oameni-rugandu-se-islamAparitia sunitilor si siitilor ca grupari politice

În cursul istoriei sale, islamul a fost extraordinar de bogat în diversitatea credintei si practicii sale religioase. Fara exagerare, mii de grupuri sectare si-au facut aparitia între musulmani; unele din ele au disparut repede însa altele au durat si au lasat o urma trainica în istorie. Ele sunt prea numeroase si complexe pentru a le putea trata complet aici.

Totusi, o diviziune importanta trebuie descrisa. În linii generale, comunitatea islamica este scindata în doua mari ramuri: Shiah, (siitii) si sunnitii care pot fi comparati cu protestantii si catolicii. Comparatia însa este nepotrivita, fiindca protestatarii siiti nu s-au rupt de un model de credinta si practica religioasa îndelung stabilit si universal acceptat iar sunitii nu au reprezentat un astfel de model. Mai degraba ar putea fi comparati cu catolicii si ortodocsii.

Din punct de vedere istoric, ramura shiah a islamului apartine chiar celei mai vechi perioade a istoriei islamice iar caracteristicile lor religioase specifice s-au dezvoltat tot asa de devreme, daca nu chiar mai devreme decât cele ale sunnitilor. În plus, în islam nu exista clar, ierarhie sau alt fel de factor pe care musulmanii sa-l recunoasca în scopul de a defini corect doctrina si practica. Nu exista ortodoxie sau dreapta-credinta în sensul folosit de crestini.

Originea ambelor grupuri se afla în controversele asupra conducerii comunitatii care a urmat dupa moartea lui Mohammed. Abu Bekr a fost proclamat calif, adica loctiitor al profetului, de catre unii din însotitorii lui Mohammed, dornici sa evite razboiul civil. Când a murit, peste ceva mai putin de doi ani, a fost proclamat în chip asemanator califul Omar, iar dupa acesta, califul Othman. Islamul sunit a acceptat valabilitatea domniei acestor primi trei califi, împreuna cu principiul dupa care, califatul era o slujba electiva, cei alesi trebuind sa fie koreisiti.

Însa de la început a fost si o grupare care nu era de acord nici cu modul specific de alegere a califatului, nici cu principiul alegerii. Ei sustineau, în schimb, ca domnia apartinea familiei profetului. Sprijinul lor îl avea Ali ibn Abu Talib care, în calitate de var si ginere al lui Mohammed era cea mai apropiata ruda de parte barbateasca a profetului. Din acest motiv, gruparea numita Shiah Ali sau partida lui Ali. Din punctul de vedere siit, domnia primilor trei califi a fost nelegitima si nedreapta si prin urmare nu a existat un calif adevarat în islam înainte ca Ali sa devina calif.

Siitii au multe traditii dupa care Mohammed ar fi desemnat pe Ali ca succesor al sau în termenii cei mai clari. Ei indica si versete din Koran care, în opinia lor, au acelasi înteles. Tot acest material, pretind ei, a fost suprimat de oponentii lor sunniti ca sa sprijine cauza nedreapta a ponegritorilor lui Ali. A existat un obicei al multor siiti, de-a lungul veacurilor, sa rosteasca blesteme contra primilor trei califi, fiindca au uzurpat înalta slujba cuvenita lui Ali.

Când în fine, Ali a deventi calif, realizarea ambitiilor sale si ale sprijinitorilor sai a fost doar partiala. Ali nu a fost niciodata recunoscut pe deplin drept calif iar curând dupa înfrângerea sa diplomatica de catre Moaviah care a urmat dupa batalia de la Siffin, Ali a cazut victima spadei otravite a unui fanatic din secta Khawarij. Sperantele partidei lui Ali Shiah Ali au trecut atunci asupra celor doi fii ai lui Ali:Hasan si Husein. Primul nu era capabil sa duca o astfel de lupta si a renuntat la pretentiile de a fi calif. Husein a murit ca martir, ucis de trupele califatului Omeiad la Karbala, în Irak la 10 octombrie 680 d.Hr. sau dupa calendarul musulman, 10 muharram anul 61 de la Hegira data de importanta capitala pentru devotiunea siita de mai târziu.

Siismul religios

Fiind frustrati în domeniul politic, siitii s-au concentrat asupra înaltarii religioase a lui Ali si a familiei sale. Rezultatul a fost o doctrina religioasa specifica, întemeiata pe credinta ca Mohammed a ales pe Ali sa fie destinatarul laturii esoterice a învataturii islamice, fiindca nimeni altul nu e în stare s-o înteleaga. Aceasta învatatura profunda a trecut apoi din tata în fiu si toti cei care vor sa fie mântuiti trebuie s-o învete de la urmasii lui Ali.

