Miracolul

Articole asemănătoare

miracolMiracolul este o “transgresie a legilor naturii datorata unei vointe divine sau a interpozitiei unui agent invizibil” (David Hume).

In prezent, majoritatea oamenilor folosesc termenul de “miracol” pentru a face referire la un eveniment ce prezinta foarte putine sanse de a se produce. Restul acestui articol nu are legatura cu oamenii si evenimentele de acest fel. Acest articol prezinta miracolul doar din punct de vedere teologic.

Teologii religiilor abrahamice considera ca doar acele contraventii ale legilor naturii ce provin din vointa divina pot fi numite miracole. Dar admit faptul ca si altii au facut si inca fac lucruri ce contravin legilor naturii; aceste acte sunt atribuite fortelor diabolice si sunt considerate  ca fiind “miracole false”.

Dincolo de religiile bazate pe Biblie, exista multi oameni care cred in abilitatea de a modifica legile naturii prin propria lor vointa si apelarea la puteri paranormale sau oculte. Aceste gen de modificare a legilor naturale se numeste magie.

Toate religiile abunda in miracole. Fiecare religie se declara adevarata, in felul acesta isi detroneaza si distruge rivalii. Cu cat un popor e mai antic si mai barbar, cu atat e mai evidenta tendinta de crestere a numarului de miracole si a altor evenimente iesite din comun.

“… se formeaza o prezumtie puternica impotriva tuturor relatiilor supranaturale si miraculoase ce abunda, in primul rand, in mijlocul natiunilor barbare si ignorante; deoarece daca un popor civilizat ar accepta o asemenea relatie, s-ar descoperi ca a fost preluata de la niste stramosi barbari si antici, care au transmis-o impreuna cu acea sanctiune si autoritate inviolabila ce insoteste intotdeauna opiniile primite.” (David Hume)

Desi inca exista multi oameni ce cred in existenta miracolelor, nu o sa gasiti nici macar un singur istoric modern care sa scrie despre ele. Nici una din publicatiile academice nu ar considera rational pe autorul care si-ar impana tratatele cu evenimente miraculoase. Cercetatorii moderni considera aceste lucruri fie simple fabulatii, fie deziluzii, fie minciuni sau cazuri de halucinatie colectiva.

Hume era constient de faptul ca oricat de stiintifica si rationala va deveni o civilizatie, credinta in miracole nu va fi eradicata. Natura umana e facuta pentru a iubi fantasticul. Natura umana totodata e cauza pentru care ne place sa fim cei care raspandesc vestile fantastice. Cu cat e vestea mai fantastica, cu atat meritul ei si al nostru creste. Vanitatea, deziluzia si prozelitismul celor care au fost “martorii” unor miracole au stat la baza multor fraude pioase, care la randul lor, au stat la baza unor cauze sfante si merituoase.

Aceasta “teorie” a lui Hume e adeverita de fiecare data cand are loc un dezastru in care se pierd mii de vieti, mereu se gaseste cineva care isi considera supravietuirea un adevarat miracol, ignorand soarta miilor de oameni din jurul sau. Mass-media, incercand poate sa ofere un pic de speranta celor afectati de cutremure sau inundatii, promoveaza asemenea “povesti miraculoase”.

Argumentul cel mai bun al lui Hume, a fost modelat dupa un argument ce ii apartine lui John Tillotson, Arhiepiscop de Canterbury. Tillotson, dar si altii de dinaintea lui, incercau sa argumenteze, ceea ce ei numeau, o aparare a crestinismului prin “bun-simt”.

Argumentul lui Tillotson impotriva doctrinei catolice a transsubstantierii era simplu si direct. Ideea contrazice bunul-simt. Doctrina spune ca painea si vinul folosite in ceremonia de comuniune au devenit trupul si sangele lui Isus.

Daca seamana cu o paine, miroase ca o paine si are acelasi gust ca o paine, atunci e o paine. Daca dorim sa credem altceva trebuie sa renuntam la toate experientele bazate pe simturi. Acest argument nu are nimic de-a face cu argumentul sceptic despre lipsa de certitudine a experientelor senzoriale. Acest argument nu se adreseaza certitudinii, ci credintei rezonabile. Daca catolicii au dreptate in privinta transsubstantierii, atunci o carte ar putea fi un episcop, iar un scaun ar putea fi catedrala Westmintester. Proprietatile si atributele unui lucru nu ar mai avea nici o relevanta pentru substanta sa. Tot ceea ce percepem ar putea sa nu aiba nici o legatura cu ceea ce pare sa fie. Daca nu putem avea incredere in simturile noastre in acest caz, atunci nu putem avea in nici un caz. Credinta in transsubstantiere inseamna sa abandonam baza cunostintelor noastre: experienta senzoriala.

Hume isi incepe eseul despre miracole, prin elogii aduse argumentului lui Tillotson, “e atat de elegant si puternic pe cat ar putea fi orice alt argument opus unei doctrine ce nu se merita combatuta serios”. Apoi se mandreste cu faptul ca a descoperit un argument asemanator care va combate orice fel de superstitie, din orice vreme.

Argumentul sau, e o paradigma a simplitatii si a elegantei:

“Miracolul reprezinta violarea legilor naturii; din moment ce aceste legi au fost stabilite de o experienta ferma si inalterabila, dovezile contra unui miracol, prin simpla natura a acestui lucru, sunt la fel de complete ca orice alt argument, provenit din experienta, ce poate fi imaginat.”

Sau intr-o forma mai succinta:

“Trebuie sa… fie o experienta uniforma impotriva fiecarui eveniment miraculos, alminteri nu si-ar merita nici macar numele.”

Implicatiile logice ale acestui argument:

nici o marturie nu e suficienta pentru a stabili natura miraculoasa a unui eveniment, decat daca posibilitatea ca marturia sa fie falsa ar fi mai miraculoasa decat faptul atestat de ea.

Hume a luat argumentul anglican folosit impotriva doctrinei catolice a transsubstantierii si l-a aplicat miracolelor, baza tuturor sectelor religioase. Legile naturii nu au fost stabilite in urma unor experiente ocazionale sau frecvente, ci in urma unei experiente uniforme.

E “mai mult decat probabil”, zice Hume, faptul ca toti oameni mor, ca plumbul nu sta suspendat in aer si ca focul arde lemnul si e stins de apa. Daca cineva i-ar fi zis lui Hume ca exista un om ce poate tine plumbul suspendat in aer, doar prin puterea vointei sale, Hume s-ar fi intrebat daca “posibilitatea marturiei false e mai miraculoasa decat evenimentul ce il relateaza.”

Daca da, atunci ar crede acea marturie. Dar Hume nu crede ca ar fi existat vreodata un miracol care sa fie atestat de o asemenea marturie.

Sa luam in considerare faptul ca uniformitatea experientei oamenilor din toata lumea, spune ca odata ce un membru a fost amputat, acesta nu se mai regenereaza.

Ce ati crede daca un prieten, cercetator cu master-ul in fizica luat la Harvard, v-ar spune ca a fost in Spania si ca a vazut un om fara picioare, dar caruia dupa ce un om sfant i-a frecat cioatele cu ulei, si le-a recapatat?

Acel om traieste intr-un sat mic si tot satul a fost “martor” la miracol. Prietenul vostru e convins ca a avut loc un miracol. Voi ce ati crede?

A crede in acest miracol inseamna a respinge principiul uniformitatii experientei, pe care se bazeaza legile naturii. Inseamna a respinge ideea fundamentala a stiintei: legile naturii sunt inviolabile. Miracolul nu poate fi crezut fara abandonarea unui principiu clasic al cunostintelor empirice: aceleasi lucruri in aceleasi circumstante produce aceleasi rezultate.

Desigur ca exista o alta constanta, un alt produs al experientei uniforme care trebuie luat in considerare: tendinta oamenilor, din toate vremurile,  de a-si dori evenimente miraculoase, de a le fabrica, de a se contopi cu ele si de a ajunge sa creada adevarul absolut rezultat din creatiile propriilor lor pasiuni si imaginatii infierbantate. Dar asta inseamna ca miracolele nu se pot intampla?

Evident ca nu. Inseamna, totusi, atunci cand se raporteaza un miracol, ca probabilitatea, ca martorul sa se greseasca, sa fi fost inselat sau sa incerce sa insele, sa fie mai mare decat cea a unui miracol adevarat. Dupa cum zice Hume, credinta in miracole nu e un act al ratiunii, ci un act de credinta.

Este bine stiut ca atunci cand Biserica Romano-Catolica strange informatii despre un potential sfant, a carui canonizare necesita dovedirea a 3 miracole, tinde sa ignore dovezile negative.

Milioane de oameni se roaga unui potential sfant, si dintre aceste milioane, unui singur om i se indeplineste dorinta. Biserica acorda atentie doar acelui om si ignora milioanele care nu au avut dorinta indeplinita. Tot asa, in momentul in care are loc un dezastru natural, mass-media raporteaza incidentul si relateaza povestea unui supravietuitor care ii multumeste lui Dumnezeu ca e in viata si se complace in gloria miracolului care l-a salvat. Niciodata mass-media nu o sa produca un articol sau un reportaj care sa il invinovateasca pe Dumnezeu pentru miile de morti dintr-un cutremur sau de pe urma unui tsunami. Nici supravietuitorul si nici mass-media nu sunt constienti de faptul ca daca DOAR circumstantele au dus la moartea a cateva mii de oameni, atunci DOAR circumstantele au permis supravietuirea unuia dintre ei.

Surse: 1.

Articole recente

Articolul precedentSuntem singuri in Univers?
Articolul următorZirconiul in stomatologie

Comentarii

  1. „Acel om traieste intr-un sat mic si tot satul a fost “martor” la miracol”…..Asa toti stim pe „cineva” care a fost implicat in nu’s-ce miracol, nu merge asa mosule,….. cine este omul acela, cum se numeste satul, a fost vreun specialist la el , televiziunea…..ceva.. cineva…..??????

  2. Ba merge.
    Cel care iti relateaza chestia e un om cult si un foarte bun prieten de al tau. Intrebarea e daca il crezi sau nu, in conditiile astea. Nu poate sa iti dea detalii, dar a fost martor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări