Omul religios și abandonarea responsabilității (partea a 2-a)

Articole asemănătoare

La început omul l-a creat pe dumnezeu

Spuneam în prima parte a articolului că mintea umană are nevoie să se poziționeze constant fată de mediu înconjurător, să explice și să catalogheze date. Religia, cu tot ce conține în ecosistemul său venerator-venerat, este creată de minte ca să explice realitatea, originea și scopul individului și al întregii specii. Mintea, fără cunoștințe, devine speriată și defensivă, creându-și cavaleri neînfricați și puternici pentru a o apăra de amenințările care-i pun în pericol integritatea.

Mintea umană funcționează mereu la fel, dar diferența calitativă poate fi produsă doar prin informațiile corecte obținute pe de-a lungul timpului. Cunoștințele inexistente despre legile fizicii, chimiei, matematicii, astronomiei sau a proceselor psihice, au determinat omul primitiv să creeze un sistem care să explice tot ce observă și simte. Acest sistem mistic includea forțe superioare nevăzute cu manifestări văzute: fenomenele naturale. Frica și adorarea față de acestea au creat două părți complementare:

1) sentimentul de micime al omului care nu poate decât să observe și să sufere.
2) o dimensiune imaterială populată cu ființe superioare ce dețin puteri absolute.

Treptat a luat naștere religia și, implicit, subordonarea totală a omului ideii de „zeu”.
Xenofan remarcă simplu, dar elegant, în critica sa asupra antropomorfismului religios că:
„Dacă boii și caii și leii ar avea mâini sau dacă – cu mâinile – ar ști să deseneze și să plăsmuiască precum oamenii, caii și-ar desena chipuri de zei asemenea cailor, boii asemenea boilor, și le-ar face trupuri așa cum fiecare dintre ei își are trupul.” Același lucru l-a făcut și omul. Același gânditor grec a fost primul care a observat condiționarea socio-culturală a reprezentărilor religioase: „Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni și negri, tracii – că au ochii albaștri și părul roș…” Și, uite așa, omul își crează zeii după chipul și asemănarea lui, ca extensii, avataruri la puterea infinit care să îl ajute și să-l ocrotească.

Apariția și formarea religiilor este destul de neclară și sinuoasă. Cultele religioase au construit din generație în generație povești despre zei, au inventat personaje divine, au stabilit ritualuri care să servească diferitelor momente din viața unui individ. Cel mai important, și posibil cel dintâi, a fost cultul morților. E posibil ca momentul în care o persoană devine inanimată, omul să caute o explicație cu ajutorul căreia să facă față, la nivel psihologic, dramei respective. Odată cu ivirea zeilor atotputernici, dispare și voința persoanei credincioase în ceața supunerii absolute și a renunțării la libertate.

Prin propunerea abandonării personale și acceptării necondiționate a ideilor religioase ca legitime, venite de la o ființă absolută, credința deschide o cutie a Pandorei din care se revarsă nenumărate implicații dăunătoare, atât pentru identitatea, cât și pentru evoluția civilizației umane. Omul nu va putea crește cu adevărat decât dacă se cunoaște pe sine și crede în propriile forțe. Prin îmbrățișarea sinelui și renunțarea la zeii care fac lucruri în locul lui, omul nu va avea altă opțiune decât să evolueze.

Preceptele religioase devin seducătoare datorită compoziției lor pur umane: a filosofiei antice, a psihologiei umane adaptate, a moralei naturale, a înțelepciunii acumulate și transmise copiilor. Iubirea aproapelui, bunătatea, modestia, nu sunt venite – nici nu ar fi nevoie – de la vreun zeu. Sistemul religios este închistat în cochilia sfântă a universul său antagonic. El este creat pentru a menține frica și goana disperată pentru iertarea unor porniri umane definitorii, fie ele bune sau mai puțin bune. Prezentarea ideii de zeu atotputernic oferă autoritate cerințelor și îndrumărilor venite din partea reprezentanților acestuia, servind drept unealtă de persuasiune împotriva celor care încalcă legea divină.

Totodată, omul religios abandonează cunoașterea personală, progresul și preocupările ce pot viza interesul comun și conștiința apartenenței la întreg. Nu poți învăța și cugeta informații noi, dacă iți ocupi acel timp cu rugi, ceremonii și griji constante de a nu încălca vreun obicei religios. Mintea omului religios va fi ocupată cu împăcarea zeilor și mult mai puțin cu gândirea logică. Conceptul de unitate religioasă are limite și acestea sunt, în mod real, până acolo unde începe religia celuilalt. E bine știut faptul că aderenții cultelor religioase diferite, uneori cu același zeu la conducere, nu se acceptă și nu se pot tolera cu ușurință. Credinciosul nu tolerează nici pe cei neutrii, nici pe cei care nu cred în sistemul lor. E curios cum majoritatea credincioșilor pierd din vedere chintesența propriilor religii: iubirea, toleranța, înțelegerea. Creștinismul merge chiar mai departe spunând: Iubiți-vă dușmanii. Religia instituționalizată devine astfel irațională și încurajează credința oarbă, lipsită de discernământ, autoizolându-se ca într-un balon sfânt. Omul religios nu poate înțelege cum cineva nu crede în dumnezeul lui cel viteaz și adevărat. Religia este sentimentală, nu rațională. Universul religios nu permite îndoiala, sondarea ideilor noi ce se află în afara ideologiei și a anatemizat muzica, filosofia, arta, știința, tehnologia reținând civilizația umană de la evoluție timp de mii de ani. Toate acestea pentru control și putere, justificate de convingerea că dumnezeu le cere să lupte pentru a aduce oamenii la credința cea adevărată, cu sau fără voia lor.

Abandonarea responsabilității față de propriile gânduri și acțiuni

Doamne iartă, doamne miluiește

Credinciosul, din partea această a lumii, pronunță cel mai des aceste 3 mantre și nu e doar o tradiție întâmplătoare. Acest „doamne iartă-mă” reiese din starea de vinovăție meșterită cu măiestrie de ideea de păcat, (delict sfânt) faptă ce trebuie reparată, compensată, dar și aspru pedepsită.

Iertarea se acordă numai în condiții speciale după o serie de ritualuri și împlinirea unor penitente, în urma cărora se speră ca ego-ul înfrânt nu mai este dispus să facă trăznăi. Obținând mult râvnita smerenie, care nu e altceva decât realizarea stării de neputință, de vină și păcat în care există omul, credinciosul nu poate să strige decât: „iartă-mă”, dumnezeului lui. Disciplina și auto-controlul sunt valori dezirabile, evident, dar în această situație are loc renunțarea la propria persoană, înjosirea naturii umane și stăvilirea progresului personal. Această stare este esențială pentru organizarea în spiritul supunerii față de superiori, cler și cerințe religioase, în general. Prin promovarea stării de smerenie biserica, așa cum găsește de cuviință, încearcă să supună credinciosul în speranța că acesta va fi receptiv la remediile spirituale oferite. Acest lucru are loc odată cu distrugerea încrederii și siguranței de sine, foarte importante pentru manifestarea sănătoasă a individului în societate.

Suntem cu toții o specie umanoidă, foarte asemănători între noi, dar cu particularități specifice; trăim pe aceeași mică planetă, casa noastră a tuturor, într-un colț norocos de galaxie, împărțind aceeași conștiință ce se admiră pe sine prin ochii fiecăruia din noi.
Omul religios, adus în această „Groapă a Marianelor” emoțională, așa cum direct îi cere religia, nu are de ales decât să se milogească ființei supreme, la propriu: “doamne miluiește”. Acest lucru semnifică dorința credinciosului de a deveni mai bun, însă într-un mod pasiv: doar prin intervenția miraculoasă a divinității.

Credinciosul nu depune eforturi să gândească situațiile, să prelucreze informațiile critic-constructiv și, în final, să găsească soluții. Fatalitatea și abandonarea sinelui este o practică uzuală în religii, și un fapt contra-productiv pentru descoperirea identității și dezvoltarea personală. Voința umană trebuie să moară și voința lui dumnezeu trebuie să se împlinească, în accepțiunea religioasă. În acest fel, omul este aproape inutil și e greu să își găsească alt scop al existenței în afară adorării umile și veșnice a zeităților, sub-zeităților și a tuturor vietăților cu două sau șase aripi.

După ce se afundă în păreri de rău față de… ei bine, mai tot ce face, în stări de frică și angoasă, omul religios își găsește alinarea în iertarea ce se acordă în schimbul unor penitente. Mintea lui primește satisfacție și ușurare, în urma emoțiilor puternice de vinovăție față de o divinitate foarte atentă la tot felul de chițibușuri, lucru ce îl transformă într-un dependent de iertare. El va dori să obțină, iar și iar, iertarea și să curețe vina și murdăria unor fapte pe care le interpretează și înțelege doar prin prisma regulilor religiei respective.

Fanteziile religioase

Fantezíe, fantezii,s. f.1.Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, a reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsă de această facultate; imaginație; reverie

Homo religiosus, acceptând o lume iluzorie ce pentru el pare mai reală decât realitatea imediată în care trăiește, se califică pentru o investigație atentă și imediată a integrității mentale. Dacă o persoană ar spune că vede inorogi roz plutind pe norii cerului și vorbește cu ei, aceștia au puteri magice și le pot îndeplini orice dorință ajutându-i în orice problemă, ei bine, acești oameni ar fi cu siguranță considerați bolnavi și li s-ar acorda ajutor de specialitate în instituții psihiatrice. Religia care, propune același tip de realitate fantastică și iluzorie, devine unul dintre cele mai importante fenomene care a modelat civilizația umană încă de la începuturi. Evident că implicațiile religioase sunt extrem de complexe și greu de disecat în câteva rânduri, însă trebuie menționat faptul că religia devine „credibilă”, „convingătoare” datorită împletirii „ideilor divine” cu valori umane naturale. Mintea umană dorește să exploreze, să înțeleagă, să ia parte, să socializeze, să evolueze, să-și depășească condiția. Instinctul de „go beyond” îl împinge pe om să își creeze zei super-puternici, dar și să creeze științe, tehnologii care să îl transforme în super-om și să îl ducă pe planete îndepărtate.

Misticismul este dorința transcenderii concretului, senzația că ceva din ceea ce ne definește este mai mult decât aparențe și materie. Acel lucru este mintea, psihicul, nu o realitate nevăzută sau personaje absolute. Ce este sufletul dacă nu un alt nume dat minții?

