fingerprint“Oamenii sunt pasari cu aripile crescute inlauntru” spunea Nichita Stanescu. Dar cati dintre ei sunt constienti de acest lucru? Cati dintre ei isi valorifica aceste aripi si le lasa libere in lume ajutandu-se de ele pentru a depasi greutatile vietii?

Problema identitatii umane in copilarie

In fiecare faza a vietii, omul se manifesta dupa cum simte. In primii ani de viata, omul nu se poate raporta la el insusi, nu e suficient de constient de el insusi astfel incat sa se poata analiza launtric si sa-si inteleaga actiunile. El vede doar ceea ce-l inconjoara. Vede acele figuri dragastoase care il monitorizeaza zi si noapte, oferindu-i dragoste, si foarte multa atentie . Dau un exemplu, desigur, pentru ca nu in orice familie se intampla acest caz fericit in asa fel incat copilul sa creasca inconjurat de tot ceea ce-si poate dori.

Apoi copilul creste, anii trec, incepe sa constientizeze ca exista, incepe sa sa-si dea seama de dezechilibru din jurul lui, da piept cu viata, se lupta, e infrant de birocratie, orgolii, interese, este dezamagit de oameni, incepe sa-si urasca parintii pentru ca nu sunt capabili sa tina pasul cu el . Devine adolescent.

Problema identitatii umane in adolescenta

Adolescenta e cea mai ciudata perioada din viata unui om. Nici ca adult, nici ca varstnic nu va avea vreodata atata bataie de cap cu propria fiinta. Adolescentul este o fiinta bizara. Se indragosteste de pe-o zi pe alta, urla fara motiv, isi condamna parintii, devine rebel – incepe sa fumeze, sa bea chiar. Unii ajung sa se si drogheze. Altii cad intr-o alta extrema, devin vesnic deprimati, se inchid cu totul in sine si vor sa uite de lumea rautacioasa din jurul lor.

Astfel se manifesta alteratiile naturii umane, alteratiile de personalitate. Adolescentul se considera centru universului. Totul se invarte in jurul lui. Fie ca e vorba de prieteni sau de pacea mondiala, totul e legat de el.

Fiecare adolescent e diferit.. Multi, asa cum spuneam, incep sa consume alcool, sa fumeze, sa se drogheze pentru ca ASA FAC CEILALTI. Si astfel incepe raportarea la semeni. Un adolescent e usor influentabil fiind intr-o perioada de tranzitie psihica si transformare fizica. Cand il vede pe altul ca face un anumit lucru, imediat se gandeste ca asa trebuie sa faca si el ca sa fie in trend. Pentru ca pana la urma, la asta se rezuma totul, adolescentii simt constant nevoia de a apartine unui cult, sau unui grup cu dorinte, idei, actiuni asemanatoare ceea ce este contrar firii lor de a se considera buricul pamantului. Adolescentii sunt fiinte paradoxale.

Dar multi dintre ei cad intr-o extrema trista si abuziva. Incep sa se raneasca, sa se mutileze, multi dintre ei ajungand chiar sa se sinucida din diferite motive care mai de care mai nesemnificative. Din ce in ce mai multi tineri ai secolului XXI sunt caracterizati prin aceasta alterare a realitatii si a unor probleme aparent atat de importante incat sa necesite astfel de manifestari. Se considera neintelesi, diferiti, artisti chiar, mereu sufera si se gandesc ca viata nu merita traita. Dar de partea cealalta sunt acei adolescent vesnic petrecareti, viciosi, cazuti in lumea alcoolului si al analgezicelor sau a drogurilor. Intensitatea cu care vor sa simta este cu totul alta decat cea a adolescentilor din deceniile trecute.  Totul e schimbat acum, totul e mai brutal, mai extrem, mai opulent.

Problema identitatii naturii umane la varsta adulta

Dar chiar si adolescentii cresc, majoritatea lasand in urma aceasta perioada tulbure si confuza. Ca adult lumea devine ceva mai sigura, poate chiar mai convenabila. Nu pentru toti, desigur. Dar multi isi gasesc un loc de munca. Unii devin obsedati de conditia lor, incercand sa stranga cati mai multi bani posibil pentru, spun ei, zile negre. Altii sunt distrati, neseriosi, schimba locurile de munca ca pe sosete si ajung intr-un final someri.

Adultul depinde de adolescent. Ceea ce a invatat sau nu a invatat in adolescenta, ceea ce a experimentat cu placere sau cu antipatie il va urmari pe adult in aceasta perioada ce definitiveaza maturitatea lui mintala. Omul adult este imaginea distorsionata a adolescentului de altadata. Cautand sa se integreze complet, adultul se raporteaza si mai mult la cei din jur, evitand astfel contactul cu starea derizorie de singuratate. Uneori isi chiar mentine prieteniile din adolescenta sau chiar din copilarie pentru ca acelea par a fi cele mai trainice, dar adevarul e ca multor adulti le e greu sa-si faca noi prieteni si le place sa stie ca se pot baza pe cei pe care ii cunosc de atatia ani.

