Cand se referea la indieni Sartre spunea: „Nordul a produs conducatori iar sudul sfinti; cat despre cei neutri, imparatia cerurilor le apartine”. Despre ce sa vorbim? Despre „permisivitatea” Vedelor? Despre faptul ca incestul, poligamia (nesuferitii aia de egipteni, care ne-au varsat pe gat monogamia!), poliandria erau acceptate si incurajate? Pentru ca admiteau ca „studierea Vedelor de catre femei ar fi un semn al dezordinii in stat”? Pentru ca instituisera „proba trecerii prin foc” pentru aceleasi biete femei? Religia Vedelor?

Un ansamblu de credinte animiste si totemice. Se manifesta prin adorarea a numeroase spirite ascunse in pietre si animale, arbori si cursuri de apa, munti si stele – Sarpele era divinitate ( cel mai vechi simbol indian este un sigiliu cu doua capete de sarpe), la fel ca arborele sacru al lui Buddha (Bodhi) sau taurul divin Nandi. Peste tot roiau demonii a caror prezenta nu putea fi distrusa decat prin formule incantatorii de care e plina Atharva-veda („Cartea Cunoasterii”). Pana si pentru a avea penisul in erectie trebuia sa spui o formula magica pentru ca altfel – iar formula asta era plina de ura si salbaticie.

Daca va intereseaza, in Brihadaranyaka Upanishad ( 6-12) puteti gasi formule pentru seducerea femeii si trantirii ei in pat! Te invata acolo si ce sa faci pentru a nu procrea, dar nu va luati dupa cei ce-au scris; daca ar fi adevarat – n-ajungeau indienii la 1 miliard! Lasam gluma si vedem ca – surpriza!!! – hinduismul are zei! Primii ( vom vedea ca nu si ultimii) au fost fortele si elementele naturii: Cerul (Dyaus – Zeus al grecilor) – interesant este ca in sanscrita „deva” inseamna stralucitor – este Tatal, Varuna; Prithivi -Pamantul este Mama; Agni – focul; Vayu – vantul pestilential; Indra – Furtuna; Suria sau Vishnu – Soarele. Monier-Williams spune ca indienii au inceput cu poezia si-au sfarsit in proza. Asa cum lucrurile devenisera persoane, calitatile au devenit obiecte, adjectivele au devenit nume iar epitetele zei.  Soarele creator a devenit marele zeu Prajapati, cultul lui sfarsind prin a avea un caracter aproape monoteist, pana ce acest zeu a fost mai tarziu devorat de Brahma, zeul acaparator.

Principalul zeu vedic a fost Agni – focul. El era spiritul Lumii. Cu toate acestea, cel mai popular era Indra, cel care administra fulgerele. De ce? Pai simplu si practic: pentru indo-arieni ploaia era mai importanta decat Soarele. Dusmanul preferat era Krishna iar Vishnu – saracul Soare – era un zeutz amarat care nu banuia ca Marele Krishna va deveni avatarul sau. Deh! Evolutia! Vedele astea merita citite fie si pentru ca ne poarta de la animismul primitiv pana la panteismul filosofic si de la superstitiile din Atharva-Veda la admirabilul monism al Upanishadelor. E amuzant sa vezi ca zeii au trasaturile, instinctele si chiar ignoranta oamenilor iar cand vezi ca sunt obsedati si de propriile lor rugaciuni – parca vrei sa ramai om.

Crestea numarul zeilor astia de te apuca ameteala iar – la un moment dat – nimeni nu-si mai amintea cine a creat lumea!Probabil ca atunci a aparut mita, pentru ca odata creator este Agni, apoi Indra, apoi Soura si – in final – Prajapati. Care a dat mai mult! Una dintre Upanishade ne spune ca lumea a fost creata de un procreator irezistibil, care nu era fericit in singuratate si s-a taiat in doua ( bietul androgin!): „Eu sunt cu adevarat aceasta creatie, intrucat totul a iesit din mine. Asa am creat Lumea”. Daca privim bine, pasajul contine in esenta intreaga teorie a panteismului si a transmigrarii. Creatorul si creatia nu sunt decat unul si toate lucrurile, toate formele vietii sunt acest Unu. Totusi, in locul transmigratiei, indo-arienii (ca si arienii din Persia) se multumeau sa creada in nemurirea individului. „Omul piere precum graul si tot ca el renaste” (Upanishada Katha). Ca si in Persia lui Zarathustra nu existau temple. Erau de unica folosinta – daca vreti – un sacrificiu si gata.