În momentul în care credinciosul acceptă necondiționat aceste idei, se desprinde de realitate și devine un membru respectat al comunității cerești, dar unul labil al comunității pământești, ce își modelează gândurile și acțiunile conform cerințelor îngerilor și ale nu-știu-căror zei ce au, evident, propria lor agendă.

Faptele omului religios nu îi mai aparțin, nu în întregime. El este un vas golit în așteptarea posedării divine, deoarece numai zeitatea supremă știe mai bine ce îi este de folos. E incredibilă această renunțare, acest abandon al sinelui și al gândirii logice în schimbul unor valori umane transferate ființelor superioare inventate și mai apoi acceptate ca adevărate . E ca și cum am exporta mere și după aceea le-am importa înapoi, dar ambalate și cu un preț mai mare.

Credinciosul este pus în fața unei situații dificile zi de zi: el trebuie să asculte, să filtreze și să identifice corect treimea surselor. Este pus în faţa a 3 factori influențatori:
1.) Propria persoană (realitate): cu propriile impulsuri, instincte, sentimente, senzații, dorințe.
2.) Demoni – (iad): cu influențe malevolente, a căror existență are ca scop ispitirea omului spre rău.
3.) Dumnezeu, îngeri, heruvimi, serafimi, etc. (rai): cu influențe benevolente, care încearcă să inspire, ajute, asculte și răspundă rugăciunilor, dar și să pedepsească aspru.

Cu voia și cu ajutorul lui dumnezeu

Orice persoană suficient de detașată de moștenirea religioasă impusă de societate de la naștere pe tot parcursul formării sale ca adult, va vedea fără efort materialul fantasmagoric din care e fabricat acest proiect divin. De cealaltă parte, omul religios devine atât de convins de existența lumii lui dumnezeu prin prisma sentimentelor insuflate de credință, încât nu mai este capabil să vadă lucrurile așa cum sunt, ci va prelucra informațiile conform șablonului religios.

Pornirea sa interioară de a găsi bucuria în ”locuri” omenești este interpretată ca ispită din partea necuratului, gândurile hoinare de tot felul sunt insuflate de demonii ce profită de neatenția credinciosului, neplăcerile aduse altei persoane „cu vorba sau cu fapta” sunt realizate sub îndemnul diavolilor și nicidecum de individul care ar putea remedia situația cu sinceritate față de sine și cu o conștientizare precisă a realității. Întâmplările pozitive, reușitele personale, coincidențele fericite, îndeplinirea unor obiective conforme cu o planificare, sunt minune dumnezeiască, răsplată a eforturilor penitente și semn că zeitatea există.

Universul religios din interiorul minții fiecărui credincios este vast și învolburat, de asemenea și cel exterior, manifestat instituțional. Credinciosul este speriat de demoni, de dumnezeu și de sine. Acesta, cu o părere atât de proastă despre sine, este încântat, extaziat că un zeu absolut îl acceptă și ajută chiar pe el, personal. Pentru lucrul acesta, credinciosul este imens recunoscător. El obține o bucurie „spirituală” care nu e altceva decât o starea mentală de liniște, o ușurare în urma unei trăiri intense. Aceste mecanisme modelează întreg comportamentul său în lumea religioasă, dar și în afara ei. E bizar să trăiești cu groază de a nu supăra ființe divine, de a rezista ființelor diavolești, de a încerca fără succes să identifici o persoană care nu mai ești tu, ci doar un robot spiritual ce răspunde unor algoritmi de programare religioasă cu scopul disperat al unei sfințenii frumoase într-un club select numit rai.

Asumarea propriilor acțiuni devine încețoșată de pâcla dogmelor, ritualurilor și obiceiurilor religioase. Credinciosul, deși de principiu om bun, nu-și mai poate corecta comportamentul decât prin ritualuri și penitențe; nu mai poate ajunge la o stare reală de auto-cunoaștere, auto-control și evoluție deoarece se consideră mic, stricat, și defect. Nimic nu îl poate ajuta, în afara ființei supreme, pregătită parcă în orice clipă să percuteze la cel mai mic gând, cât de firav al omului care crede în existența sa. Mai clar spus: nu mai poate ajunge la o stare reală de autocunoaștere, pentru că nu îi permite religia, atât la propriu, cât și la figurat.

În religii totul se face cu voia și cu ajutorul lui dumnezeu (Nihil sine deo). E firesc să petrecem timp rugând o entitate superioară să facă lucruri în locul nostru? Oare nu putem să gândim, să înțelegem, să muncim și să rezolvăm lucrurile noi înșine?. Omul religios nu va putea face nimic până la capăt fără să ceară constant ajutor și nu va fi niciodată sigur pe propriile acțiuni, ci se va complace în nesiguranță și victimizare, rămânând permanent în așteptarea forțelor superioare care ar trebui să intervină pentru a-i oferi inteligență, sănătate, înțelegere, echilibru, discernământ, liniște, adică toate acele lucruri pe care ar putea să și le procure singur. Chiar dacă există mobilizare personală cu intenția de a rezolva o situație, acest lucru se realizează cu sentimentul neputinței, fiind așteptat și invocat ajutorul divinității. Religia mutilează încrederea în sine și impulsul de a explora lucruri noi. Credinciosul se va uita permanent către ceruri, mestecând rugi, în loc să își ia destinul în propriile mâini, să-și studieze și cunoască sinele și să purceadă la „trăit” în lumea reală de sub norii iluziei religioase.

