Colectia de cunostinte în scris într-un fel de depozit este o practica la fel de veche ca însasi civilizatia. Aproximativ 30.000 de tablite de lut gasite în Mesopotamia antica dateaza de mai mult de 5.000 de ani. Arheologii au descoperit suluri de papirus de la 1300-1200 i.Hr în orasele antice egiptene de la Amarna si Teba si mii de tablite de lut în palatul regelui Sanherib, domnitorul asirian de la 704-681 i.Hr, la Ninive, orasul sau capitala. Mai multe dovezi s-au gasit odata cu descoperirea colectiei personale a nepotului lui Sanherib, regele Ashurbanipal, nume care în cele din urma a devenit biblioteca. Indiferent daca au fost publice sau private, bibliotecile au fost fondate, construite, distruse si reconstruite. Biblioteca, de multe ori sustinuta de religie sau de stat, a fost un supravietuitor de-a lungul istoriei sale lungi si serveste ca un testament pentru setea de cunoastere, un motor al civilizatiei.
Monahismul transforma Biblioteca
La inceputul anului 500 d.Hr in Egipt, un om pe nume Pahomie a infiintat o manastire si a insistat pe alfabetizare printre calugarii sai. Acest lucru a avut un efect de lunga durata, chiar dupa ce Imperiul Roman s-a impartit in doua, aproximativ 100 de ani mai tarziu. De-a lungul imperiului de est au aparut comunitati monahale, cu mici biblioteci, mai ales teologice. In jumatatea de est a imperiului, datorita raspandirii crestinismului, s-a incurajat utilizarea bibliotecilor.
Capitala de la Constantinopol a avut trei mari biblioteci: Biblioteca universitatii, biblioteca pentru familia regala si de serviciu public si o colectie teologica. Chiar daca bibliotecile au disparut in imperiul de vest din cauza invaziilor, lipsei de fonduri, si mai ales lipsei de interes, monahismul a dat nastere la o explozie legata de invatare si cunoastere. In 529 d. Hr, Benedict a infiintat o manastire la Monte Cassino si a stabilit o regula prin care calugarii sa traiasca. Capitolul 48 din aceasta regula obligatorie spune ca toti calugarii trebuie sa citeasca si sa se instruiasca in posturi si la sarbatori. Benedictinii au creat biblioteci si scrierea a devenit sacra. Ei au facut celebrul “scriptorium” – o incapere dedicata in manastiri scrisului si cititului. Curand, a devenit obisnuinta pentru manastiri sa imprumute altor manastiri, dand nastere la imprumutul intre biblioteci. Charlemagne, care a detinut o biblioteca imensa in Aachen, in secolul al optulea, a ordonat ca fiecare scoala sa aiba un scriptorium. Drumul a fost bine pavat pentru a pregati Renastera si astfel o noua era pentru biblioteci.
Cunoasterea in Renastere
In timp ce Europa se straduia sa iasa din intunericul nestiintei la lumina scrierii si invataturii, oamenii ei de cultura au inceput sa-si indrepte atentia catre clasicii greci si romani pentru inspiratie artistica si literara. De asemenea, multi aristocrati din acea perioada s-au dedicat unor proiecte destinate infiintarii de biblioteci particulare.
Cosimo de Medici, provenind dintr-o de familie celebra a adunat numeroase carti, constituind baza Bibliotecii Laurentiana. De asemenea, in Italia, Biblioteca Vaticanului a fost deschisa în 1400. Insotita de cresterea universitatilor, a fost dezvoltarea bibliotecilor universitare, care, in unele cazuri, au fost fondate pe baza unei donatii personale. De exemplu, Humphrey, ducele de Gloucester, a donat colectia sa de mare anvergura la Universitatea Oxford, in anii 1400.
Inovatia lui Gutenberg usureaza mobilitatea si circulatia cartilor pretutindeni. Aceasta inventie a revolutionat lumea facand cartile accesibile oricui si oriunde in lume. Carti tiparite inlocuiesc acum manuscrisele greoaie scrise de mana si au fost plasate pe rafturi deschise in vazul tuturor. Cartile sunt astfel scoase la lumina.
Epoca de Aur
De-a lungul anilor 1600 si 1700, bibliotecile au crescut in popularitate. Ele au crescut ca urmare a faptului ca universitatile s-au dezvoltat si la nivel national. Multe dintre acestea au devenit biblioteci nationale.
In Marea Britanie, Sir Thomas Bodley a reconstruit biblioteca Humphrey, la Oxford, in 1500. Aceasta a fost redenumita Biblioteca Bodlean, fiind astazi a doua ca marime in tara.
Cea mai mare, desigur, este Biblioteca Britanica, fondata in 1759, ca parte a British Museum. Cea mai veche biblioteca publica din Marea Britanie a fost asociata cu Guild Hall din Londra, in 1425. A doua a fost deschisa in Edinburgh, Scotia, in 1580.
Dupa ce Parlamentul a adoptat Legea privind Biblioteca Publica in 1850, bibliotecile au inceput sa se raspandeasca in intreaga tara.
In Franta, Biblioteca Nationala din Paris, cunoscuta sub numele de Biblioteca Nationala a Frantei a inceput in 1367 ca Biblioteca Regala a lui Carol al V-lea.
Alta biblioteca importanta, faimoasa pentru influenta asupra managementului bibliotecii, este Biblioteca Mazarine, de asemenea, la Paris. Cardinalul Jules Mazarin, ministrul-sef in Franta, in timpul minoritatii lui Ludovic al XIV-lea, a fondat-o in 1643.
