Cu totii cunoastem acea aparitie scheletica de groaza de pe marile ecrane imbracata in roba neagra si purtand o coasa imensa.
Acesta este celebrul Grim Reaper, Malach HaMavet sau Ingerul Mortii la vechii iudei.
Toate mitologiile lumii si-au personificat moartea in acest fel.
In iudaism, este reprezentat de un inger care poarta sufletul omului spre alte taramuri sau spre judecata. Astfel, in unele cazuri ingerii devin mesageri ai mortii.
In religia islamica, Azrial devine numele Ingerului mortii. El trage sufletul omului afara din trup, pe gura si apoi il va da unor alti 2 ingeri de lumina care-l vor duce in primul cer (din cele 7).
Cum iudaismul a devenit religie-trunchi pentru firavele mladite care s-au ridicat apoi putem crede ca aceste credinte deriva din cultul lui Isis si Anubis care insoteau mortii si ii protejau in ultima lor calatorie.

grimreaper-300x212Deasemenea, putem mentiona aparitii ca acestea si intr-o alta religie inrudita precum zoroastrismul, de acolo inspirandu-se crestinii in aparitiile cu aura si aripioare desigur.

Dar ce este atat de fascinat la aceste fiinte care fac trecerea viata-moarte?
Fie ca sunt condusi de ingeri buni si intelepti ca Vohu Manah sau de demoni precum Visareza in zoroastrism, sau fiinte inspaimantatoare ca Nakir si Munkar in islamism, de zeite precum Hel sau Ran la nordici, fie creaturi psihopompe precum corbii sau bufnitele, mesageri sau spirite caluzitoare, aceste creaturi ale mortii au reprezentat temerile cele mai ascunse ale omenirii de-a lungul timpului.

In Midrash ni se spune ca insusi Dumnezeu l-a creat pe ingerul mortii in prima zi si i-a dat 12 aripi si putere nemarginita asupra oamenilor cu sabia sa.Iudeii se rugau sa fie paziti de distrugatorul „satan ha-mashhit”.
In Tora aflam pe de alta parte ca exista 6 ingeri ai mortii cate unul pentru fiecare categorie.
Daca ingerul nu vine poate ca sarutul Domnului,”bi-neshikah”, ca in cazul lui Moise isi face datoria.

Foarte ciudat este faptul ca adesea Satan a fost asociat cu moartea. Chiar se spune in Heb. 2:14 ca el detine putere asupra ei. Deci este Satan un inger al mortii pe care istoria l-a demonizat? Deasemenea se fac referiri la Bestia care isi vindeca ranile sau la sarpele isi regenereaza capetele.

In final, ca si un arhetip jungian, aceste creaturi – hotare leaga subconstientul de constient intr-o maniera viabila. Omul nu poate nici acum intelege moartea, sfarsitul, neantul. Insa personificarea, oarecum umanizarea Mortii ar putea fi cheia rezolvarii misterului.
Pana la urma asta inseamna frica de moarte.

Viata este Moarte si Moartea este Viata. Trecerea este doar o Etapa din Marele Ciclu. Stramosii nostri intuiau asta mult mai bine. In societatile arhaice predominant patrilineare era usor de inteles de ce moartea ar fi luar infatisarea unui mesager-barbat.
Psihicul omului primitiv asociza viata cu agricultura – seminta – apa – Femeia – nasterea. Eliade este recomandabil in acest sens.
In multe culturi considerate astazi rudimentare, in ziua recoltei vom intalni un snop de grau proaspat taiat alaturi de instrumentul care a facut-o. Ce metafora superb de simpla la adresa Vietii.
Viata ajunge la un sfarsit ca si fructul, adica atunci cand s-a copt. Cand a daruit ce a fost mai bun. Aceasta este explicatia unui primitiv. Consideratii duale la fel ca in gandirea hindusa. Binele este Rau si Viata este Moarte. Un continuu echilibru si o intelegere deplina a Naturii-Mama.
Iata ce ne lipseste in prezent.
„Daca n-ar fi moartea, omul n-ar filosofa” conchide undeva Schopenhauer.
Cum stam pana la urma in fata mortii? Ce semnifica ea? Cine a incercat sa o explice?