De altfel, imaginea de sine e si mai importanta, facandu-l sa se gandeasca mereu la cum trebuie sa se imbrace, ce trebuie sa faca, cum trebuie sa vorbeasca pentru a putea supravietui in societatea animalica ce il atrage in ea si il secatuieste de puteri impiedicandu-l sa faca uz de vointa si de liberul arbitru. La adult, ideea de alterare a naturii umane vine drept acea criza a varstei de mijloc in care el se confrunta cu problema imbatranirii. Isi da seama dintr-o data ca timpul a trecut, ca nu mai e chiar tanar si ca, cel mai important, nu poate face nimic ca sa recupereze timpul pierdut. Multi dintre barbati sufera de calvitie, lucru care ii face sa-si piarda increderea in sine. Incep sa vada in asta o subminare a puterii lor de masculi, considera ca nu mai sunt la fel de atractivi si devin depresivi. Femeile sunt obsedate de riduri, de pielea ce se lasa, de faptul ca si ele, la fel ca si barbatii devin mai putin interesante pentru sexul opus.

Dar ca adult, problema banilor e cea mai pregnanta. Raportandu-se la altul si vazand ca are mai multi bani, mai multe achizitii sau stiu eu, masini de exemplu, adultul intra intr-o continua competitie. Nu-i convine sa vada ca altul are mai mult ca el, devine lacom, obsedat si isi pierde ani din viata cautand ceva ce intr-un final se dovedeste a fi mult mai putin necesar decat crezuse el initial. Prin aceasta cursa nesfarsita, prin aceasta cautare disperata si utopica se defineste viata unui adult.

Problema identitatii naturii umane la batranete

Dar nici macar adultul nu e vesnic, chiar si el imbatraneste asa cum a prevazut la un moment dat.

Batranetea e greoaie, plictisitoare. Zilele trec, toate la fel, toate cu aceeasi viteza dureros de inceata. Batranul nu mai poate dormi noaptea, se imbolnaveste mult mai usor si are greutati financiare. Zilele sale sunt plictisitoare si repetitive. Frica de moarte, de disparitia iminenta e de cele mai multe ori ascunsa sub o masca iritata si plictisita.

Varstnicii au problemele lor, foarte diferite de cele ale unui adult, dar asemanatoare cu cele ale adolescentului. Desi banii sunt si acum o problema, daca e sa ne referim la batranii din Romania, nu mai au o importanta atat de mare pentru ca nu sunt castigati in fiecare zi prin munca, ci sunt rasplata orelor grele lucrate pana la momentul pensionarii. Pe de alta parte, confruntarea cu propria persoana e si mai dificila acum. Omul nu se mai recunoaste, nu mai stie cine il priveste din oglinda, nu-si mai intelege starile de depresie sau de nervozitate. Se cearta cu altii din motive neimportante, se enerveaza pentru lucruri care nu au niciun sens si ii condamna pe cei din jur pentru ca nu sunt bagati in seama. Batranul e un fel de adolescent incaruntit. Batranul revine la acea stare visatoare si egoista. Chiar daca are copii ce acum au crescut, chiar daca acei copii au facut la randul lor bebelusi ce ii sunt nepoti, batranul se inchide in carapacea lui atunci cand este singur si isi face griji pentru orice. Bunicii isi fac griji din absolut orice. Fie ca acele griji sunt intemeiate sau nu, ei vesnic se framanta si se plang de indiferenta celor din jur.

Batranii sunt persoane triste, persoane ce si-au trait viata si acum nu le-a mai ramas decat sa astepte. Si acea asteptare e cu atat mai groaznica cu cat nu au cu cine sa o imparta. Chiar daca la batranete, omul a ramas impreuna cu aceeasi persoana cu care a fost ca si adult, el este singur. Devine tot mai singur cu fiecare clipa, tot mai inchis in sine si mai neajutorat. Multi se imbolnavesc, cad la pat, trebuie ingrjiti, dar cei norocosi isi traiesc batranetea facand plimbari pana la magazin si inapoi, certandu-se cu partenerul sau cu copii, ascultand radio, uitandu-se la televizor si lucrand prin casa. Timpul deja este ceva presant, se scurge din clepsidra tot mai repede si tot mai mult. Batranii nu-si mai pun problema raportarii la altii pentru ca nu-i mai intereseaza. Imaginea proprie este la fel de putin importanta cu cat isi dau seama ca nu mai trebuie sa fie atractivi pentru nimeni. Batranetea este cea din urma perioada a omului in care devine mai intelept, mai cumpatat, are mai mult timp pentru sine si isi revede deciziile care i-au afectat viata. Este o perioada linistita, din cand in cand presarata cu mici bucurii, dar care in aparenta pare trista si infricosatoare.

Asa ca pana la urma ce este omul? Ce il caracterizeaza? Cum se schimba el in decursul vietii si cum ii este alterata natura umana in functie de deciziile pe care le ia? Ei bine, omul nu este altceva decat un animal vorbitor care a invatat sa-si pacaleasca adevarata natura si a imbracat hainele civilizatiei. Greseste des, dar are ocazia sa invete din propriile greseli, incearca sa ia decizii corecte toata viata insa nu reuseste mereu , se framanta pentru lucruri care nu conteaza si alearga dupa lucruri ce nu ii sunt catusi de putin necesare. El este acea fiinta care iubeste, care are grija de cei ce ii sunt apropiati, care ofera fericire si care viseaza mereu la ceva mai bun. Alterata sau nu, natura umana este ceva extraordinar, contradictorie din orice punct de vedere si in acelasi timp fascinanta.

Autor : Teodora Cabut

Articol trimis pentru concursul Descopera.org


DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Bunicel, e un eseu din punctul de vedere al unui „Observator” al umanitatii, dar problema trebuia pusa altfel din punctul meu de vedere. Problema identitatii in concordanta cu percepera realitatii … Ehh asta ar fi fost un eseu foarte bun.

LĂSAȚI UN MESAJ