hitler2Viata personala a lui Hitler a devenit mai relaxata si stabila prin confortul adus de succesul politic. Dupa eliberarea din inchisoare, mergea adesea la Obersalzberg, aproape de Berchtesgaden. Veniturile sale la acea vreme proveneau din fondurile partidului si din articolele publicate in ziarele nationaliste. Era in mare parte indiferent la imbracaminte si mancare, dar nu consuma carne si renuntase la bere (si la orice alte bauturi alcoolice). Munca lui, destul de neregulata, prima. De regula, se scula tarziu, petrecea mult timp la birou si se culca noaptea tarziu. (In imagine, Adolf Hitler si Eva Braun, cunoscuta si ca Eva Anna Paula Hitler, si cainii lor favoriti la casa fuhrerului din complexul de la Obersalzberg in anul 1942. Eva Braun a fost timp de 14 ani amanta si in ultimele 36 de ore din viata, sotia lui Adolf Hitler.)

La Berchtesgaden, era insotit de sora sa vitrega, Angela Raubal, si de cele doua fiice ale ei. Hitler s-a indragostit de una dintre ele, Geli, si se pare ca gelozia sa posesiva a determinat-o sa se sinucida in septembrie 1931. Hitler a ramas neconsolat mai multe saptamani. Ceva mai tarziu, Eva Braun, asistenta la un atelier foto din Munchen, a devenit amanta lui. Hitler s-a afisat rareori in public cu ea. Nu voia sa se casatoreasca, socotind ca acest lucru i-ar afecta cariera. Braun era o tanara simpla, cu putine inzestrari intelectuale. Marea ei virtute in ochii lui Hitler era loialitatea de necontestat si, in semn de recunoastere a acestei loialitati, s-a casatorit legal cu ea inainte de moartea lor.

Dictator, 1933 – 1939

Odata ajuns la putere, Hitler a instaurat o dictatura absoluta. Si-a asigurat acordul presedintelui pentru organizarea de noi alegeri. Incendierea Reichstagului in noaptea de 27 februarie 1933 (probabil actiunea unui comunist olandez, Marinus van der Lubbe) a furnizat pretextul pentru promulgarea unui decret ce suprima toate libertatile si pentru intensificarea violentelor. In aceste conditii, cand au avut loc alegerile, pe 5 martie, nazistii au obtinut 43,9% din voturi. Pe 21 martie, Reichstagul s-a intrunit la biserica garnizoanei din Potsdam, pentru a demonstra unirea national-socialismului cu vechea Germanie conservatoare, reprezentata de Hindenburg. Doua zile mai tarziu, Actul de Imputernicire, care ii conferea puteri depline lui Hitler, a fost votat de Reichstag cu ajutorul voturilor combinate ale deputatilor nazisti, nationalisti si ai Partidului Catolic de Centru (23 martie 1933). Dupa mai putin de trei luni, toate partidele si organizatiile nenaziste, cat si uniunile sindicale si-au incetat existenta. Disparitia Partidului Catolic de Centru a fost urmata in luna iulie de Concordatul Germaniei cu Vaticanul.

Hitler nu avea nici o intentie sa declanseze o revolutie radicala. „Ideile” conservatoare erau inca necesare daca voia sa ajunga la presedintia Germaniei si sa-si asigure sprijinul armatei; mai mult, el nu intentiona sa-i exproprieze pe conducatorii industriei, daca acestia continuau sa serveasca interesele statului nazist. Dar Ernst Ruhm era promotorul „revolutiei continue”; el era si seful SA, in care armata nu avea incredere. Initial, Hitler a incercat sa-si asigure sprijinul lui Ruhm pentru politicile sale, prin convingere. Hermann Guring si Heinrich Himmler doreau sa-l inlature pe Ruhm, dar Hitler a ezitat pana in ultimul moment. In final, pe 29 iunie 1934, a luat decizia. In „Noaptea Cutitelor Lungi”, Ruhm si locotenentul sau Edmund Heines au fost executati fara judecata, impreuna cu Gregor Strasser, Kurt von Schleicher si altii. Conducatorii armatei, bucurosi sa vada SA distrusa, au aprobat actiunile lui Hitler. La moartea lui Hindenburg, pe 2 august, conducatorii armatei, impreuna cu von Papen, au acceptat contopirea institutiei cancelarului cu cea a institutiei prezidentiale, careia ii revenea comanda suprema a fortelor armate ale Reichului. Acum, atat ofiterii, cat si soldatii trebuiau sa depuna un juramant de credinta fata de Hitler personal. Redresarea economica si o reducere rapida a somajului (care coincidea cu cea de pe plan mondial, dar despre care Hitler a sustinut ca i se datoreaza) au facut regimul tot mai popular, iar combinatia intre aceste succese si politica de teroare a intrunit 90% din voturile electoratului in cadrul unui plebiscit.

