Vechii daci
In aria carpato-balcanica, preotesele solare aveau multe denumiri, intre care: Ama-Zones „Femei Frumoase”, Sin-Tiana „Femei Fermecate”, Zan-Tiala „Zanele Soarelui” si Mainades „Dansatoarele”. In arta sacra a tracilor, aceste preotese erau reprezentate indeosebi ca dansatoare, prinse in joc ca in celebra „Hora de la Frumusica”. De la geto-daci, ele au patruns in mitofolclorul nostru sub numele de Sanziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Dragaice etc.
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, careia tracii ii spuneau si Thraeki-dica „Binecuvantata” (cf. rom. drag; a zice), au mostenit romanii obiceiul numit Dragaica.
Vechii egipteni
„Adoratoarele lui Amun” sotii ale zeului in Egiptul antic, „Mana Zeului”, erau un fel de preotese care indeplineau anumite ritualuri in cinstea zeului. De obicei femeile sau fetele din familia regala se aflau in aceste functii; cele mai importante femei ale egiptului antic au avut acest statut, daca se poate numi asa, cum ar fi Nefertari si Hatshepsup.
La Louvre putem admira severea Caro-mama de bronz, la Cairo o Amenardis de alabastru si o Sepenupet de granit. Acest Inalte doamne nu au fost niste regine obisnuite. In vremea regilor libieni, etiopieni si saiti, „Divinele”, adevaratele sotii ale acestui zeu (li se mai spunea, de asemenea „Mana” prin referire la o veche cosmogonie).
In vremea Imperiului Nou, reginele, sotiile Faraonului si mamele copiilor lui, fusesera, in acelasi timp, „Sotia” in rituri. In vremea regilor-preoti, un obicei de origine incerta vroia ca o fiica de rege sa fie anume consacrata ca „Sotie”; aceasta Adoratoare trebuia sa ramana fecioara. Casatorita numai cu Amon, Adoratoare ii aduce un cult de un erotism discret, il incanta pe zeu cu frumusetea ei si cu sunetul sistrelor sale. I se aseaza pe genunchi si-si trece bratele pe dupa gatul acestuia. Ea dispunde de o casa particulara, dotata cu terenuri si servicii, poseda toate atributele formale ale unui faraon, dar puterea ei este mai mult spirituala decat politica. Nu are drept copil decat pe „fiica”, tanara principesa pe care a adoptat-o ca mostenitoare.
Pe langa ea traieste un harem de concubine ale lui Amon, supuse ale Adoratoarei, fecioare ca si ea si mame adoptive ale inlocuitoarelor lor.
Cei mai apropiati de zeul Amun erau faraonii, „reprezentantii Zeului pe Pamant”, care conduceau tara in numele acestuia. De asemenea, in stransa asociere cu zeul Amun erau femeile. Acestea puteau deveni chiar consoartele zeului, daca oficiau un anumit ritual. Pe baza dovezilor oferite de picturile ramase pana in zilele noastre, se considera ca anumite femei, alese cu grija, se duceau la altarul lui Amun in templul din Karnak. Acolo, ele reconstituiau mitul Creatiei si ii confereau lui Amun o existenta pamanteana, pentru a respecta credinta care spunea ca, astfel, Universul nu se va reintoarce in Haos. Femeile care oficiau acest ritual deveneau „Sotii si consoarte ale lui Amun”. Orice femeie din aristocratia Egiptului putea obtine acest titlu onorific si prestigiul pe care il aducea cu sine.
In timpul domniei lui Nefertiti si Akhenaton, templul din Karnak avea la intrare un portal urias, in partea de est. In aceasta zona a fost posibila reconstituirea a aproximativ 100 de scene care descriu acte ritualice. Majoritatea o prezinta pe Nefertiti in centrul unor ritualuri sacre cum ar fi ceremonia in care aduce ofrande – daruri si sacrificii in cinstea zeului. De fapt, traditia cerea ca sacrificiile religioase sa fie aduse numai de faraon insusi sau de catre o „sotie si consoarta a zeului”.
