Maresalul Alexandru Averescu (1859-1938) este una dintre cele mai cunoscute personalitati romanesti de la inceputul secolului al-XX-lea, deopotriva comandant si teoretician, care isi datoreaza renumele, in primul rand faptelor sale de arme pe campul de lupta.
S-a nascut la 9 martie 1859, la Ismail, in sudul Basarabiei. A participat ca voluntar in razboiul de independenta (1877-1878), fiind incadrat in Regimentul I Rosiori. In perioada 1879-1881 a urmat Scoala divizionara de la Manastirea Dealu, obtinand gradul de sublocotenent, dupa care s-a specializat la Scoala Superioara de Razboi din Torino (1884-1886), pe care a absolvit-o ca sef de promotie. In timpul cursurilor din Italia se casatoreste cu Clotida Caligaris, care i-a fost pana la sfarsit o credincioasa sotie. Alexandru Averescu s-a impuns ca un comandant si un ofiter de stat major foarte capabil, avasand rapid pe scara ierarhiei militare (general de brigada la 10 mai 1906 si de divizie, la 1 aprilie 1912). A ocupat, de asemenea, functii de inalta raspundere – comandant al Scolii Superioare de Razboi (1894-1898), atasat militar la Berlin(1895-1898), comandant al Brigazii I rosiori, Ministru de Razboi (1907-1909), comandant al Diviziei I infanterie (1909-1911), sef al Marelui Stat Major (1911-1913).
In aceasta calitate a organizat campania armatei romane in sudul Dunarii, in cadrul celui de-al doilea razboi balcanic, actiune ce a fost o utila repetitie pentru marele razboi dar care a evidentiat si carentele de organizare si pregatire ale trupelor noastre. Alexandru Averescu nu a avut insa posibilitatea de a se ocupa, in continuare, de intarirea armatei, el fiind inlocuit din functia de sef al Marelui Stat Major, odata cu schimbarea echipei guvernamentale conservatoare. In timpul razboilui de reintregire Alexandru Averescu s-a afirmat ca un mare comandant de osti, faptele sale de arme asigurandu-i un prestigiu si o popularitate iesita din comun in opinia publica romaneasca. Dupa decretarea mobilizarii generalul Averescu a fost numit comandant al Armetei II romane, dispusa intre Valea Oltului si izvoarele Argesului. A executat putin aceasta comanda deoarece a primit conducerea Armatei III, care suferise o grava infrangere la Turtucaia. In aceste conditii Averescu a organizat manevra de la Flamanda (18-22 septembrie/1-5 octombrie). Operatia, deosebit de ingenioasa sub raport strategic, preconiza nimicirea Armatei III bulgare, prin organizarea a doua lovituri din Dobrogea si prin fortarea Dunarii in zona localitatilor Flamanda-Prundu.
Actiunea a debutat cu succes, dar ploile torentiale, activitatea monitoarelor austriece de pe Dunare si ofensiva pe axul vaii Prahovei au dus la oprirea ei. Averescu a revenit la comanda Armatei II, obtinand rezultate deosebite. Armara II nu a inregistrat, nici o infrangere, ea retragandu-se in ordine in Moldova ca urmare a pierderii bataliei de pe Neajlov-Arges (12-20 noiembrie/25 noiembrie/3 decembrie 1916), de catre Grupul de armate constituit ad-hoc. In iarna dramatica a anului 1917, Armata II romana a ramas in dispozitiv, Averescu reusind, gratie masurilor si abilitatilor sale, sa reorganizeze marile unitati din subordine, sa mentina spiritul combativ si sa evite extinderea epidemiei de tifos exantematic. Constantin Argetoianu scria ca la Bacau in jos, domnea spiritul frontului, spiritul de lupta si de incredere in comandantul armatei, iar contiuna grija de soldat a reprezentat una din cauzele ulterioare ale popularitatii generalului Averescu. Acesta si-a demonstrat din nou capacitatea profesionala in batalia de la Marasti (11-19 iulie/24 iulie-1 august). Operatiunea din Muntii Vrancei, singura actiune ofensiva de amploare de pe frontul roman din vara anului 1917, reprezinta un model de arta militara, prin conceptia, alegerea directiilor de atac, organizarea sistemului de foc si flexibilitatea conducerii. Acesta mare victorie romaneasca l-a asezat definitiv pe generalul Alexandru Averescu in randul marilor comandanti din istoria militara nationala. Recunoscandu-i meritele, regele Carol al-II-lea l-a avansat la gradul de maresal.
Alexandru Averescu nu a fost numai un talentat comandant ci si un teoretician militar de valoare, prin aceasta dubla iposteaza vrand parca sa infirme ideea ca un ganditor nu poate fi si comandant de inalta tinuta. Succesele si poluritatea dobandite pe campul de lupta l-au determinat sa intre in apele involburate ale politicii, supunandu-se meandrelor ei. S-a stins din viata in ziua de 2 octombrie 1938, in Bucuresti.
Dincolo de avatarurile omului politic ramane dimensiunea militara a lui Alexandru Averescu, cea mai trainica si cea pe care istoria a validat-o pe deplin. Alexandru Averescu a fost primul Maresal al Romaniei.
Sursa foto: Fototeca Muzeului Militar National
General controversat. Foarte multe erori. La comanda Armatei a II-a in 1916 care a intrat in Ardealla vest de valea Oltului, avansand in Ardeal spre vest, ajungand la Porumumbacu, in loc sa faca jonctiunea cu Armata I-a, corp I de sub comanda gen. Praporgescu, trece Oltul spre nord si o ia haihui spre Agnita (?), operatia Flamanda esec total din cauza conducerii „imprastiate”, batalia de la Marasti, tocare inutila de forte cand scopul bataliei fusese compromise datorita refuzului trupelor rusesti de a participa la ofensiva si care a dus spre o situatie tactica foarte delicate in cea de a treia batalie a Oituzului. (vezi Istoria … gen Dabija). El a primit ordin de sistare a ofensivei de la Marasti si nu I-a dat curs, continuand o ofensiva care nu mai avea tzel. A avut interventii politice in domeniul militar care nu au avut efectele pozitive scontate. Maresalul Averescu a avut o atitudinecel putin rece ca sa nu spunem ostila generalului Prezan.