Nu este nevoie de ajutorul nici unui zeu să ne rezolvăm problemele umane sau să avem succes. Schimbarea minții, adică procesul prin care realitatea este percepută altfel (nu neapărat mai mult sau mai bine), are loc în propria minte și prin eforturi personale. Nici un om sau zeu nu poate forța acest lucru, ci fiecare individ alege să gândească și să acționeze pentru sine. Conștientizarea corectă a mediului înconjurător, a implicațiilor propriilor acțiuni, este de o importantă covârșitoare, deoarece conform acestei raportări un individ urmează să acționeze. Acțiunea fără o conștientizare cât mai exactă a situațiilor va genera pagube fie individului care realizează acțiunea, fie celorlalți.

Dalai Lama spunea în contextul atacurilor teroriste de la Paris:”Nu putem rezolva această problemă numai prin rugăciuni. Sunt un budist și cred în rugăciune, dar oamenii au creat această problemă și acum îi cerem lui dumnezeu să o rezolve? Este ilogic. Dumnezeu ar spune: rezolvă singur pentru că tu ai creat problema. (Trebuie) să muncim pentru pace în cadrul familiilor și societății noastre și să nu așteptăm ajutor de la Dumnezeu, Buddha sau guverne.”

Nu există dezvoltare într-un sistem închis. Frank Zappa spunea frumos:”Fără deviere de la normă, nu poate exista progres.” Omul religios rămâne în norma scrierilor sacre, compuse de oameni care au trăit acum mai bine de 2000 de ani. Este mai mult decât evident faptul că scrierile sunt învechite și propun un sistem închis în care mintea umană e invitată decât să ceară ajutor din exterior. Religia și-a servit scopul principal, nealterat de lăcomie, acela de a pregăti omul pentru cunoașterea adâncă de sine, pentru înflorirea sa interioară intimă. Religiile, printre altele, au folosit frica de zei pentru a-i determina pe oameni să practice o serie de valori umane menite să armonizeze relațiile intra-comunitare și să îl determine pe individ să înțeleagă că împărăția lui „dumnezeu” e înăuntru fiecăruia. Depășirea nivelului material și instinctual, este necesar pentru evoluția conștiinței umane. Problemele au intervenit când 1.) unii oameni lacomi au decis că e o modalitate bună să controleze masele și 2.) oamenii au crezut literal mitologiile respective și nu simbolic. Religiile au denaturat adevăruri frumoase și au complicat idei simple, sub hipnoza puterii și controlului. Din momentul în care au fost creați zeii, aceștia nu mai puteau dispărea, pur și simplu. Aşa că au rămas.

Dumnezeu suntem noi

Toate lucrurile bune proiectate psihologic de oameni prin religiile lor în zei, au fost realizate de ei înșiși. Nimeni nu a venit cu o baghetă magică să schimbe lucrurile și mințile. Zeii au funcționat, în cazul acesta, ca un placebo veritabil dar și ca punct de focus al minții și atenției. Focusarea atenției asupra respirației, asupra luminii lumânării, asupra rostirii unei mantre este o metodă de concentrare mentală cunoscută în toate civilizațiile. Această meditație liniștește mintea, interiorizează atenția, lărgește conștiința, crează chiar halucinații și este un veritabil portal către spectacolul minții și cunoașterea de sine. Religiile i-au spus „rugăciune” pentru că, în acel sistem de înțelegere, se adresează cuiva, unei zeități. „Discuția” avută în timpul rugăciunii, este o discuție interiorizată și profundă cu sinele. Căldura și împăcarea simțite se datorează unei stări mentale accesate la un anumit moment al adâncirii în sine. Zeitățile oamenilor religioși sunt în interiorul minții, pregătiți să joace oricâte roluri este nevoie pentru ca mintea să obțină siguranța de care nevoie.

Puterea extraordinară a minții umane de a crea realități din idei, strălucește în cazul fenomenului religios, devenit treptat o realitate holografică convingătoare pentru mințile ce nu îndrăznesc să se trezească încă. Religia a fost un îndrumător către valori umane elementare, un fel de premergător pentru copii sau roțile ajutătoare la învățatul mersului pe bicicletă. E timpul că omenirea să meargă singură și să creadă, nu în minuni, ci în forțele proprii. Religia trebuie înlocuită cu „ceva” ce necesită un anumit grad de elevare a minții în cunoaștere. Când acest nivel este atins, înlocuirea este cerută de la sine.

Poruncile „divine” sunt inutile unui om elevat, devreme ce îndeamnă la valori de bază în orice conștiință avansată. Învățăturile „sfinte” sunt preluări ale înțelepciunii filosofilor antici, ambalate specific și transpuse în întâmplări divine. Ce mai rămâne „dumnezeiesc” în tot spectacolul religios, suntem noi, oamenii, cu dorințele și speranțele noastre. Noi am creat frumusețea divină și umană. Noi am creat iadul suferinței și demonii ispititori.

Nu există nici un dubiu că omul este bun și fără religie sau zeii propuși pentru ajutor și adorare. Există înțelegere, iubire, răbdare, modestie, succes, înțelepciune și tot ce mai consideră religiile ca virtuți și în afara credinței în vreun zeu, fără rugăciuni, penitențe, ritualuri sau jertfe. Nu e nevoie de zei și raiuri sau iaduri să trăim frumos, cu sens, productiv.

Religiile mai pot avea un scop constructiv încă, în tranziția de la mentalitatea religioasă primitivă, către o percepție mai logică și realistă a lumii din interior și cea din exteriorul minții. E timpul pentru reforme mari și importante în religiile planetei pentru a le face relevante omului modern ce înțelege din ce în ce mai bine că nu are nevoie nici de religie, nici de dumnezei să fie bun, fericit și prosper. Indiferent ce ar crede omul religios sau cel logic-gânditor, responsabilitatea față de acțiunile și gândurile proprii este personală. Orice faptă schimbă lumea. Conștientizarea acestei realități poate conduce civilizația umană către o nouă etapă în evoluția sa înceată și presărată cu încercări.

Filosofia: Bunătate și înțelegere.
Scopul: Evoluția continuă și bucuria de a trăi.
Religia: Reluarea legăturii profunde cu orice ființă umană, cu natura și regăsirea adevărului.
Reconsiderare personală permanentă în raport cu sine și mediul înconjurător. Refacerea legăturilor logice pentru a te convinge că iei deciziile corecte.

„Cea mai fascinantă și misterioasă preocupare este să te cunoști!” – Alan Watts

Puteti citi prima parte aici.

Foto: Pixabay.

Articole recente

Comentarii

  1. Durerea , panica, depresia , neputinta , anxietatea continua , pierderea celor dragi, si pe de alta parte – bineinteles calmitatea ,pacea , zambetul condescendent , dorinta de a face bine, altruismul, visul de a fi cel mai deosebit, visul de a intalni starea de beatutidine , acceptarea ca esti o fiinta superioara , ca faci parte din categoria fiintelor sprituale ce conduc lumea vazuta si nevazuta, speranta ce le-o dai celorlati nu prin ingurgitarea unui medicament ci prin starea de calmitate si pace ce si-o gasesc in sine …pe patul de spital dupa o viata atee si fara rost in care ai cautat sa-ti faci toate poftele,ratele la telefoane, sugrumand constiinta. Uitand sa te mai duci acasa la maica-ta care a murit de dorul tau. Sau poate divortat de nevasta si de copii . Dar trebuie sa intelegi sau sa accepti ca pentru cei multi 90% religia i-a ajutat , pe cei slabi , credinta i-a bucurat pe cei ce cauta raspunsuri , iar , aflarea si prezenta spiritului i-a calauzit pe cei putini sa faca lucrari de arta, lucrari sociale, filozofice, sculpturi, temple, razboaie de aparare impotriva altora la fel de religiosi ca si noi. Cultura occidentala ca si orientala sau budista ori confucianista a fost sub imperiul acestei institutii si au reusit sa ofere cele mai frumoase lucruri si sa mentina o stare de ” sanatate” mintala sociala generala. A oferit idealuri ce nu pott fi cuprinse in cuvinte. A oferit la peste 90 % o moarte cu zambetul pe buze si o impacare a celui rams in urma lui – Am sa ma intalnesc din nou cu el/ea dincolo ! Dar tu ? Cu felul tau de a fi ( hate-er ) de a blama religia si pe oamenii care sunt religiosi sau pe cei credinciosi , tu crezi ca poti oferi o alternativa la mii de ani ce au ghidat omenirea pana aici, in momentu’ acesta cand toti avem o pace relativa si putem creea lucruri fara sa fim decimati . Religia -credinta este un produs social al constiintei colective ce are nevoie de idealuri, lucruri ce au fost create ,perene intr-o mecanica ce nu o intelgem aceste lucruri sunt Universul- God -Dumnezeu-Buda, Israel- Allah .Cand vom deveni nemuritori atunci vom putea sa-l abandonam-idealul de a fi ca el,pentru ca atunci vom pune piciorul in barca lui . Incearca cand vezi un copil sau o femeie cu copii, care are cancer, pe patul de spital , incerca sa-i citesti articolul tau .
    ! Dar intai de toate te rog sa fii mai constiincios, mai profesional,mai academic in scrierea articolului …nu fii un bloger de duminica . O datorezi Lui Durkheim, Compte, Jung ,Rousseau , Kant, Espinoza, Goethe, Dante …si tuturor ce au fost inaintea ta si au fost geniali. Constiinciozitatea ar fi sa-i citesti in special pe cei ce au legatura cu sociologia si atunci vei intelge ,sper, ca vei intui vei induce si vei face inferente adecvate adevarului relativ d.p.d.v sociologic, a ceea „CE” inseamna religie (crestinism-budism-coinfucianism-islamism). Oamenii de stiinta fara constiinta fara responsabilitatea protejarii vietii. dar care sunt angajati in companii ca Monsanto, Bayer, Big Pharma in trusturi de presa, actionari tineri absolventi de MIT care au devenit milionari de dot.com au influentat cultura de azi. o lume otravita cu mancare otravita plina de otravuri -medicamente,de productii tv ( sex crime si sange in fiecare secunda) ,avem o lume de panica si anxietate , de scenarii apocaliptice si mai avem acum o lume de intelectuali care nu au cultura ci doar note si diplome bune exact pe specializarea lor ….in rest nimic….! Decat vacante , masini, case, gadget-uri si RATE la banci. Doar asta este singura lor efectiva responsabilitate sociala. Nu de a-si educa copilu’ sau pe el ,de a se eleva spiritual cultural , ci doar de a da like-uri , a judeca in 2 propozitii prin postari (hate) si a scrie articole de blog daca are un stil sau a re mai mult de 40 de ani . Undeva intr-un fotoliu cu un smothie si un tv 4k luat inrate. Dar nu dispera …cand vor veni problemele nu-ti fie rusine apelaza la EL te va ajuta sa treci mai usor peste toate . Va crea tot felul de cauza si vei vedea efectele …car vor fi o suma de coincidente greu de ..”rumegat ” vorba lui Dante suntem condamnati sa facem fapte deosebite, de cel care ne-a creat…nu suntem dobitoace…! ( scuze greselile gramaticale …am fost emotionat)

  2. Va multumesc ca mi-ati facut onoarea de a citi articolul.
    Ati spus cate ceva din toate si va fi imposibil sa va raspund punctual, insa iata cateva chestiuni importante mai jos:
    Stiu ca va este aproape imposibil sa va imaginati lumea fara religia care v-a facut dependant de apartenenta la o grupare superioara aparata de un zeu suprem, dar poate faceti un efort sa intelegeti profunzimea schilodirii mintii adusa la pachet, ca un cal troian, cu dulcea iluzie a protectiei divine.
    Religia, culmea, iti ofera pe langa sentmentul ca esti o fiinta speciala si deosebita de restul lighioanelor si sentimentul ca esti un nimic al carui scop trebuie sa fie adorare nesfarsita.
    Religia promoveaza sentimentul separatiei fata de natura, lucru care ne va duce spre pieire in curand.
    Religia ajuta omul in sensul unei alinari doar cum o face un algocalmin: dupa ce efectul dispare, reapare si durerea. Nu e o solutie. Nu trateaza si nu intelege sursa problemei.

    Oamenii religiosi, printre care am fost si eu, nu mai pot realiza un lucru extrem de important: sentimentul acela de extaz, de descarcare si impacare si iubire pe care le au dupa rugaciuni, nu sunt altceva decat produsul propriu, nu al unei interventii miraculose. Tu faci asta. Tu esti ceea ce simti. Fiecare dintre noi avem puterea interioara de a deveni mai buni, mai iubitori, mai calmi, ne trebuie doar un punct de focus si intelegerea lucrurilor. Nimeni nu are nevoie de religie si de zei milosi atata vreme cat cred in ei insisi si isi deschid mintea spre adevarata realitate: suntem una cu natura si cu intreaga existenta.
    Insasi ideea de baza in religii e gresit transmisa: creatia se realizeaza cu esenta divina, dar nu este divina. Cum e posibil ca un produs al energiei divine sa nu fie el insusi divin? Sunt extrem de multe lucruri de discutat insa as dori sa va indemn sa va indoiti mai mult. de aici pleaca toata descoperirea sinelui ingropat in porunci si pomelnice.

    Religia a facut bine cat a urmat propriile sfaturi bune si a ajutat oameni, insa a facut enorm de mult rau ascunzand oamenilor puterea propriie pe care o detin sa fie asa cum spera ca cineva dintre nori sa-i faca.
    Am fost dur, stiu, insa incerc sa fac macar un om constient de gravitatea situatiei fenomenului religios.

    Religia nu a adus, paradoxal, de-alungul vremurilor decat dezbinare si razboaie sfinte sub diferite forme. Si inchizitorii au fost convinsi ca fac un bine cand ardeau oameni in numele unui dumnezeu care e iubire.
    Dumnezeul crestin e gresit si razbunator. E foarte bine ca nu exista decat sub forma unei ideologii care isi pierde pe zi ce trece consistenta si sustinatorii.
    Religiile sunt in opozitie prin definitie. Nu pot oferi pace in timp ce se razboiesc sa demonstreze rivalilor cat de unic si adevarat e zeul lor. DOAR al lor.
    Religiile nu fac altceva decat sa otraveasca mintiile oamenilor cu speranta unei existente fericite dupa moarte.
    A mia oare budismul NU e religie.
    Va multumesc ca ma stimulati sa fiu si mai cuprinzator in ceea ce priveste materialul. Poate am sa scriu o carte in viitor despre religie si efectele ei in societate. Un articol (si sunt 2 parti) nu poate fi chiar atotcuprinzator, nu? 🙂

    Nu există nici un dubiu că omul este bun și fără religie sau zeii propuși pentru ajutor și adorare. Există înțelegere, iubire, răbdare, modestie, succes, înțelepciune și tot ce mai consideră religiile ca virtuți și în afara credinței în vreun zeu, fără rugăciuni, penitențe, ritualuri sau jertfe. Nu e nevoie de zei și raiuri sau iaduri să trăim frumos, cu sens, productiv.
    Religia: Reluarea legăturii profunde cu orice ființă umană, cu natura și regăsirea adevărului.

    Poate veti intelege ca nu va atac zeul in care credeti, ci incapatanarea credinciosului de a se indeparta de sine. Omul nu necesita salvare si ajutor, ci cunoastere si incredere.

  3. „Religia nu a adus, paradoxal, de-alungul vremurilor decat dezbinare si razboaie sfinte sub diferite forme. Si inchizitorii au fost convinsi ca fac un bine cand ardeau oameni in numele unui dumnezeu care e iubire.
    Dumnezeul crestin e gresit si razbunator. E foarte bine ca nu exista decat sub forma unei ideologii care isi pierde pe zi ce trece consistenta si sustinatorii.
    Religiile sunt in opozitie prin definitie. Nu pot oferi pace in timp ce se razboiesc sa demonstreze rivalilor cat de unic si adevarat e zeul lor. DOAR al lor.
    Religiile nu fac altceva decat sa otraveasca mintiile oamenilor cu speranta unei existente fericite dupa moarte.
    A mia oare budismul NU e religie.”

    Budismul nu este religie? Esti sigur?
    Orice sistem organizat de credinta ce contine si elemente supranaturale este religie.
    Nu s-a ridicat Buda la cer? Nu este reincarnarea supranaturala? Nu a facut Buda miracole, la Vesali de exemplu?
    https://en.wikipedia.org/wiki/Miracles_of_Gautama_Buddha

  4. Pai asta e, depinde cum definesti religia.
    In primul rand, budismul NU are zei. Este o un set de practici si scopul este auto-cunoasterea, iluminarea personala.
    Budiștii încearcă să ajungă într-o stare de nirvana, urmând calea lui Buddha, Siddhartha Gautama, care a pornit într-o căutare a iluminării în jurul secolului al VI-lea î.Hr. Nu există nici o credință într-un zeu personal. Budistii cred ca nimic nu este fix sau permanent si ca schimbarea este intotdeauna posibila.
    Budismul are aspecte religioase.
    Experiența dezvoltată în cadrul tradiției budiste de-a lungul a mii de ani a creat o resursă incomparabilă pentru toți cei care doresc să urmeze o cale – o cale care în cele din urmă culminează cu Iluminarea sau Buddhahood. O ființă luminată vede natura realității absolut clar, așa cum este ea și trăiește pe deplin și în mod natural în conformitate cu acea viziune. Acesta este obiectivul vieții spirituale budiste, reprezentând sfârșitul suferinței pentru oricine o atinge.
    Deoarece budismul nu include ideea de a se închina unui zeu creator, unii oameni nu o văd ca o religie în sensul normal, occidental. Principiile de bază ale învățăturii budiste sunt simple și practice: nimic nu este fix sau permanent; acțiunile au consecințe; schimbarea este posibilă. Deci, budismul se adresează tuturor oamenilor indiferent de rasă, naționalitate, caste, sexualitate sau sex. Învață metode practice care permit oamenilor să realizeze și să folosească învățăturile sale pentru a-și transforma experiența, pentru a fi pe deplin responsabili pentru viața lor.
    Pentru tine, da, e religie.

  5. @Florin
    Avem același ADN în proporție de 98.8% cu un cimpanzeu și 60% cu o banană. Cine suntem, de fapt?

    Hai sa-ti dau si vreo cateva citate, dragi tie. 🙂 Si e relevant aici, pentru ca introspectia, meditatia, rugaciunea se realizeaza prin sine catre sine.
    Așa cum spune Anaïs Nin: „Sunt o serie de stări și senzații. Joc mii de roluri …adevăratul Sine este necunoscut”. Corpul nostru se schimbă de la naștere, până la moarte, în continuu. Toate celulele ce formează corpul uman mor și se reînnoiesc complet o data la 7 ani. Din 7 în 7 ani ești …altcineva. Cu toate acestea rămânem noi, aceleași persoane cu aceleași semne de identificare. Ce este acel lucru care ne face, noi?

    Alan Watts: „cel mai puternic tabu dintre toate, este tabu-ul împotriva cunoașterii a cine sau ce ești de fapt, în spatele măștii unui ego aparent separat, independent și izolat. Simțirea Sinelui și iluzia separării sunt idei așa de înrădăcinate în limbajul nostru, în instituții, convenții culturale, încât nu mai putem experimenta Sinele decât ca ceva superficial în schema cosmică. Antidotul este să re-cunoaștem, nu doar că facem parte din univers, ci că nu există parte, de la bun început. Suntem universul.”

  6. @Cosmin
    Vorbesti de paradoxul navei lui Tezeu. Mai este sau nu mai este aceeasi nava?
    Totodata ai omis faptul ca suntem ca 60-70% apa. Poate suntem castraveti de fapt.
    Iar problemele de identitate ridicate de tine, adica eu nu mai sunt eu pentru am 2 dinti lipsa si par alb, burta si chelie nu exista.
    Incerci sa justifici o intreaga filozofie prin prisma unor filozofi de bodega. Genul acesta de filozofie o fac cu prietenii dupa 3-4 beri.

    Toate argumentele care iti apara cauza CONCRET, sau cel putin asa crezi tu, provin de la oameni seriosi care au studiat lumea la modul stiintific. Misticii lasati de capul produc culturi.