Ajungem dincolo de Marele Ocean, in America Latina, mai precis la Cuzco, in inima Imperiului Inca. In preajma marelui templu al zeului Soare, numit Inti, sau poate chiar in templu traiau sotiile lui Inca, ca si concubinele acestuia. Acestea erau totodata sotii ale Soarelui, Accla Kuna slujeau in temple sau in harem.
„Femeile alese” sau Aqlla erau inchise in niste adevarate manastiri ale Soarelui (castitate, izolare) devenind sotiile lui Inca sau fiind daruite marilor nobili in casatorie.
Erau considerate sacre, aveau functie religioasa dar si economica – torceau lana turmelor Soarelui.
Asemanarea poate fi frapanta. Dar, analiza mea nu se opreste aici – putem pune in aceeasi lumina si curtezanele din Babilon/sotii ale zeului-rege si de asemenea celebrele prostituate sacre din India dravidiana.
Trebuie insa analizat din punctul de vedere din care era vazuta femeia in societatea acelor timpuri.
Expertii se cearta in privinta intaietatii acordate Soarelui sau Lunii ca astrii primordiali, respectiv zei pe cerul timpului. S-au gasit argumente si scenografii in favoarea amandurora.
Este posibil ca Luna a avut primul cuvant de spus, legatura ei cu ciclurile anuale, vegetatia (moarte si reinviere), influenta asupra mareelor si asupra „starilor” femeii au influentat aceasta conceptie.
Soarele a fost un substitut razboinic, masculin, de obicei asociat cu zeul razboiului Ares, Mithra, Elohim, etc.
Astfel ca rolul femeilor a devenit, inconstient sau nu tocmai, cel de Preotese ale Soarelui.
Putem lega interpretarea noastra si de cultul Mamei (cu forme stegyiotipe) in arealul mediteranean si in intrega zona asiatica de sorginte matriarhala cu adanci radacini in neolitic.
Au existat asfel de „Preotese” la toate marile civilizatii? Au condus din umbra? Asa pare, cel putin la prima vedere. De curand s-a descoperit mormantul unei regine importante razboinice in arealul mayas. Deci conceptia despre Femei putea fi radical schimbata cand era vorba de 2 categorii: regalitatea si sacrul.
Despre prostituatele sacre
In Mesopotamia matriarhatul a predominat civilizatia, iar practicile sexuale erau „libertine”. Ishtar era cunoscuta ca zeita vietii, barbatilor si femeilor, naturii si fertilitatii, puterii sexuale si nasterii. Ea era in acelasi timp zeita razboiului si armelor, si orice sarbatoare din templul ei era insotita de jertfe, orgii si acte sexuale practicate de prostituatele sfinte ale templului. Fiecarei femei i se cerea ca cel putin o data in viata sa mearga la templul zeitei Ishtar, de obicei dupa casatorie, pentru a face dragoste acolo cu un strain. Barbatul alegea femeia din templu cu care dorea sa aiba raporturi sexuale, si femeia avea obligatia de a accepta.
In timp s-a produs trecerea de la matriarhat la patriarhat, si treptat templul lui Ishtar si-a pierdut din importanta, cu toate ca era inca cunoscut pentru prostituatele sacre si preotesele care intretineau raporturi sexuale contra cost. Aceasta era considerata o profesie serioasa si legislatia proteja preotesele.
In Grecia antica existau mai multe clase de prostituate: haetera, prostituate de lux care ofereau placeri fizice si companie la nivel intelectual, peripatetica, prostituate de strada, si prostituatele consacrate care activau in temple. In Corint de exemplu templul adapostea 1000 de prostituate consacrate, care practicau actul sexual pentru un pret considerabil.
Sursa foto: ziuaveche.ro