Preotii erau niste escroci, fixau tariful pentru fiecare „serviciu” prestat iar Brahmanele chiar indemnau preotii sa pacaleasca la bani credinciosii. Vedele cuprind aproape toate cunostintele Indiei primitive ( veda = a sti) fiind o adevarata Carte a Cunoasterii. Se foloseste pluralul pentru a desemna un intreg patrimoniusacru ( similar Bibliei). In momentul de fata n-au ramas decat: – Rig-veda – Cunoasterea imnurilor de slava – Sama-veda – Cunoasterea melodiilor – Yajur-veda – Cunoasterea formulelor pentru sacrificii – Atharva-veda – Cunoasterea formulelor magice. Fiecare Veda contine patru sectiuni: Mantra ( imnuri), Brahmana ( carti de rugaciune ale preotilor), Aranyaka ( texte folosite de sihastri) si Upanishadele ( numite si „conferintele secrete destinate filosofilor”). Scuze ca nu ma opresc la „Sutra” (scurte comentarii sub forma de aforisme) chiar daca hindusii sustin ca ele au fost scrise chiar de Brahma pe foi de aur. Cu datarea iar n-ar trebui sa avem mari probleme, palierul fiind destul de larg ( 6000 – 1000 iH).

Despre Upanishade nu pot spune nimic dar il las pa Schopenhauer s-o faca: „Nu exista pe lume un studiu atat de binefacator sau care sa inobileze sufletul atat de mult precum Upanishadele. El a fost mangaierea vietii mele, el va fi consolarea mortii mele.” Daca nu tinem seama de Invataturile lui Ptahotep, care nu sunt decat niste fragmente, Upanishadele sunt cele mai vechi opere filosofice si psihologice ale omenirii. Cum spune A. Mason ele „sunt la fel de vechi ca Homer si – in acelasi timp – la fel de moderne precum Kant”.

Upanishade: „upa” = langa; „shad” = a sta aproape. Gasim in Upanishade multe ineptii si contradictii iar in unele locuri un fel de anticipare a nebulosului discurs hegelian; uneori ne aflam in fata unor sfaturi naive; dar cel mai adesea ni se dezvaluie gandirea cea mai profunda din intreaga istorie a filosofiei (M.K.Gandhi). Tema fundamentala a Upanishadelor este misterul acestei lumi de neinteles. Unde am fost nascuti, unde vom trai, unde vom merge? O,voi, cei care-l cunoasteti pe Brahman, spuneti-ne din a cui porunca ne aflam noi aici? Datorita timpului? A naturii? A necesitatii sau intamplarii? Sau poate din voia celui care se numeste Purusha – Spiritul Suprem?

In Upanishada Maitri un rege isi abandoneaza tronul (ce asemanare cu Buddha!) si pleaca in padure pentru a practica austeritatea in speranta ca-si va obisnui gandirea sa inteleaga si sa rezolve enigma Universului (vorba lui Eliade: „Indienii gandesc cosmic”) Prima lectie pe care inteleptii din Upanishade o predau elevilor este ca intelectul lor sufera de insuficienta. Creierul fiind doar o farama a imensitatii nu are cum s-o inteleaga. Ratiunea este folositoare dar insuficienta. Nu prin studiu se ajunge la Atman ( Sufletul Lumii), nu invatand din carti. Un brahman trebuie sa renunte sa invete si sa devina precum un copil mic sa nu mai alerge dupa cuvinte care doar ii vor obosi limba.