    Cand ai timp vizioneaza documentarul acesta. Iti arata pas cu pas cum cineva devine guru mistic si detinator al secretelor Universului:
    https://www.imdb.com/title/tt1865425/

  7. Florineeee, inca nu nu renunti la „a vedea” cu ochiul orb? Nu a negat nimeni stiinta, ba dimpotriva. Ideea era, ca sunt multe lucruri care sunt inexplicabile, puternic-relative si cu grad mare de improbabilitate.
    Nu incerc sa justific nimic, hater mic. 🙂 Era doar o perspectiva, nu probleme de identitate. Imi pare rau ca intelegi ca o baba care nu aude bine, si ca pentru tine, ce e dincolo de demonstrabil, nu exista. Sau poate ai facut un efort si acorzi o sansa si teoriilor. Daca da, uite cateva aici, ale oamenilor de stiinta, idolii tai: https://futurism.com/the-byte/physicists-suspect-reality-illusion
    https://www.cracked.com/article_20484_the-6-most-wtf-scientific-theories-about-existence.html
    https://www.sciencealert.com/scientists-just-identified-the-brain-patterns-of-consciousness

    si mai cauta si tu pe net…

    Asa cum gaura neagra a fost doar o teorie in stiinta, asa si constiinta intr-un maine va scoate la iveala lucruri inimaginabil de profunde si care iti vor arata ca esti poate un castravete ganditor :)))) Castravetele contine 96% apa.
    Tine minte, sunt pentru stiinta 100%. Poate am exagerat eu cu punctul meu de vedere si te-a speriat…
    Poti sa exagerezi in continuare cat vrei. voi incheia aici reply-iurile. Devine obositor…
    Cum spuneam EXPERIMENTAREA SINELUI, (chestiune pe care o faci) NU POATE FI DECAT O FORMA DE SPIRITUALITATE, nu de stiinta. Cel putin deocamdata. Poate in curand vom putea intra intr-o cutie, conectati la senzori, in lichid special si vom cunoaste exact ce suntem si de ce ne manifestam cum o face, cum o putem face mai bine…

  8. Iti tot repet ca am fost inteles gresit, dar asta e. Daca asa alegi tu… Nu am vorbit de nici o putere superioara. Bineinteles ca Tu faci tot ce faci. Eu am spus ca esti insusi universul. Universul este tot ce este fara sa fie ceva care te submineaza. Chiar nu are nici o treaba cu religiile. Tot ceea ce poti fi, esti. Numai ca nu stii. Trebuie numai sa inlaturi chestiile care ascund asta. Universul e in toate, e energia care creaza si transforma tot. Tu esti sau nu esti constient de asta.
    Incep sa cred ca te aprinzi prea repede pe default. Ai inceput sa stergi si comenturile, doar asa ca poti?

  9. If quantum mechanics hasn’t profoundly shocked you, you haven’t understood it yet. Everything we call real is made of things that cannot be regarded as real.’” – Niels Bohr

    “Consider conștiința ca fiind fundamentală. Consider materia ca un derivat al conștiinței.
    Fiecare progres al științei ne aduce față în faţă cu misterul propriei noastre ființe.”
    Inițiatorul studiului lumii cuantice în fizică, Max Planck, cel care a deschis accesul către bizara lumea a particulelor subatomice, consideră materia drept un derivat al conștiinței care e fundamentală. Nu e cam ciudat pentru un om de știință sa vorbească aproape ca un mistic despre conștiința și descoperirea sinelui
    Max Planck, părintele fizicii cuantice care închide cercul de acolo de unde a și început să fie desenat spune: “De unde vin eu și unde merg eu? Aceasta este marea întrebare de neînțeles, același lucru pentru fiecare dintre noi. Știința nu are nici un răspuns.
    Știința nu poate rezolva misterul final al naturii. Și asta pentru că, în ultima fază, noi înșine facem parte din misterul pe care încercăm să-l rezolvăm.”

    Stiinta este baza intelegerii lumii si a propriei existente, insa nu are toate raspunsurile si nici nu poate explica descoperirea sinelui. Desi el exista, fiecare dintre noi site, simte asta. E doar un construct al mintii, e doar o poarta catre altceva? Uite o stiinta bazata pe energii si simtire adica acele chestii care te face TU, nu neaparat ecuatii. Stiinta este ca un flight suit care te poate duce deasupra norilor; te ajuta sa ai o perspectiva, sa intelegi lumea la un alt nivel, insa ce faci cu toate astea?
    Intrebarile despre moarte, sursa vietii, scopul existentei, te duc dincolo de stiinta. Desi este extrem de importanta si inseamna, practic, sansa noastra la evolutie si supravietuire ca specie pe termen lung, ramane ca treapta pentru cunoasterea sinelui.
    AM fost educati sa concuram acerb, sa ne razboim in tabere dusmane, sa luptam cu inamicii. Am fost invatati sa ne aparam adevarul argumantand logica care ne place, cand de fapt, suntem doar parti complementare care creaza un oarecare echilibru. Hmmm, inversunarea spre ceilalti, este inversunarea spre sine. Dragostea catre ceilalti este dragostea pentru sine. Ce simti, nu e numai rezultatul unor amestecuri chimice. M-as bucura ca lumea sa inteleaga, nu e nevoie sa fie distrusa parerea cuiva, ca cealalta parere sa fie adevarata. Nu asa functioneaza. M-as bucura sa vad doi oameni care gandesc diferit, ca-si zambesc si ca sunt prieteni. 🙂 Pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări