aborigenTriburile din insula Tasmania au fost complet exterminate de catre colonizatori inca din secolul al XIX-lea, inainte de a putea incepe studierea lor. Ultima reprezentanta a populatiei bastinase din Tasmania a murit in 1877.

Nu stim multe lucruri despre ei. Exista doar observatii dispersate stranse la un loc de catre H. Ling Roth in valoroasa lucrare Aborigenii Tasmaniei (1890). Insa cultura lor a murit o data cu ei. Toate limbile tasmaniene indigene au fost pierdute. Astazi se fac eforturi pentru a le reconstrui dintr-o lista de cuvinte.

Tasmania a fost locuita inca de acum 35.000 – 40.000 de ani. Locuitorii au ramas izolati inca de acum 10.000 de ani, cand nivelul marii a scazut, facand ca Tasmania sa se desparta de Australia.

Pana ca europenii sa ajunga in Tasmania, aborigenii erau impartiti in noua grupuri etnice. In 1803, cand britanicii s-au stabilit pe insula, populatia numara intre 5000-10000 de oameni. Datorita bolilor aduse de acestia, la care ei nu aveau imunitate si datorita persecutiei si a razboiului, numarul lor a scazut pana la 300 in anul 1833.

In imaginea alaturata puteti vedea ultimii tasmanieni (Truganini, in dreapta jos fiind ultima persoana care a supravietuit).

Datorita izolarii, mica populatie tasmaniana n-a putut beneficia de noile descoperiri tehnologice. Cand europenii au ajuns pe aceasta insula, ei inca isi mai confectionau sulite, unelte din oase, fiind poate cei mai simpli oameni de pe Pamant.

O ipoteza spune ca hrana era usor de obtinut si tasmanienii nu aveau nevoie de tehnologie sau unelte mai avansate pentru a putea supravietui. Tasmanienii erau nomazi si calatoreau in functie de schimbarile climatice sau pentru a cauta hrana. Se hraneau cu fructe, pesti sau diverse specii de mamifere. Un fapt interesant este ca intotdeauna populatiile izolate, ce au trait mii de ani in acelasi mediu inconjurator, au ramas la un statiu cultural, intelectual si tehnologic primitiv.

Primul european care a ajuns pe insula a fost un olandez pe nume Abel Tasman, in 1642. In 1803 britanicii aveau sa infiinteze aici prima colonie. In Tasmania au fost trimisi 21 condamnati, cativa supraveghetori, ofiteri si alti oameni liberi. Dupa cateva luni, colonia numara aproximativ 100 de oameni. Intre anii 1803 si 1853 au fost adusi in Tasmania aproximativ 75.000 de condamnati.

In ce priveste modul de viata, oranduirea economica si sociala, tasmanienii se deosebeau prea putin de australieni si traiau la fel ca ei, in mici comunitati vanatoresti. Erau mult mai saraci, poate si mai primitivi decat australienii.

Breton si Widowson au pornit probabil, de la o interpretare crestina a religiei, sustinand ca la tasmanieni nu exista nici cea mai mica idee religioasa. Si in literatura sovietica s-a enuntat parerea ca tasmanienii reprezentau un stadiu prereligios al dezvoltarii. Insa acest lucru este putin verosimil. Desi informatiile despre religia tasmanienilor sunt extrem de putine, avem cateva temeiuri de a presupune ca au existat credinte religioase in randul tasmanienilor.

La tasmanieni, au existat elemente de totemism. Acestia respectau interdictii alimentare si nu consumau pestii cu solzi, ci doar moluste. Evident, este probabil sa nu fi avut vreo legatura cu religia, insa este greu de spus ce altceva ar fi putut provoca aceasta prejudecata.

Tasmanienii ingropau mortii in pamant, in aer liber, iar deasupra mormintelor se ridicau mici colibe din joarde si scoarta de copac. Unii purtau cu ei oase de-ale mortilor. Nu aparusera vrajitorii sau samanii. Chiar si magia medicala era intr-o stare embrionara.

Tasmanienii se temeau de spiritul noptii. Acestia credeau in spirite rele care apar noaptea. Este posibil ca la originea acestei frici sa fie teama de atacuri nocturne prin surprindere. In orice caz, aceasta frica este legata de niste reprezentari animiste. Intr-o relatare a lui Davis este mentionat numele spiritului rau al noptii – Namma. La tasmanieni n-a existat cultul unui Dumnezeu ceresc. Este insa posibil ca anumite imagini mitologice sa fi fost legate de obiceiul initierii, la care exista unele dovezi (cicatrici pe corpul tasmanenilor, sau existenta unor scanduri rotitoare pe care femeile nu indrazneau sa le priveasca).

Tasmanienii au fost victimele colonizarii, un alt genocid uman ce a mai completat o fila din istoria umanitatii, victime ale persecutiei si mai ales, a bolilor aduse de invadatori.

Bibliografie:

S.A. Tokarev – Religia in istoria popoarelor lumii
Blainey, Geoffrey : A Land Half Won, Macmillan, South Melbourne, Vic., 1980, p 75
http://en.wikipedia.org/wiki/Tasmania

LĂSAȚI UN MESAJ