Bazandu-se pe patrimoniul sau roman, Italia se lauda cu mai multe biblioteci de renume, printre care Biblioteca Laurentiana in Florenta, Biblioteca din Vatican, Biblioteca din Milano si Biblioteca Nationala Centrala in Florenta intre anii 1600-1700, pe baza colectiei lui savantului Antonio Magliabechi.
In Peninsula Iberica, regele Filip al V-lea a stabilit Biblioteca Nationala a Spaniei la Madrid in 1711.
Biblioteca Nationala a Portugaliei la Lisabona a aparut in 1796.
Trei biblioteci constituie depozitul national al Germaniei. In primul rand, Biblioteca Germana de Stat din Berlin, a fost fondata în 1661 de Friedrich Wilhelm. A doua si a treia au urmat mult mai tarziu: Biblioteca Germana din Leipzig, fondata in 1912 si Biblioteca germana din Frankfurt, fondata in 1946.
Ecaterina cea Mare a fondat Saltykov Shchedrin Biblioteca Publica de Stat din Sankt-Petersburg, la sfarsitul anilor 1700. Cea mai mare biblioteca din Rusia, Biblioteca de Stat Rusa din Moscova (fosta Lenin Biblioteca de Stat), a fost fondata in 1862.
Incepand cu John Harvard in 1638 si a lui donatie de 260 de volume, Biblioteca Harvard a crescut si a devenit cea mai mare biblioteca universitara in SUA, cu mai mult de 10.000.000 de volume.
Cea mai veche biblioteca din America a inceput cu o donatie de 400 de carti de catre un cleric din Massachusetts, John Harvard, la o universitate noua, care in cea din urma l-a onorat prin adoptarea numelui sau. Un alt cleric, Thomas Bray din Anglia, a stabilit primele biblioteci gratuite in coloniile americane la finele anilor 1600.
Abonamentul la biblioteci – in cazul in care taxele de membru erau platite pentru achizitiile de carti si de privilegii de imprumut au fost libere – au debutat in 1700.
In 1731, Ben Franklin si altii au fondat prima biblioteca astfel, Biblioteca din Philadelphia. Colectia initiala a Bibliotecii Congresului a fost facuta cenusa, dupa ce britanicii au ars-o în timpul razboiului din 1812. Biblioteca a cumparat vasta colectie Thomas Jefferson in 1815. Pana la venirea valurilor de imigranti si de stabilirea filozofiei de educatie publica gratuita pentru copiii nu s-a vazut rostul pratic al bibliotecilor. Deabia apoi bibliotecile publice s-au raspandit in Statele Unite. Prima biblioteca publica din tara a fost deschisa in Peterborough, New Hampshire, în 1833. Filantropul Andrew Carnegie a ajutat la construirea a mai mult de 1.700 de biblioteci publice in Statele Unite intre 1881 si 1919.
Bibliotecile poate s-au schimbat de-a lungul anilor insa nevoia pentru cunoastere nu.
Stimate domnule Cătălin Stănculescu,
Intenția dv. de a face o postare despre istoria bibliotecilor este absolut lăudabilă. Din păcate, se vede clar că nu ați scris propriu-zis acest articol, ci ați postat un „Google translate”, fasonat pe ici, pe colo. Pentru exemplificare, vă redau un fragment din text, luat la întâmplare:
„Cunoasterea in Renastere
În timp ce Europa a aparut de la adâncimi si întuneric în lumina scrierii si învatarii, oamenii sai au început sa se uite la clasicii greci si romani pentru inspiratie artistica si literara.
Multi aristocrati din acea perioada s-au fost dedicat proiectelor în curs de dezvoltare destinate bibliotecile lor private.”
Vă rog să citiți oricui fragmentul acesta cu voce tare și să-l întrebați ce-a înțeles. Vă spun eu – nimic, pentru că e doar o înșiruire de cuvinte românești, fără sensul pe care-l dă topica limbii române, inexistentă aici. Ce să mai vorbim de diacritice… Ați pus î-urile și â-urile, dar ați ignorat ș-urile și ț-urile. Așa ceva?… Puteați măcar aici să fiți consecvent: ori cu diacritice, ori fără. Deși, fiind un subiect de cultură, eu aș fi optat pentru diacritice, iar dacă aș avea o pregătire umanistă și dragoste și respect pentru limba română, n-aș scrie fără diacritice decât, eventual, pe Facebook…
Ș acum, ca să nu credeți că sunt doar o cârcotașă, vă pun fragmentul de mai sus în limba română, încercând să păstrez sensul, așa cum l-am decodat eu din înșiruirea de cuvinte, pentru că nu ați indicat sursa originală a articolului:
„Cunoașterea în Renaștere ( în epoca renascentistă)
În timp ce Europa se străduia să iasă din întunericul neștiinței la lumina scrierii și învățăturii, oamenii ei de cultură (savanții ei) au început să-și îndrepte atenția către clasicii greci și romani pentru inspirație artistică și literară. De asemenea, mulți aristocrați din acea perioadă s-au dedicat unor proiecte destinate înființării de biblioteci particulare”.
Acum citiți și fragmentul acesta cu voce tare aceleiași persoane și întrebați-o ce-a înțeles. Vă spun tot eu – totul, foarte clar…
Domnule Stănculescu, nu m-am străduit să vă scriu comentariul acesta ca să vă minimalizez intențiile și efortul, ci ca să vă schimb puțin atitudinea privind ținuta acestui site, al cărui scop văd că este culturalizarea cititorilor în domenii mai puțin studiate la școală. O să remarcați că o să vă crească și credibilitatea, și numărul de vizitatori, și calitatea acestora.
Va multumesc pentru comentariu, voi discuta si cu Catalin pentru a lamuri situatia si pentru a corecta articolul.