Ca limbi straine, in scoala romaneasca, putem incepe cu franceza, care era prezenta in programa unor scoli bucurestene, inca din secolul al XVIII-lea. Franceza ca limba de studiu figureaza in programa scolii de la Sf. Sava, fiind predata de Gh Ardeleanu, Simion Marcovici sau Ion Pop. Dupa 1847, franceza devine limba de colegiu si era  predata de catre profesori francezi precum Monty, Varaigue sau Hurard. Dupa 1829, limba franceza se va preda si la Scoala Centrala din Craiova, de catre profesori francezi ca Vizamont, Gross sau Doufur. Trebuie precizat ca limba franceza s-a studiat si la cererea parintilor in orase mai mici precum Braila, Ploiesti, Slatina sau Valenii de Munte.

Limba franceza a reprezentat obiect de baza si in pensioanele si scolile particulare de baieti si fete, in special in Bucuresti. De asemenea, franceza s-a predat si la domiciliul elevilor mai instariti, de catre profesori francezi precum Louis Reppey, Salme etc. La Iasi, o importanta institutie de invatamant cu predare in limba franceza era Gimnaziul Vasilian si apoi Academia Mihaileana, unde profesori francezi ca Mouton sau Charles Tissot invatau tinerii elevi sa scrie si sa citeasca in limba franceza.

Pentru limba germana era scoala de la Sf. Sava (1845) unde exista catedra separata cu predare in limba germana, de catre profesorul Carl Schweder. De asemenea, limba germana se mai preda si in pensioanele conduse de Asteriadi, T. Crapsa sau Stamatopulo. La Craiova, germana se preda in scolile deschise de Raymond, Globaridis si Hristodulo. La Golesti, germana se preda in scoala lui Dinicu Golescu. La Gimnaziul Vasilian, limba germana o preda Samuil Botezatu. De asemenea, si limba germana se preda la domiciliul elevilor, de profesori precum Leopold Galitianul sau Iosif Gerlich.

Tot la Academia de la Sf.Sava din Bucuresti, se preda si limba italiana, inca din 1739. La Golesti, italiana se preda inca din 1826, iar la Academia Mihaileana din Iasi se preda inca din 1843, de catre profesorul italian Domenico Croscelli. Italiana se preda si in pensioanele din Braila si cel de fete de la Galati, al Celestinei Scotti.

Limba greaca apare inscrisa in programa scolilor erudite inca din secolele XVI-XVIII, fiind o limba de baza in perioada 1821-1848. Greaca era predata la scoala de la Sf. Sava de Gh.Ioanid, iar la Scoala Centrala din Craiova, de catre Mondaniotu si Mitrancu Malici. Greaca se mai preda si la Ploiesti, la scoala publica de acolo, inca din 1844. Ca limba de baza, greaca apare si in pensioanele bucurestene conduse de Hristidi Simion si fratii Mihai. La Craiova, functionau inca din 1838, cinci scoli in care se preda limba greaca, iar la Braila functionau patru astfel de scoli. La Iasi, limba greaca se preda in Gimnaziul Vasilian si la Academia Mihaileana, de catre profesori precum Gheorghe din Terapia, Atanasie, Ghenaton sau Cuculi. Greaca se preda si in scolile de la Miroslava, de Costache Atanasiu, sau la Bacau, Piatra Neamt, Targu Neamt si Barlad.

Limba latina se bucura de prestigiu in special la Academia de la Bucuresti, unde si Petru cel Mare trimisese tineri rusi pentru a studia latina pe meleaguri valahe. Pe la 1822, la Sf. Sava o preda Gheorghe Ardeleanu, urmat apoi de C. Moroiu si mai tarziu de Gh.Hill. Latina se mai preda si in Scoala Centrala de la Craiova, la Scoala publica din Slatina, la Golesti precum si in pensioanele deschise de N. Mitilineu, A.Tabacopulo, Asteriadi din Bucuresti, Raymond din Craiova, Tullier din Braila sau Delianidi din PloieSti. Pe la 1841, limba latina era predata si la Academia Mihaileana din Iasi, de catre profesori ca Ion Albinet, precum si in pensioane din marile orase. Lectii de latina se ofereau la domiciliu de catre profesori precum Samuil Botezatu, Sostek etc.

Limba rusa era cuprinsa in programa Scolii de la Sf.Sava, inca din 1832, si era predata de catre profesorul Cunischi. Se mai preda de asemenea si la Craiova, de catre profesorul I.Lipoveanu sau in gimnaziul de la Iasi de catre Vasile Peltechi. La Academia Mihaileana era obiect facultativ.

Limba slavona se preda la scoala de la Sf.Gheorghe-Vechi si in cea de la Coltea din BucureSti. Incepand cu 1831 se preda si la Scoala de la Sf.Sava.

Limba bulgara se preda la Scoala din Alexandria, sub conducerea lui Cristache Zlatovici, si la Scoala din Braila.

Limba maghiara se preda alaturi de cea germana in Scoala de la Baratie din Bucuresti si in scolile mixte de baieti si fete de la Tg.Jiu. De asemenea, maghiara se mai preda si in pensionul lui Frederic Gros din Botosani.

Limba poloneza se preda la Iasi in pensionul lui I.Hmielovschi (1844) precum si la domiciliu, de catre un profesor galitian.

Limba engleza se preda particular, la Bucuresti de catre Maria Rosetti. Gazeta “Punctul Roman” relateaza ca sumele incasate din aceste lectii cu predare in limba engleza erau depuse pe “altarul patriei”. In pensionul lui I.Hmielovschi, engleza figura ca obiect de studiu. Incepand cu 1838, aflam ca engleza se putea preda si la domiciliu, de pilda la Iasi, de catre profesori precum I.Kruger.

Limba armeana se preda in scolile armenesti de baieti si fete din Bucuresti si Iasi.

Despre limba turca aflam ca aceasta se preda la Scoala de la Sf.Sava.

Modernizarea invatamantului romanesc dupa cucerirea independentei de la 1878

Politica si legislatia scolara

In perioada 1878-1888  avea loc o prima etapa in modernizarea invatamantului romanesc, care s-a resimtit in special in mediul rural. Invatamantul secundar si cel superior erau destinate paturii conducatoare. Cele doua universitati de la Iasi si Bucuresti aveau ca scop pregatirea personalului necesar pentru a ocupa functii administrative in noul stat. Acest fapt a avut loc datorita dezvoltarii comertului si industrializarii accentuate. In urma acestor procese, vor fi necesare cadre calificate pentru prestarea diverselor functii in noul aparat administrativ.

Nevoia unei reforme scolare era puternic resimtita pentru a se face fata transformarilor social-economice. Pentru rezolvarea acestor probleme se vor stabili o serie de masuri oficiale, cum ar fi introducerea prin lege a prevederii ca profesorii secundari sa fie recrutati numai dintre cei cu studii universitare (1879) sau infiintarea scolilor normale superioare (1880), precum si o serie de decrete si regulamente pentru buna functionare a scolilor primare si secundare.

Legea invatamantului primar si normal-primar din 1893 (legea Take Ionescu) stabilea obligativitatea scolara pentru varste intre 7 si 14 ani. In primul capitol al acestei legi se vorbeste despre amenzile pe care le vor suporta parintii copiilor ce refuza sa-i trimita la studii. De altfel, se mai precizeaza ca obligativitatea se va aplica de preferinta baietilor.

Invatamantul primar era impartit in:

-scoli de catun

-scoli primare inferioare

-scoli primare superioare

-cursuri primare suplimentare si de repetitie

De asemenea se introduce lucrul manual si munca in ateliere specializate. Durata cursurilor in scolile normale de invatatori este stabilita la cinci ani. Legea se ocupa de scolile normale, atat pentru formarea invatatorilor si invatatoarelor cat si a institutorilor si institutoarelor. Pe langa scolile normale se vor institui si scoli de aplicatie. Prin legea asupra invatamantului primar si normal-primar din 1896 (legea Poni) se deschide accesul la invatamant al unor cercuri tot mai largi ale populatiei. Legea se baza pe suportul statului fata de invatamant.

Intre anii 1901-1904, Spiru Haret (in stanga in imagine), in calitate de ministru al instructiunii publice, imbina activitatea scolara cu cea extrascolara. scoala primara devine un centru de activitate culturala care va mobiliza invatatorii si taranii. Legea invatamantului secundar si superior din 1898 cuprindea 114 articole, repartizate in cinci capitole. Se va stabili ca invatamantul secundar se va organiza pentru baieti in gimnazii si licee iar pentru fete in scoli secundare de fete de gradele I si II. Invatamantul superior se va organiza in universitati.

Liceele care aveau sapte clase pana atunci, vor avea opt, fiind impartite in doua cicluri. Cursul superior de liceu urma sa aiba trei sectii: clasica (limbi straine precum franceza, germana, greaca si latina) reala (italiana sau engleza) si o sectie intermediara, moderna sau clasico-moderna, fara greaca, cu accent pe limbile moderne.

Scolile secundare de fete aveau cinci ani de studii pentru gradul I si patru ani de studii pentru gradul II. Se prevedea ca anul V sa fie consacrat in special studiilor necesare femeilor, cu notiuni de igiena, farmacie si cresterea copiilor. In sectiunea a II-a a legii sunt mentionate conditiile de numire a directorilor.