Moartea la „Cei vechi”

Ce credeau anticii, dar oamenii din neolitic?
Moartea trebuie inteleasa, asumata si depasita. Astfel, diverse curente filozofice si religii incearca sa o imbratiseze. Christos invinge Moartea si invie, Buddha se ridica deasupra ei. Eroii greci o infrunta coborand in Infern. Probabil ati auzit adesea de coborarea in Infern.
De la Ishtar la Ghilgames, de la Persefona la Odiseu si Orfeu, eroi si zei coboara in Iad pentru a infrunta moartea.
Ce este acest episod mitic recurent? Ce reprezinta? Pindar credea ca trupul este tot timpul vietii atras de si spre moarte.Un inevitabil circumscris Sortii si Moirelor.

Moartea simbolica si ritualul de initiere

Ca atare, exista o moarte definitiva, adica reala, si una aparenta, care nu e simbolica, ci este o experienta in care individul chiar are senzatia si credinta ca moare, ca sufletul lui se desparte de corp si asa mai departe.
Punerea ei in scena, ca ritual e mostenirea unor tehnici reale de inducere a experientei mortii. Marii Preoti egipteni foloseau in acest scop lotusul albastu, o planta care are efect disociativ. Dacii au fost invatati aceste tehnici de la Zamolxe, si au folosit cinepa, si, se presupune, fara a exista dovezi, ca au folosit si ciuperca amanita muscaria. In Brazilia se mai foloseste si azi ahauyasca. In timpul ceremoniilor vechi indieni inhalau amestecuri psihotropicedin diferite plante care sa ii aduca cat mai aproape de moarte – element preponderent in transa samanica. Din punctul de vedere al psihiatriei contemporane, o astfel de experienta este patologica, dar in continuare, exista persoane care au participat la experimente medicale, si chiar daca au fost informati despre efectele substantelor folosite, unii, in medie 30 %, au fost convinsi de realitatea experientei lor.

Scenariu mitic

Catabaza / anabaza mantuitorului (adica acel traiect salvator de coborare, intrupare, actiune in lume si inviere) au devenit reper si experienta arhetipala a sufletului (fie in momentul mortii, al diverselor experiente extatice sau al eventualelor apocalipse ale chemarii); din necesitati „initiatice”, Isus insusi ar fi relevat discipolilor, pe Muntele Maslinilor , Tainele Sale referitoare la canalele invierii si mortii, persoana sa continuand sa impregneze individualitatea si acum, ca un mecanism ontologic esential.
In scenariul apocaliptic, omul este inaltat; in scenariul cathabazic, zeul ar putea fi, literalmente, coborat. Aceasta idee are legatura mai ales cu ideologia crestina si partial cu cea gnostica si nu se regaseste aproape deloc in lumea greco-romana, nici in cea iudaica dinainte de aparitia religiei crestine”
Observam ca scenariul cathabasic al misiunii cristice face posibila revelatia si inaltarea apocaliptica, intai a „omului Isus”, urmat apoi de omul individual.

Rituri funerare

Cu riturile funerare a inceput propriu-zis cultura umana, ca si constiinta de comunitate proprie, de ginta, de etnie. Mircea Eliade a aratat ca in toate societatile traditionale moartea nu este considerata sfarsitul absolut al existentei umane, „ci doar un Iritual de trecere catre un nou mod de a fi; se putea spune ca moartea constituie cea din urma experienta initiatica, datorita careia omul dobandea o noua existenta, pur spirituala”.

Moartea ca asteptare

In Orient idealul cel mai inalt este de muri asa de total de nu a mai fi nevoie sa renasti. Asta este moartea suprema.

Autor: Dell, www.descopera.org

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