Hitler acorda putina atentie organizarii si conducerii problemelor interne ale statului nazist. Ocupandu-se numai de formularea si implementarea liniilor generale ale politicii, ca si de buna functionare a sistemului de teroare care asigura securitatea statului, a lasat detaliile administrarii in sarcina subordonatilor. Fiecare dintre acestia exercita o putere arbitrara in propria sfera de competenta; dar, prin crearea deliberata de functii si organizatii a caror autoritate se suprapunea, Hitler a reusit sa evite eficient ca oricare dintre aceste functii si organizatii sa devina vreodata suficient de puternica incat sa poata submina sau contesta autoritatea sa absoluta.

A acordat mare atentie politicii externe. Asa cum mentionase destul de clar in Mein Kampf, unirea tuturor germanilor intr-o singura patrie era ambitia sa cea mai mare. Pe langa aceasta, zona naturala de expansiune era spre est, spre Polonia, Ucraina si URSS – expansiune ce implica in mod necesar reluarea conflictului istoric cu popoarele slave, care in noua ordine urmau sa fie subordonate rasei superioare teutonice. Vedea in Italia fascista aliatul sau natural in aceasta cruciada. Marea Britanie era un aliat posibil, cu conditia sa abandoneze politica traditionala de mentinere a echilibrului puterii in Europa si sa-si limiteze interesele din teritoriile de peste mari (colonii). In vest, Franta ramanea inamicul natural al Germaniei si, prin urmare, trebuia intimidata sau ingenuncheata, pentru a face posibila expansiunea spre est.

Inainte ca aceasta expansiune sa devina posibila, era necesar sa fie ridicate restrictiile aplicate Germaniei la sfarsitul Primului Razboi Mondial prin Tratatul de la Versailles. Hitler a folosit toate tertipurile propagandei pentru a linisti banuielile celorlalte puteri. A pozat in aparator al Europei impotriva pericolului bolsevic si a insistat ca este un om al pacii care dorea doar sa inlature inegalitatile instituite prin Tratatul de la Versailles. S-a retras de la Conferinta pentru dezarmare si din Liga Natiunilor (octombrie 1933) si a semnat un tratat de neagresiune cu Polonia (ianuarie 1934). Fiecare repudiere a unui tratat era insotita de oferta pentru negocierea unuia nou si de insistenta asupra naturii limitate a ambitiilor Germaniei. Numai o data nazistii au intrecut masura si si-au facut gresit calculele: cand nazistii austrieci, cu complicitatea organizatiilor germane, l-au asasinat pe cancelarul Engelbert Dollfuss al Austriei si au incercat o revolutie (iulie 1934). Tentativa a esuat si Hitler a negat orice legatura cu actele respective. In ianuarie 1935, un plebiscit in Saar a aprobat cu peste 90% din voturi realipirea acestui teritoriu la Germania. In martie acelasi an, Hitler a introdus serviciul militar obligatoriu. Desi aceasta actiune a provocat proteste din partea Frantei, Marii Britanii si Italiei, opozitia a fost destul de redusa, iar diplomatia pacii promovata de Hitler a avut suficient succes pentru a convinge Marea Britanie sa negocieze un tratat naval (iunie 1935), recunoscand dreptul Germaniei de a-si construi o flota considerabila. Marea lovitura a reusit-o in martie 1936, cand s-a folosit de pretextul incheierii unui pact intre Franta si Uniunea Sovietica pentru a ocupa zona demilitarizata a Rinului – decizie pe care a luat-o impotriva sfatului multor generali. Intre timp, alianta cu Italia, anticipata in Mein Kampf, a devenit rapid o realitate, ca rezultat al sanctiunilor impuse Italiei de Franta si de Marea Britanie in perioada razboiului etiopian. In octombrie 1936 a fost proclamata de catre Benito Mussolini Axa Roma-Berlin; curand dupa aceea a fost incheiat Pactul Anti-Comintern cu Japonia, iar un an mai tarziu toate cele trei tari au aderat la acest pact. Desi, teoretic, Franta avea multi aliati in Europa, in timp ce Germania nu avea nici unul, Al Treilea Reich al lui Hitler a devenit principala putere europeana.

In noiembrie 1937, la o intalnire secreta cu conducatorii militari, Hitler a schitat planurile pentru cuceririle viitoare (incepand cu Austria si Cehoslovacia). In ianuarie 1938 s-a lipsit de serviciile celor care nu sprijineau cu prea mare entuziasm dinamismul nazist – Hjalmar Schacht, insarcinat cu conducerea economiei germane, Werner von Fritsch, reprezentant al aripii precaute a soldatilor profesionisti, si Konstantin von Neurath, omul lui Hindenburg de la afacerile externe. In februarie, Hitler l-a invitat la Berchtesgaden pe cancelarul austriac Kurt von Schuschnigg si l-a silit sa semneze un acord prin care includea nazisti austrieci in guvernul de la Viena. Cand Schuschnigg a incercat sa se opuna, anuntand un plebiscit referitor la independenta Austriei, Hitler a ordonat imediat invadarea Austriei de catre trupele germane. Primirea entuziasta de care s-a bucurat l-a convins pe Hitler sa pecetluiasca viitorul Austriei prin anexarea imediata a acestei tari (Anschluss). S-a reintors in triumf la Viena, scena umilintelor si vietii grele duse aici in tinerete. Hitler nu a intampinat nici o rezistenta din partea Marii Britanii sau a Frantei in ce priveste aceasta actiune. A acordat insa o atentie speciala asigurarii sprijinului Italiei; la primirea acestuia si-a proclamat recunostinta eterna fata de Mussolini.

In pofida asigurarilor ca Anschluss-ul nu va afecta relatiile cu Cehoslovacia, Hitler a trecut de indata la elaborarea unor planuri impotriva acestei tari. Konrad Henlein, conducatorul minoritatii germane din Cehoslovacia, a fost instruit sa agite spiritele si sa faca cereri imposibil de acceptat in numele germanilor sudeti, permitandu-i astfel lui Hitler sa continue planurile de dezmembrare a Cehoslovaciei. Disponibilitatea Marii Britanii si a Frantei de a accepta cedarea catre Germania a unor zone din regiunea sudeta i-a oferit lui Hitler posibilitati alternative de a obtine castiguri teritoriale substantiale prin mijloace pasnice sau printr-un razboi spectaculos impotriva Cehoslovaciei. Interventia lui Mussolini si a prim-ministrului britanic Neville Chamberlain pare sa fi fost decisiva. Hitler a acceptat Acordul de la Munchen din 30 septembrie. El a declarat totodata ca aceasta a fost ultima pretentie teritoriala din Europa. Dupa numai cateva luni insa, a trecut la ocuparea completa a Cehoslovaciei. Pe 5 martie 1939 a sosit la Praga, unde a declarat ca restul „Cehiei” va deveni protectorat german. Cateva zile mai tarziu (23 martie), guvernul lituanian a fost silit sa cedeze Germaniei Memel (Klaipeda), de la frontiera de nord cu Prusia Orientala.

Imediat dupa aceasta, Hitler si-a indreptat atentia spre Polonia. In fata protestelor natiunii poloneze si ale conducatorilor ei, a caror hotarare de a rezista era intarita de garantiile date de Franta si Marea Britanie, Hitler a confirmat alianta sa cu Italia (Pactul de Otel, mai 1939). Mai mult, pe 23 august, abia in limitele datei stabilite pentru atacul impotriva Poloniei, el a semnat un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica a lui Iosif Stalin – cea mai mare bomba diplomatica a secolelor. Hitler continua inca sa pretinda ca nu are nici un conflict cu Marea Britanie, dar in zadar; la doua zile dupa invadarea Poloniei de catre armatele lui Hitler (1 septembrie), Franta si Marea Britanie au declarat razboi Germaniei.