Scolile normale superioare de baieti erau desfiintate. Universitatile erau intretinute de stat, facultatile urmand a fi impartite pe sectii. Universitatile acordau doua feluri de diplome, pe doua niveluri de pregatire: licente (trei ani de studii si practica) si doctorat (dupa cinci ani de studii). Legea mai prevedere ca pe langa fiecare universitate sa se organizeze cate un seminar pedagogic, cu scopul de a pregati personalul didactic pentru invatamantul secundar. Legea invatamantului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare si preciza drepturile organelor de conducere ale universitatilor, organizarea acordarii diplomelor si vietii studentesti.

Pentru mediul rural, avem legislatia lui Simion Mehedinti din 1918. Aceasta lege propunea pregatirea copiilor din mediul rural pentru munca in economia sateasca, urmand sa introduca “Scoala muncii” numai pentru copii din mediul rural. Astfel, invatamantul rural se va diferentia considerabil de cel urban. O alta lege a lui Simion Mehedinti, tot din 1918, urmarea realizarea unui invatamant rural prin intermediul caruia sa obtina mobilizarea tuturor energiilor taranimii, in conditiile grele de atunci. Odata cu sfarsitul razboiului, aceste legi s-au dovedit inadaptabile la noul stat numit Romania Mare, datorita nevoii de reorganizare a sistemului de invatamant.

Titu Maiorescu, ca ministru al Cultelor si Instructiei Publice, a dorit sa dea invatamantului o noua directie. In proiectul sau de invatamant, se prevedea  un numar sporit de scoli normale, gimnazii reale si scoli politehnice si stabilirea unor cerinte mai inalte pentru cei ce doreau sa devina cadre didactice.

Singura institutie de invatamant pentru copii cu deficiente, care functiona si inainte de Razboiul de Independenta, era scoala pentru copii surdo-muti de pe langa orfelinatul Sf. Pantelimon. In perioada razboiului activitatea acesteia este intrerupta, urmand a fi reluata imediat dupa. Pe la 1895, orfelinatul si scoala s-au mutat la Focsani. Aici, elevii cu deficiente invatau sa scrie si sa citeasca, aritmetica, stiinte naturale si chiar istorie. Pe langa aceste discipline de baza, ei mai practicau si o meserie, ce putea fi de pilda cea de cizmarie pentru baieti si croitorie pentru fete. In anul 1914, scoala de la Focsani avea 98 de elevi. Incepand cu 1900, conducerea scolii fusese subordonata noului director Mihai Ionescu, care se specializase in surdopedagogie la Paris, ca bursier al statului. In 1901 s-a infiintat pe langa orfelinat si o scoala pentru orbi, urmand a se tipari in acelasi an primele manuale in limba romana pentru orbi, in sistemul Braille.

In Timisoara, invatamantul pentru copii cu deficiente, a beneficiat de un invatator remarcabil, si nume C.Schaffer. Acesta infiintase o scoala particulara in 1885, ce se va transforma in 1886 intr-o Scoala oraseneasca maghiara, avand trei clase cu cate 20 de elevi. Aceasta va deveni in 1893, “Institutul pentru surdo-muti din Timisoara”, in cadrul caruia functionau un ciclu de invatamant elementar, cu durata de 8 ani, unul pentru ucenici Si altul pentru adulti. Ucenicii urmau la scoala 7 ore de cursuri pe saptamana. Din 1904, Schaffer a organizat si cursuri pentru balbaiti si alte deficiente. si in Cluj s-a infiintat in 1888 un institut pentru educarea surdo-mutilor, iar in 1900 o scoala pe langa Asezamantul de asistenta a orbilor. Alte centre de studiu pentru persoanele cu deficiente, se gaseau la Bucuresti, Cernauti sau Ineu (Arad). Procentajul deficientilor scolarizati era mic, in 1914 numai 90 din 3499 de orbi erau educati.

Organizarea primelor gradinite de copii

In 1881, la initiativa profesorului Barbu Constantinescu, se costituia “Asociatia romana pentru gradini de copii” (scoli frobeliene). In acelasi an, ia nastere la Bucuresti, prima gradinita de copii din tara, administrate timp de 10 ani de Barbu Constantinescu.

Gradinita era sprijinita cu fonduri de la Ministerul Instructiunii si Cultelor si de Primarie.

La 1896, se mai infiinteaza sectia frobeliana de la Azilul “Elena Doamna”, iar in 1902 este autorizata functionarea, tot la Bucuresti, a primei scoli frobeliene particulare, in care copii invatau germana Si franceza.

Din 1902, Ministerul Instructiunii Publice a organizat “Concursul pentru aptitudini pedagogice de a deschide gradinite pentru copii”. Candidatele trebuiau sa aibe studii secundare, sa prezinte un certificate de buna conduita si o declaratie activitatea de dupa terminarea studiilor. In 1909, intra in vigoare “Legea pentru scolile de copii mici”, iar in 1910 apare “Programa de invatamant pentru scolile de copii mici” cu indrumari pedagogice inspirate de conceptia Frobel. In 1909, existau 133 gradinite, in special in judetele Bacau, Roman Si Ilfov.

Invatamantul de arhitectura

La cererea Societatii Arhitectilor Romani, Ministerul Instructiunii Publice si al Cultelor, a aprobat in 1892, functionarea unei scoli particulare de arhitectura. Prima scoala de arhitectura romaneasca isi va incepe activitatea cu 40 de elevi, fiind condusa de I.N.Socolescu si G.Sterian. Aceasta scoala avea corp didactic format din 13 profesori. In 1897, a luat fiinta Scoala Nationala de Arhitectura, adoptand programe scolare de la Scoala Societatii Arhitectilor. Invatamantul era impartit in trei sectii:

1. Sectia pregatitoare, cu doi ani de studio

2. Sectia mijlocie (punea accentul pe latura tehnica arhitecturala)

3. Sectia superioara

In 1904 a fost intemeiata Scoala Superioara de Arhitectura, sub conducerea lui Ermil Pangrati, avand un cadru didactic format din opt profesori. Durata studiilor era de cinci ani, dini care primii doi formau o sectie pregatitoare, iar ceilalti trei reprezentau “sectia arhitectilor”. Sub indrumarea lui Ion Mincu a fost promovat studiul unei arhitecturi de forme nationale.

Invatamantul muzical

In 1907 se va intocmi noul Regulament al Conservatorului. Printre initiatorii acestui proiect, isi va avea meritul si directorul conservatorului bucurestean D.Popovici-Bayreuth. Se vor infinta noi catedre de studii muzicale, in special instrumentale (pian, vioara) dar si vocale (canto clasic). In Cluj, il avem pe compozitorul si profesorul Edmund Farkas, ce va indeplini functia de director al conservatorului din Cluj. Printre elevii sai s-au aflat N.Bretan, Iustin Juga, Delly Szabo Geza etc. Printre membrii de onoare ai conservatorului din Cluj, se vor gasi artisti precum Fr. Liszt si J.Brams. Un alt conservator muzical se afla la Iasi.

Teatrul

Primele teatre se aflau la Bucuresti si Iasi. Oameni precum Constantin Nottara (in stanga in imagine) au pregatit actori ca Vladimir Maximilian, Tony Bulandra sau Constantin Tanase.

Datorita interesului in domeniul teatral a lui Nottara, acesta va cere instituirea unei catedre de literatura si limba romana, respectiv franceza. De asemenea, el a cerut sa fie predate elevilor psihologia si estetica, aplicate domeniului teatral. Acesta a mai cerut Si introducerea studiului istoriei teatrale si mitologiei. Prin regulamentul de la 1914 deveneau obligatorii cursurile speciale de Declamatie si Arta dramatica, cu o durata de 4 ani,si auxiliare, cele de Istoria literaturii dramatice si a costumelor, precum dansul si scrima.

Bibliografie:

Anghel Manolache si Gh.Parnuta, Istoria invatamantului din Romania (vol. I Si II),

Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti,1993.

Royalty Free Stock Images

DISTRIBUIȚI

7 COMENTARII

  1. Ia-ta cum a putut fi posibila o clara dezvoltare a invatamantului, aceasi dezvoltare care a dus la personalitati ca Iorga, Parvan sau Blaga. Oare din acestea trebuie sa se treaga inspiratia pentru o noua reforma?

  2. O noua reforma in invatamant ar trebui sa implice si o educatie sanatoasa a tineretului. Din pacate, se pune accent prea mult pe bagajul de cunostinte si prea putin pe educatie si moralitate. Trist…

  3. Daca la anumite capitole ati inclus si realizarile din Ardeal si Banat, doresc sa fac o precizare referitoare la gradinitele de copii. Prima gradinita din lume a fost infiintata de Fr. Frobel in anul 1840 in Germania. Timisoara a infiintat prima gradinita in 1843 (!!!), deci la 3 ani de la premiera mondiala. In anul 1881, cand la Bucuresti se infinta prima gradinita, Timisoara avea o experienta de aproape 4 decenii si se concretizata cu o retea de gradinite care cuprindea una sau doua in fiecare cartier. Exista documente oficiale care le atesta.

LĂSAȚI UN MESAJ