta natura a recipientului fizic/spiritual se refera in mod ostentativ la idea de sacrificiu ritual care conduce intempestiv la inviere si/sau cunoastere prin iluminare.

Astfel de receptacule traditionale apar ca referiri la Platon care povesteste de amphora sacra in care atlantii strangeau sange folosit la libatii.

Cupa Sfanta mai apare in inscriptii la templele din Palenque la civilizatiile pre-columbiene. Iar in lumea celtica, care nu mai are nevoie de prezentare, Strabon povesteste despre cazanele sfinte ale cimbrilor, iar eroii celti sunt mereu intr-o aventura dupa cazanul sfant al zeului Dagda.

Veche traditie celtica – cazanul/cupa povidentiala face referire la apa invierii. Dealtfel, mai tarziu el devine Cornul Abundentei. Aceasta cupa inspira, da intelepciune, dezvaluie stiinta viitorului si misterele lumii.

De la inviere/nemurire, Graalul ne trimite pe axa cunoasterii. Aici avem drept inspiratie legenda lui Kerridwen (o Kore greaca sau Ceres latina, zeita-mama prin excelenta) care incearca sa-si faca fiul atotcunoscator printr-o potiune magica (interpretata si ca cea mai puternica otrava in cantitati mari).

Referinta este acceasi cu soma din India sau haoma folosita in Iran care procura intelepciunea divina, ii ajuta pe poeti sa scrie Vedele, oferea imortalitatea, devenind la celti „remediu universal” sub foma vascului.

Astfel, ritul libatiunilor si al misterelor s-a propagat in cursul eternei istorii a religiilor.

Mitul „recipientului sacru” va deveni universal – de la cazanul magic al zeului scandinav Thor, sau celticul Lug la vasul funerar egiptean sau vasul spiritual care conserva viata vesnica, vasul ce contine ambrozia pe care o toarna Ganimede zeilor olimpieni.

Totusi, Graalul capata si un aspect negru, intunecat dovedindu-se un simbol al evolutiei cat si unul al involutiei.

Cazanul vrajitoarelor, volputosul tantrism „de mana stanga” si orgiile lui, bacanalele, vasele umplute cu sangele dusmanilor la sciti, toate acestea sterse de simbolismul purificator al botezului in apa lustrala si impartasania practicata in diferite traditii.

Nu putem sa nu observam aceasta alternanta bine-rau, lumina-intuneric, feminine-masculin, aceasta fuziune/conflict intre cele doua parti ale aceluiasi intreg.

Lasand deoparte zecile de referiri la patristica crestina, sangele lui Iisus transformat in vin prin transubstantiere, ideea Sangelui Regal care umple Vasul Sacru devenind continator/continut echivaleaza cu piatra slefuita a Graalului.

Eschenbach in poemul sau Parzival este primul care face referire la smaraldul cazut de pe frumtea lui Lucifer (eu port lumina). Traditie care exista inca in Islam si se pare ca ne-a fost transmisa din Iran unde inseamna „piatra sacra”.

Se spune ca ingerii au slefuit smaraldul dandu-i aceasta forma. Deopotriva el se inrudeste cu „urna”, perla din Orient care tine locul celui de-al treilea ochi al lui Shiva.

In Paradis, vasul ii este incredintat lui Adam care il pierde atunci cand musca din mar. Seth apoi, obtine permisiunea de la divinitate de a stat imp de 40 de ani si a-l cauta. In cele din urma, el dispare in negura vremurilor aparand deabia in Evul Mediu sub pana lui de Boron, de Troyes, etc.

Cat despre potirul crestin, purtat cand de Maria Magdalena cand de Iosif din Arimateea purtat de vremuri si povesti cand prin Galia cand prin Britania

Chiar daca Graalul va fi devenit simbolul harului, al viziunii misterelor inefabile si al uniunii divine, el isi va pastra caracterele primitive imprumutate din cea mai veche mitologie a lumii indo-europene si ramase vii, fara stirea recitatorilor, in vechile istorii care se transmit.

Intregul ciclu de inspiratie arthuriana are in centru eroi precum Lancelor, Gauvain, Bohort, Perceval, Merlin, Arthur care sunt in cautarea Graalului, a perfectiunii ceresti, constituind simbolul celei mai mari puritati, al unei morale crestine deosebite, nealterate care s-ar manifesta prin crezul „adevarata maretie consta in a fi stapan pe tine insuti”.

Poate fie depus conform legendei in cetatea Sarraz pe pamant babilonian sau disparand in nori dupa vedenia lui Galaad, Sfantul Potir a transgresat limitele mitului si ale istoriei.

Simbolistica

Fie „lapsit exilis”, piatra cazuta din fruntea lui Lucifer sau „piatra cazuta din cer” aparuta in toate mitologiile simbolizand-o pe zeita-mama Cibela sau piatra sacra Kaaba din Mecca adusa de ingerul Gabriel profetului Avraam. Sau cele de la Baalbek, Mexic, Indii, Turama in Africa, Pessinonte in Frigia.

