Daca pe de o parte, experientele mistice nu ar trebui concediate cu prea mare usurinta ca fiind simple produse ale imaginatiei, pe de alta parte ele pot fi incontestabil considerate gen literar. Acest lucru nu le transforma in fictiune pura, ci intr-o problema de intertextualitate.

Conceptul de intertextualitate e un fenomen foarte raspandit. El se poate explica partial prin tendinta noastra mentala de a turna experientele noi in vechi tipare expresive. Visele, de exemplu, reprezinta produsul unei incercari de interpretare bazate pe elemente cunoscute, pe vise trecute, temeri, sperante si presupuneri. Viziunile sunt mai complexe, receptorul este familiarizat cu precedente literare si, daca nu, va deveni curand cu ajutorul altora. Intertextualitatea afecteaza in mod inconstient, versiunea originala, iar vizionarul va fi convins ca experienta sa se incadreaza intr-un model stravechi si venerabil, ilustrat de alti vizionari.Un exemplu bun e vasta literatura mistica, iudaica, crestina si islamica, care cu exceptia unor variatii, au o tema comuna. Acest lucru nu inseamna ca cel putin unele dintre viziuni nu ar fi autentice ; arata doar ce masura opereaza intertextualitatea asupra lor.

Intertextualitatea inseamna „transmitere”, intr-un mod foarte complex. Experientele precedente par sa fie convergente si sa influenteze profund ceea ce consideram a fi o experienta noua, proaspata. Convergenta aceasta apare sub pragul constiintei si presupune o sinteza mentala a mai multor elemente si o prelucrare activa a noului eveniment, care nu este o simpla repetare a altuia din trecut.Istoricii considera transmiterea drept un proces in care cineva citeste un text si apoi il repeta altora, de regula deformat.
Dar in realitate lucrurile stau altfel.

Prezenta textelor nu e neaparat necesara, chiar daca ele exista, in transmiterea ideilor. Un principiu hermeneutic general este transmis cuiva, pe furis sau accidental, iar aceea persoana va produce texte bazate pe acel principiu si nu pe vreun text anterior care, de fapt, ii este necunoscut. De regula, rezultatul final e apropiat de textele care circula in comunitatea transmitatorilor originari. De aceea intertextualitatea poate aparea si in absenta literaturii ; oamenii gandesc, si daca au un model pentru gandirea lor, dau nastere la idei predictibile dintru inceput. Transmiterea trebuie inteleasa ca o regandire activa a traditiei, bazata pe un set simplu de reguli, precum si ca participarea la traditie a fiecarui individ explica foarte bine persistenta anumitor credinte si practici. Individul gandeste in cadrul unei traditii si, ca urmare, este „gandit” de ea ; prin acest proces el ajunge la concluzia ca orice este gandit este experimentat si ca tot ce este experimentat are un efect asupra ceea ce este gandit.


DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