Napalmul

Napalmul a fost creat la Universitatea Harvard intre 1942-1943 de catre o echipa de chimisti condusi de profesorul Louis. F. Fieser. Acesta era cunoscut datorita cercetarilor sale din domeniul chimiei organice ce au dus la sintetizarea cortizonului. Napalmul era realizat dintr-un amestec de sapun de aluminiu si palmitat (un acid gras saturat) – cunoscute si ca acizi naftenici si palmitici – de unde si denumirea de napalm. Acizii naftenici sunt corozivi naturali ce se gasesc in petrol, acizii palmitici sunt acizi grasi naturali (ex.uleiul de cocos). Separat, naftalena si palmitatul sunt substante inofensive. Sapunul aluminic al acizilor naftenici si palmitici transforma benzina intr-un sirop gros si lipicios care poate fi proiectat pe distante mari si care arde lent, degajand o temperatura mare. Scopul acestui amestec era vascozitatea mare, arderea intensa si aderenta la orice suprafata.

Denumirea de napalm este aplicata si altor tipuri de lichide incendiare ce sunt folosite in razboi.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, atat Germania cat si America, foloseau benzina la aruncatoarele de flacari, dar acesta ardea prea repede pentru a putea fi un agent de aprindere bun. Benzina, pe cont propriu, nu este un agent de aprindere bun, deoarece in momentul lovirii tintei se imprastie asemenea apei. De aceea era necesara gelificarea ei pentru a adera la tinta. Initial, America folosea latexul din copacul de cauciuc. Benzina tratata astfel acoperea o distanta mai mare, adera la tinta mai bine si avea un timp de ardere mai indelungat. Dar atunci cand America a intrat in razboiul din Pacific, cauciucul natural a devenit greu de gasit, iar echipele de cercetare de la Universitatea Harvard, Du Pont si Standard Oil au intrat in cursa pentru gasirea unui inlocuitor.

La sfarsitul razboiului coreean, a fost produs o varianta, mai sigura, dar la fel de eficienta a napalmului. Napalmul modern nu mai foloseste Napalm (naftalena sau palmitatul) – in schimb folosesc un amestec de polistiren, gazolina si benzen. Aceasta noua formula e “napalmul-B”, super-napalmul, sau NP2 si nu contine napalm. Polistirenul si benzenul sunt folosite pentru a gelifica benzina. Napalmul modern e un amestec de benzen (21%), gazolina (33%) si polistiren (46%).

Napalmul-B este mai avantajos fata de napalmul original, deoarece putea fi controlata aprinderea. Napalmul este mult mai putin inflamabil decat benzina. Cu cat este mai mult polistiren in amestec, cu atat se aprinde mai greu. Nici macar un chibrit aprins nu poate aprinde napalmul. De aceea este folosit un agent special de aprindere, de regula termitul. Unele forme ale napalmului modern nu pot fi aprinse nici macar de explozia unei grenade.

Atunci cand e vorba de napalm, nu exista arsuri de gradul 1, deoarece napalmul adera la piele. Imolarea duce la scaderea rapida a presiunii sangelui, la inconstienta si intr-un timp scurt la moarte. Arsurile de gradul 3 nu sunt dureroase atunci cand apar, deoarece doar nervii cutanati sunt capabili sa reactioneze la temperatura si durere. Arsurile de gradul 3 distrug acei nervi. Arsurile de gradul 2 apar doar in cazul unui contact scurt cu napalmul. Cei care supravietuiesc trec prin dureri ingrozitoare si raman cu cicatrici hidoase numite keloizi (acestia pot provoca si probleme motorii).

Napalmul consuma foarte repede oxigenul din aer. Oxigenul este inlocuit de monoxidul de carbon ce e rezultatul unei combustii incomplete. O expunere de o ora la o concentratie de 0,4%  e fatala datorita afinitatii mari dintre hemoglobina si monoxidul de carbon. Aprinderea napalmului produce o mare cantitate de monoxid de carbon. Acesta provoaca lesinul si arderea victimelor.

Nici macar cei care se adapostesc in bunkere nu pot supravietui. De regula ei mor prin asfixiere, datorita temperaturilor inalte, deshidratare si intoxicatie cu monoxid de carbon.

Kim Phuc, o supravietuitoare al unui bombardament cu napalm din Vietnam, declara:

“Durerea cauzata de napalm este prea crunta ca sa ti-o poti imagina.” Kim Phuc a avut nevoie de 14 luni de spitalizare si de 17 operatii, dintre care 12 au fost estetice, altfel nu ar fi avut curajul sa mai iasa in public vreodata.

Arsurile sale se intindeau pe o jumatare de corp. Daca apa fierbe la o temperatura de 100 grade Celsius, sa stiti ca napalmul ce ajunge pe pielea cuiva, arde la temperaturi cuprinse intre 800-1.200 grade Celsius.

Surse: 1, 2, 3.