hans-cel-desteptHans cel Destept (Kluge Hans) a fost numele unui cal care, aparent, putea rezolva probleme matematice, putea spune cat e ceasul, putea numi oamenii si putea da diferite raspunsuri prin batai de copita. Atunci cand era intrebat cat face 3+2, Hans batea de cinci ori cu copita. Daca i se cerea sa numeasca pe cineva, batea de doua ori pentru litera “b”, facea pauza, apoi de cinsprezece ori pentru litera “q”, apoi iar facea pauza si tot asa. Hans putea sa raspunda si intrebarilor scrise de mana.

Proprietarul lui Hans, Wilhelm von Osten, a inceput sa il prezinte publicului in 1891. A facut asta timp de 20 de ani. Multi oameni, printre care si unii cercetatori, erau siguri ca Hans chiar facea acele lucruri. Erau siguri ca acele batai de copita nu erau un truc. Hans cel Destept a devenit astfel faimos.

Consiliul german al educatiei a trimis un grup de investigatori (Comisia Hans) pentru a-l studia pe Hans. Carl Stumpf, filozof si psiholog, era seful comisiei. Alaturi de el se mai aflau cativa profesori, un veterinar, directorul gradinii zoologice din Berlin si alte cateva persoane. Comisia Hans a intocmit o lista cu posibilele explicatii, mai mult sau mai putin rationale, ale capacitatilor lui Hans:

– Hans intelegea limbajul vorbit si scris.

– era capabil sa faca operatii aritmetice.

– era dresat sa reactioneze la anumite semne ale stapanului sau.

Dresorii de animale stiu, de multa vreme, ca e posibil sa faci un animal sa raspunda la anumite semne. Animalele nu inteleg limbajul uman, dar pot fi facute sa coreleze sunetele si miscarile cu mancarea. Dupa un anumit numar de repetitii, corelatia devine asa de puternica, incat animalul va raspunde doar la miscare sau doar la sunet, chiar daca nu va mai avea parte de „rasplata” alimentara. Acest fenomen se numeste conditionarea clasica, o metoda descoperita de savantul rus Ivan Pavlov (1849-1936).

Comisia a facut cateva teste pentru a elimina o parte dintre aceste idei. Era calul capabil sa inteleaga limbajul uman sau era doar dresat? Testele au demonstrat ca Hans nu primea semne de la stapanul sau. Din moment ce nu era vorba de un sarlatan si de un act de dresura, comisia a fost de acord cu faptul ca Hans intelege germana scrisa si vorbita si ca putea face operatii matematice.

Un savant sceptic il re-testeaza pe Hans

Repetarea experimentului e una din metodele-cheie din stiinta. Daca stapanul lui Hans nu ii trimitea semnale, atunci si alti oameni trebuiau sa obtina aceleasi rezultate. Daca mai multi cercetatori testeaza o afirmatie (ipoteza) si obtin aceleasi rezultate, dar in conditii diferite de testare, atunci stiinta considera ca ipoteza e confirmata. Din moment ce e intotdeauna posibil ca ipoteza sa fie infirmata de urmatorul test, nu se poate ca un singur test sa confirme o ipoteza. Daca o ipoteza, se mentine pe durata mai multor teste realizate in conditii diferite, atunci cercetatorii considera ca acea ipoteza e probabil adevarata. Nici un numar de confirmari, realizate in conditiile de mai sus, nu va demonstra validitatea absoluta a unei ipoteze stiintifice.

Oskar Pfungst (1874-1933), biolog si psiholog, l-a re-testat pe Hans. Si-a dat seama de faptul ca Comisia Hans nu a fost indeajuns de meticuloasa. Pfungst a demonstrat ca Hans raspundea la micile miscari corporale ale publicului. Hans era, in special, sensibil la miscarile capului stapanului sau. Pfungst a mai descoperit faptul ca miscarile celor care il priveau pe Hans, nu erau facute cu scopul de a-l manipula pe Hans.

Daca era intrebat cat face 3+2, de exemplu, calul incepea sa bata din copita. Atunci cand ajungea la 5 lovituri, von Osten (sau alti privitori) se inclinau usor in fata. Acesta era semnalul care oprea bataile de copita a lui Hans.

Cum si-a dat seama Pfungst de asta?

A realizat un test in care calului i se punea intrebari, dar nu era capabil sa vada spectatorii sau pe cel care punea intrebarile. Lui Hans i-au fost acoperiti ochii. Atunci cand calul nu vedea pe nimeni, calul nu raspundea. Intr-un alt test, calul nu raspundea atunci cand cel care punea intrebarea nu cunostea raspunsul la ea. Dar calul dadea raspunsuri corecte, atunci cand cel care punea intrebarea stia raspunsul, chiar si in absenta lui van Osten. Acest ultim test a exclus ipoteza conform careia Hans ar fi primit semnale de la stapanul sau.

Van Osten nu trisa. El era convins de faptul ca Hans stie matematica si germana. Aceste dovezi au dus la concluzia Hans raspunde la miscarile inconstiente ale publicului si ca nu intelege matematica sau germana. Von Osten a continuat totusi sa creada in abilitatile lui Hans. Hans era o sursa de venit pentru el si a continuat sa organizeze spectacole cu el.

O descoperire duce la alta

Unul dintre lucrurile descoperite de Pfungst este efectul ideomotor: mici miscari de care nu suntem constienti.

In timp ce il testa pe Hans, Pfunsgt a descoperit ca reactioneaza la miscari aproape imperceptibile. A mai descoperit faptul ca oamenii nu sunt mereu constienti de aceste miscari. Acum se stie ca si oamenii raspund la diferite miscari sau sunete fara sa fie constienti. Acest gen de comportament se numeste  semnalizare inconstienta. Aceasta descoperire a avut un efect major asupra felului in care sunt realizate experimentele ce implica prezenta umana sau animala.

Stim ca oamenii tind sa ignore multe din lucrurile aflate in fata ochilor lor. Un botanist poate percepe, cu coltul ochiului, o floare rara si sa nu fie constient de asta. Mai tarziu, se trezeste gandindu-se la acea floare rara. Apoi vede floarea si zice „Wow, tocmai ma gandeam la floarea asta.” Uimitor, nu e asa? Da, este.

Mai stim ca uneori nu vedem nici macar ceea ce este in fata ochilor nostri.

Experiment pentru cititor

Incercati sa respectati cerintele acestui test din filmul de mai jos. Pe parcursul acestui film, subiectii trebuie sa numere pasele de minge a personajelor imbracate in alb.


Daca o persoana costumata in gorila, ar trece prin cadrul scenei pe care o priviti, ati observa-o, nu? Cercetatorii au constatat ca  aproape jumatate din subiectii testului nu au vazut gorila. Subiectii sunt atat de atenti la minge, incat nu observa gorila. Acest fenomen se numeste orbire neintentionala.

Un dresor poate sa isi considere cainele un geniu, daca acesta gaseste mereu locul in care sunt drogurile. Dar poate ca dresorul e cel care ii indica cainelui unde sunt drogurile, desi nu e constient de asta. Dresorul poate emite semnale inconstiente, indiferent de cat de slabe sunt, spre caine. Prin urmare cainele obtine un succes de 100%, desi el nu e capabil sa gaseasca drogurile doar prin miros.

Un dresor al unui caine ce gaseste cancerul, poate considera ca acel caine e un geniu deoarece gaseste mereu cutia ce contine celulele canceroase. Dar poate ca si acest dresor ii indica, cainelui sau, cutia corecta. Cainele va obtine un succes de 100%, desi el nu e capabil sa gaseasca prin miros celulele canceroase.

Cercetatorii care realizeaza experimente ce necesita prezenta umana sau animala, trebuie sa fie atenti sa nu emita semne inconstiente si sa se lase pacaliti de efectul lui Hans cel Destept.

Incidentul cu Hans cel Destept a racit, pentru multa vreme, entuziasmul legat de cercetarea comunicarii umana/non-umana. Nimeni nu mai crede azi ca un cal poate intelege limbajul uman. Dar sunt multi care cred ca maimutele pot.

Anii 1960 si 1970 au fost plini de incercari de comunicare cu animalele – cimpanezei, urangutani si gorile – pana in clipa in care fenomenul Hans cel Destept a facut noi victime. Un cercetator analiza inregistrarile video a „conversatiilor” dintre dresor si subiect, un cimpanzeu numit Nim, care invatase limbajul semnelor. Analiza cadrelor a aratat felul incostient in care dresorul „modela” corporal fiecare cuvant, dupa care Nim il imita. Fara sa fie constient de propria lui „modelare”, dresorul credea ca Nim e cel care produce propozitiile. Pentru a doua oara, entuziasmul fata de comunicarea umana/non-umana a scazut. Putinii cercetatori ce inca mai insista in aceasta directie, tin cont de Hans cel Destept si incearca sa realizeze niste experimente stiintifice cat mai „curate”.

Sursa: 1.


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