Printr-un proces subtil de transformare, aceasta convingere a devenit, cu timpul, o doctrina foarte asemanatoare cu întruparea. În forma sa extrema, aceasta credinta sustine ca lumina divina s-a încarnat pe deplin în Ali si s-a transferat, dupa moartea lui, în descendentii sai. Astfel, lui Ali i s-a atribuit o pozitie chiar deasupra celei profetului, ca o adevarata fiinta divina în aceasta lume. O pozitie mai moderata sustine ca Ali si urmasii sai au fost muritori dar ca o scânteie divina s-a transmis de la unul la altul prin metempsihoza (mutatia sufletelor), astfel încât sa existe neîntrerupt o sursa vie de calauzire.

Ali si spita urmasilor sai au fost numiti imami (conducatori) din cauza misiunii lor de purtatori ai întelepciunii si calauzirii divine. Nu numai ca domnia apartine de drept imamului dintr-o anumita epoca, ci el ar fi si singura sursa a adevarului. Pentru siiti, nu exista speranta de viata dreapta sau de rasplata dupa moarte, decât prin devotiunea fata de imam.

Diferite grupari de siiti difera în privinta numarului de iamami pe care îi recunosc. Gruparea cea mai mare recunoaste 12 imami si de aceea este numita Secta celor cu 12. ultimul dintre imami ar fi înca în viata, desi a preferat sa dispara din vazul oamenilor (Ghaybah), ca sa se întoarca în viitor sub numele de Imam Mahdi (Imamul calauzit în chip drept) pentru a initia evenimentele care vor duce la ziua de apoi. Desi acum ar fi ascuns, continua sa fie sursa vie a întelepciunii divine în lume, prin oamenii învatati ai comunitatii siite, numiti Mujtahid, prin care acest imam comunica adevarul oamenilor. Siismul cu 12 imami este religia oficiala a Iranului de la ridicarea dinastiei Safawi în sec. XVI d.Hr. si exista de asemenea numerosi siiti de acest fel în Irak, India, Pakistan si Bangladesh.

Ismailitii. Patimile si martirajul

Alt grup de siiti recunoaste doar sapte imami si pentru acest motiv sunt numiti septarii sau ismailitii (dupa Muhammed ibn Ismail, ultimul imam din serie). Ismailitii au fost în general, mult mai radicali în doctrinele lor decât alti siiti, iar într-o mare parte a istoriei lor pot fi socotiti revolutionari, fiindca si-au propovaduit învataturile în secret si au luptat ca sa rastoarne ordinea politica existenta.

Ismailismul si-a gasit cea mai puternica expresie politica în califatul Fatimid din Egipt, ai carui conducatori si-au legitimat pretentia de a domni, ca imami si succesori ai lui Muhammad ibn Ismail. Domnia fatimizilor (sec. X-XI d.Hr.) a fost una din cele mai stralucite perioade din istoria Egiptului iar monumentele arhitectonice de atunci înca mai împodobesc si azi capitala Egiptului – Cairo. Vestita secta a asasinilor (bautori de hasis), care au terorizat tarile musulmane în sec. XII-XIII, erau ismailiti, ca si druzii actuali din Liban, Siria si Israel, ca si discipolii lui Agha Khan.

Una din particularitatile siismului este accentuarea patimilor. Originea sa se afla în martirajul imamului Husein pe câmpul de la Karbala care este aniversat an de an în ziua Doliului Ashura. În acea zi si înaintea ei, siitii flutura steaguri negre si tin adunari la care predicatorii spun povestea jalnica a mortii tragice multimilor de credinciosi înlacrimati. În ziua de 10 muharam (Ashura) exista obiceiul de a face procesiuni care etaleaza simbolurile eroului lor ucis. Participantii la procesiuni îsi exprima jalea batându-se în piept cu pumnii înclestati, taindu-se cu cutite si prin alte forme de auto-chinuire.

Motivul patimilor nu se restrânge însa la imam Husein. Siitii cred ca multi imami au suferit martirajul în mâinile vrajmasilor lor, chiar daca dovezile istorice sunt greu de gasit în unele cazuri. Astfel, istoria fiecarui imam ar fi una a unui om drept si bun care sufera pentru neprihanirea sa în mâinile vrajmasilor nemilosi. Aceasta lunga serie a jertfei în sine eroice este onorata în religia populara prin drame foarte lungi numite Taziyah.

Puteti citi si: Mistica islamica


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