In politica externa, Hitler a combinat oportunismul cu coordonarea ingenioasa si alegerea inteligenta a situatiilor favorabile. A demonstrat o capacitate uimitoare de apreciere a starii de spirit a conducatorilor democratiilor occidentale si le-a exploatat slabiciunile – in pofida faptului ca abia daca iesise din Austria sau Germania si nu vorbea nici o limba straina. Pana in acest punct, fiecare miscare a sa fusese un succes. Chiar si ingrijorarea sa referitoare la intrarea in razboi a Frantei si a Marii Britanii s-a imprastiat datorita succeselor rapide inregistrate in cadrul campaniei din Polonia. Putea, credea el, sa se increada in talentele sale si in vreme de razboi, asa cum se bizuise pe ele si mai inainte.

Al Doilea Razboi Mondial

Strategia de razboi a Germaniei a fost asumata de Hitler inca de la inceput. Cand succesul campaniei din Polonia nu a reusit sa produca doritul acord de pace cu Marea Britanie, a ordonat armatei sa pregateasca imediat o ofensiva in vest. Vremea proasta i-a determinat pe unii generali, mai sovaielnici, sa amane ofensiva din vest. Aceasta situatie a dus la doua schimbari majore ale planului. Prima a fost ordinul lui Hitler de a dejuca o eventuala prezenta britanica in Norvegia prin ocuparea de catre germani a acestei tari si a Danemarcei, in aprilie 1940. Hitler s-a ocupat indeaproape de incheierea cu succes a acestor operatiuni indraznete. Din acel moment, interventia sa in detaliile operatiunilor militare a sporit in permanenta. A doua schimbare a fost adoptarea de catre Hitler a planului generalului Erich von Manstein de ofensiva prin Ardeni (care a inceput pe 10 mai), in loc de ofensiva planificata initial mai la nord. Acesta a fost un succes uimitor si stralucit. Armatele germane au ajuns in porturile de la Canalul Manecii (la care nu reusisera sa ajunga in cursul Primului Razboi Mondial) in numai zece zile. Olanda s-a predat dupa patru zile, iar Belgia, dupa 16 zile. Hitler a ordonat ca tancurile generalului Karl von Rundstedt sa se opreasca la sud de Dunkerque, ceea ce le-a permis britanicilor sa evacueze mare parte din armata. Dar campania din vest in ansamblu a fost un succes uimitor. Pe 10 iunie, Italia a intrat in razboi alaturi de Germania. La 22 iunie, Hitler a semnat armistitiul cu Franta, in acelasi loc in care fusese semnat si armistitiul din 1918.

Hitler spera ca britanicii vor negocia un armistitiu. Cum acest lucru nu s-a intamplat, a procedat la elaborarea planului de invazie a Marii Britanii, care includea eliminarea fortelor militare aeriene britanice. Concomitent, au inceput pregatirile pentru invadarea Uniunii Sovietice, care, in opinia lui Hitler, era ultima speranta a Marii Britanii de stopare a controlului Germaniei asupra intregului continent.

Apoi Mussolini a invadat Grecia, unde esecul armatei italiene a facut necesara venirea in ajutor a fortelor germane in Balcani si Africa de Nord. Planurile lui Hitler au fost apoi perturbate de lovitura de stat din Iugoslavia din martie 1941, care a rasturnat guvernul ce incheiase un acord cu Germania. Hitler a ordonat imediat armatei sale sa ocupe Iugoslavia. Campaniile din teatrul de razboi din Mediterana, desi incheiate cu succes, au fost limitate in comparatie cu invazia Rusiei. Hitler a adunat toate fortele disponibile pentru Operatiunea Barbarossa, planificata invazie a Uniunii Sovietice.

Atacul impotriva URSS a fost lansat pe 22 iunie 1941. Armata germana a inaintat rapid pe teritoriul Uniunii Sovietice, luand aproape trei milioane de prizonieri, dar nu a reusit sa distruga adversarul rus. Hitler a devenit arogant in relatiile cu generalii sai. Nu era de acord cu ei in ce privea directia atacului principal, risipind timp si forte pentru ca nu se concentra pe un singur obiectiv. In decembrie 1941, la cativa kilometri de Moscova, o contraofensiva sovietica a dus, in final, la concluzia ca sperantele lui Hitler de a incheia razboiul cu Uniunea Sovietica printr-o singura campanie nu pot fi realizate.

A doua zi, pe 7 decembrie, japonezii au atacat fortele americane de la Pearl Harbor. Alianta lui Hitler cu Japonia l-a silit sa declare razboi Statelor Unite. Din acel moment, intreaga lui strategie s-a schimbat. Spera, si a incercat (asemenea idolului sau Frederic II cel Mare) sa sparga ceea ce el considera a fi coalitia nenaturala a oponentilor lui, fortand pe unul sau pe altul din aceasta coalitie sa incheie o pace separata. (Pana la urma, „nenaturala” coalitie dintre Stalin, Winston Churchill si Franklin D. Roosevelt s-a rupt, dar prea tarziu pentru Hitler). A ordonat totodata si reorganizarea economiei Germaniei pe baze de razboi.

Intre timp, Himmler pregatea terenul pentru o „noua ordine” in Europa. Din 1933 pana in 1939 si, in unele cazuri, chiar si in primii ani ai razboiului, planurile lui Hitler au fost sa expulzeze evreii din Marele Reich German. In 1941, politica lui s-a schimbat de la expulzare la exterminare. Lagarele de concentrare create de regimul nazist au fost, prin urmare, transformate si extinse pentru a include lagare de exterminare, precum cel de la Auschwitz, creandu-se si echipe de exterminare mobile, numite Einsatzgruppen (grupuri de interventie). Desi catolicii, polonezii, homosexualii, romii (tiganii) si persoanele handicapate constituiau tintele persecutiei, daca nu ale exterminarii totale, evreii din Germania, Polonia si Uniunea Sovietica au constituit, de departe, cele mai numeroase victime; in Europa ocupata de germani au fost ucisi in cursul razboiului cca 6.000.000 de evrei. Suferintele altor populatii au fost mai mici, daca se compara numarul celor ucisi.

La sfarsitul lui 1942, infrangerile suferite de armata germana la Stalingrad si El-Alamein, precum si debarcarea americana in Africa de Nord franceza au constituit punctul de cotitura al razboiului, iar comportamentul si modul de viata ale lui Hitler au inceput sa se schimbe. Conducand operatiunile militare din cartierul sau general din est, a refuzat sa viziteze orasele bombardate ori sa permita retragerile, devenind tot mai dependent de medicul sau, Theodor Morell, si de tot felul de medicamente pe care le lua in cantitati mari. Totusi, nu-si pierduse capacitatea de a reactiona viguros in fata adversitatilor. Dupa arestarea lui Mussolini in iulie 1943 si armistitiul italian, nu numai ca a dispus ocuparea tuturor pozitiilor importante detinute de armata italiana, dar a ordonat si recuperarea lui Mussolini, cu intentia de a-l pune la conducerea unui nou guvern fascist. Insa pe frontul de est era din ce in ce mai greu sa se tina piept avansarii trupelor sovietice. Relatiile cu comandantii de armate devenisera tensionate, mai cu seama din cauza importantei sporite acordate diviziilor SS (Schutzstaffel). Concomitent, esecul campaniei submarinelor germane impotriva vaselor aliate din Atlantic si bombardarea oraselor germane faceau foarte improbabila o victorie a Germaniei in razboi.

Ofiteri disperati si civili antinazisti erau pregatiti sa-l inlature pe Hitler si sa negocieze pacea. In 1943 – 1944 au avut loc mai multe atentate la viata lui Hitler; cel mai aproape de indeplinirea acestui obiectiv a fost acela din 20 iulie 1944, cand colonelul Claus von Stauffenberg a detonat o bomba la o conferinta tinuta la cartierul general al lui Hitler din Prusia Orientala. Dar Hitler a scapat numai cu rani superficiale si, cu cateva exceptii, cei implicati in complot au fost executati. Reducerea independentei armatei era acum completa; au fost numiti ofiteri politici national-socialisti in toate comandamentele militare germane.

Hitler era tot mai bolnav, dar nu s-a relaxat si nici nu a pierdut controlul, continuand sa-si exercite aproape hipnotic puterea asupra subordonatilor apropiati, nici unul dintre acestia nedispunand de autoritate independenta. Debarcarea Aliatilor in Normandia (6 iunie 1944) a marcat inceputul sfarsitului. In decursul a numai cateva luni au fost eliberate de Aliati ori s-au predat lor opt capitale europene (Roma, Paris, Bruxelles, Bucuresti, Sofia, Atena, Belgrad, Helsinki). In decembrie 1944, Hitler si-a mutat cartierul general in vest pentru a conduce ofensiva din Ardeni, menita sa faca o bresa intre armata engleza si cea americana. Cand aceasta a esuat, sperantele sale in victorie au devenit mai himerice decat oricand, bazandu-se pe folosirea noilor arme (rachetele germane fusesera folosite impotriva Londrei inca din iunie 1944) si pe o eventuala dezbinare intre puterile aliate.

Dupa ianuarie 1945, Hitler nu a mai parasit niciodata cancelaria Reichului din Berlin sau buncarul acesteia, abandonand planul de a opune o rezistenta finala in sud, in momentul cand trupele sovietice se apropiau de Berlin. Intr-o stare de extrema nervozitate si epuizare, a acceptat in sfarsit inevitabilitatea infrangerii si s-a pregatit sa-si ia viata, lasand in voia sortii tara asupra careia isi exercitase puterea absoluta. Inainte de aceasta a mai facut doua lucruri. Pe 28-29 aprilie, la miezul noptii, s-a casatorit cu Eva Braun. Imediat dupa aceea si-a dictat testamentul politic, justificandu-si cariera si numindu-l pe amiralul Karl Dunitz sef al statului, iar pe Josef Goebbels, cancelar.

Pe 30 aprilie si-a luat ramas-bun de la Goebbels si de la putinii care mai ramasesera in buncar, apoi s-a retras in apartamentele sale si s-a impuscat. Sotia lui a luat otrava. In conformitate cu instructiunile pe care le daduse, cadavrele lor au fost arse.

Succesele lui Hitler se datoreaza susceptibilitatii Germaniei postbelice si talentelor sale unice de lider national. Ascensiunea la putere nu era inevitabila; dar nu a existat nici o alta persoana care sa egaleze abilitatea sa de a exploata si modela evenimentele in propriul scop. Puterea pe care a detinut-o a fost fara precedent, atat ca intindere, cat si in ce priveste resursele tehnice de care dispunea. Ideile si telurile sale au fost acceptate, in intregime sau partial, de milioane de oameni, indeosebi in Germania, dar si in alte parti. La vremea cand a fost invins, distrusese mare parte din ce mai ramasese din vechea Europa, in timp ce poporul german era silit sa se confrunte cu ceea ce s-a numit mai tarziu – Anul Zero – 1945.

Continuare: Locul lui Hitler in istorie

Articole anterioare:

Adolf Hitler – Ascensiunea la putere

Copilaria lui Adolf Hitler

Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica volumul 7, enciclopedie publicata in limba romana de Jurnalul National. Enciclopedia Britannica se poate comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro

3 COMENTARII

  1. Aici te-ai intrecut in prostie. 6 mil de evrei? De unde ? acum cativa ani era 3mil,acum 2 ani erau 1mil,alaltaieri erau 300.000mii ,pana la urma cati sunt ? :))

    Binenteles gloata de goymi trebuie sa inghita minciunile jidanesti,nu?

  2. dar de fapt a fost altfel caci datorita victoriei gerrmane in curland armatele germane au ranas aici pana in 1946

  3. din curland germanii n-au putut fi scosi de rusi desi aveau multe arme si armate ,si astia de aici doreau sa vina in vest sa depresureze berlinul si sa aresteze generalii germani care au dat dovada de slabiciune, mai mult astia erau tarani si muncitori germani cu idei socialiste opuse total celor sovietice si-si prpuneau sa reia ofensiva impotriva rusilor care nu mai aveau arme avioane de exemplu iar tancuri putine ,multi dintre ei erau comunisti germani sau aveau idei socialiste total diferite de multi si iubeau cultura

LĂSAȚI UN MESAJ