Ea joaca rolul si de „piatra unghiulara” a Scripturilor.

Ea este fara doar si poate „piatra de fulger” adorata de antici si care a stat la baza catedralelor, a sanctuarelor precum megalitii si templele de la Stonehenge.

Ochiul Shivei in Orient, „lumina in cap” sau „ochiul inimii” in ezoterismul sufit (asemanarea cu potirul-inima aparut pe reprezentarile Fecioarei Maria si a lui Iisus in catolicism si in cavaleria medievala). Rezulta astfel inima hristica in Occident si giuvaerul in lotus in Orient.

Maniheism – Cathari – Templieri si pastrarea Graalului

Foarte curios lucru, oprindu-ne si analizand putin vom observa ca „mani” sugereaza o „piatra pretioasa vie” si „mana” inseamna „vas viu” – vas care varsa mana spiritual. Rod al ereziei pauliciene, dar si al bogumilismului bulgar, catharismul din Languedoc si nu numai pare sa fie urmasul lui Mani.

In traditiile maniheene se vorbeste de „cautarea Perlei” (poate aluzie directa la „padma mani” buddhista, simbol solar al eliberarii prin excelenta ce sta in mijlocul lotusului) intr-un castel precum Montsalvat.

Putini cunosc amanunte ale vietii vechilor scriitori. Spre exemplu, marele autor al Infernului, Dante Alighieri si Chretien de Troyes au facut parte din Ordinul Templierilor, armata sfanta a lui Dumnezeu.

Se spune ca in noaptea ce a precedat celebrul rug de la Montesegur, in 16 martie 1244, 4 cathari au parasit castelul incarcati cu o pretioasa povara (poate pergamente ale religiei, poate smaraldul slefuit in 144 de fatete, in forma de cupa – Graalul). In Pirinei, zeci de „grote-catedrale”, castele si nu numai isi revendica dreptul de a adaposti ofranda divina.

De la francmasoni la cautarile febrile ale Societatii naziste din Thule

De la Glastonbury plecand la Roma sa fie conservat,Graalul dispare timp de doua secole,urmand sa apara la Valencia sub domnia papei Sixt al II-lea. Teoretic, el ar fi trebuit sa paraseasca aceste meleaguri inainte de invazia sarazinilor din 713. Un alt Graal apare, conform cruciadelor, in catedrala din Genova.

Prezenta Templierilor si a diverselor ordine cavaleresti in Spania si Portugalia intareste aceste afirmatii.

Curios din nou, o legenda despre un smarald urias in aceasta forma apare si la incasi sub domnia lui Huayna-Capac, deci cautarea noastra ne duce si in Lumea Noua. Si totul culmineaza cu „palatal vrajit” din Tibet/India(localizat in desertul Gobi) in „Regatul Preotului Ioan” cunoscut ca si Shambhala unde s-ar adaposti relicva.

Potrivit traditiilor haimalaiene, numerosi monarhi ar fi posedat aceasta „piatra din cer” cosmica precum insusi regele Solomon, Akbar din India sau un imparat al Chinei.

Francmasonii l-au transformat intr-un simbol etern, intr-un Templu Viu, axis mundi. Nazistii si Societatea din Thule l-au cautat pentru a stapani lumea si a impune rasa ariana omenirii.

Fie prin filiera orientala, fie regasindu-l in castelul iranian al sectei asasinilor, Graalul continua sa fie cautat pe Pamant si in Cer.

Cautarea noastra n-a avut rezultate fizice palpabile, dar nu este un sfarsit. Este un inceput.

Cred ca el este cautarea din Noi, cautarea dupa un sine pierdut de mult, o eterna reintoarcere la origini si la scanteia divina din fiecare.

Masonii ne vorbesc de Templul Interior, templul din noi, o extensie al celebrului frontispiciu de la Delphi : „cunoaste-te pe tine insuti!”

Pana la urma, Graalul este cautarea din noi si in noi. Este setea de cunoastere suprema.

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org

4 COMENTARII

  1. Foarte frumos, dar ai zbarcito la sfarsit, LAPSIT EXILLIS nu a fost pierdut niciodata, a fost lasat omeniri de la niste emisari de pe constelatia SIRIUS, PASTRATORI LUI AU FOST CEI CARE AU CONDUS LUMEA INCA DE LA INCEPUTURI, a fost impartit, bucati din el sta la baza religiilor majore din ziua de azi…care curand vor fi reunite pentru a marca trecerea la o noua civilizatie bazata pe iubire si egalitate, sa speram si fiti pe faza~!

  2. Este absolut minunat articolul. Sfantul Graal nu este nicaieri altundeva decat in inimile voastre! Iubiti-va unii pe altii

LĂSAȚI UN MESAJ