Omul priveste in afara lui dar s-a intamplat ca un intelept, inchizand ochii si dorind nemurirea, sa vada sinele care zace ascuns in interior. Sa mai criticati Biblia, spunand ca va stopeaza dorinta de cunoastere! Cum poti gasi eternul ramanand in lumea efemerului si a particularului? Iata acum care este prima etapa in doctrina secreta: se constata ca esenta propriului eu nu este corpul, nici spiritul, nici eul individual, ci aceasta profunzime tacuta care se afla in noi, Atman. A doua etapa este Brahman ( aici folosit cu semnificatia de „sufletul impersonal al lumii”), esenta lumii tangibile care este neutra ( filosofii religiosi hindusi spun ca Fiinta Suprema este mai presus si lipsita de sex), impersonala, este baza a tot si a toate. A treia etapa este cea mai importanta: Atman si Brahman nu sunt decat Unul. Sufletul ( non-individual) sau forta care este in noi se confunda cu sufletul impersonal al lumii.

Upanishadele inradacineaza aceasta doctrina; subiectivul si obiectivul nu sunt decat unul; noi insine, atunci cand realitatea noastra este dezindividualizata si Dumnezeu este considerat ca esenta tuturor lucrurilor, suntem unul. Aceasta dialectica a lui Atman, Brahman si sinteza lor, este insasi esenta Upanishadelor. In mod normal intalnim si alte teorii dar subordonate acestei dialectici.Avem credinta in transmigrare ( prima oara in Upanishada Satapatha unde mortile si nasterile succesive sunt prezentate drept pedeapsa aplicata de zei celor rai) si aspiratia spre eliberarea (Moksha) de acest lant apasator al reincarnarilor.Asa aflam ca singura cale pentru a rupe lantul reincarnarilor este doctrina Yoga. Practicand-o, evitam renasterea. Aceasta promisiune – pe care Yajnavalkya o face regelui Janaka – este aproape imposibil de atins pentru ca „Acolo” constiinta individuala va disparea, deoarece individul este absorbit in Fiinta, partea temporar desprinsa se va contopi cu Totul. E greu pentru noi, europenii, sa digeram o asemenea teorie asupra vietii si a mortii. India, insa, este dominata de ideea nemuririi mistice si impersonale. Cineva spunea ca nu exista Dumnezeu sau zei in hinduism!Nimic mai fals! Ca exista nihilisti si in hinduism… e o realitate.

Upanishada Swasanved spune ca nu exista Dumnezeu, nu exista Cer, nu exista Infern, ca reincarnarea nu exista, nici Universul, ca Vedele si Upanishadele sunt opera unor „nebuni vanitosi”, ca „ideile sunt iluzorii, ca toate cuvintele sunt false, ca poporul nu iubeste zeii decat datorita cuvintelor frumoase, in realitate neexistand nicio diferenta intre Vishnu si un caine. Ce mai poti spune? Cum sa-l tratezi pe Virocana, cel care a trait 33 ani langa marele zeu Prajapati ( cat Iisus printre noi) dar o sterge brusc pe pamant si ne invata ca: „Trebuie sa-ti faci eul fericit in aceasta lume. Nu trebuie sa ai incredere decat in tine. Cel care este fericit in aceasta lume, care nu se bazeaza decat pe el, va castiga ambele lumi”. Cum dracu a coborat Virocana din sanul lui Prajapati cu un discurs fascistoid? Nu trebuie sa ne mire nimic. Inainte de Buddha, India era plina de nihilisti si negativisti.

Unii – ca agnosticul Sangaya – refuzau sa afirme supravietuirea dupa moarte; altii spuneau ca sufletul este „sclavul pasiv al hazardului”. Maskarin Gosala spunea ca „destinul guverneaza totul fara a tine cont de meritele oamenilor” (asta parca ar vrea sa legitimeze suicidul! La ce bun sa fii virtuos daca Destinul ti-e potrivnic?). Ajita Kasakambalin spunea: „Nebuni si intelepti deopotriva in momentul dizolvarii corpului sunt anihilati iar dupa moarte nu mai sunt nimic”. Pentru Brihaspati „Vedele reprezinta adevarul divin revelat” dar ne face praf cu intrebarea: „Cine a vazut vreodata un suflet separat de corp?” Apar materialistii numiti „charvaka”. Ei spun ca „virtutea este o eroare, scopul vietii este viata si adevarata intelepciune consta in fericire”. Extraordinar! Pana si romanii (despre care Eliade spunea ca gandesc istoric) au preluat-o, transformand-o in „carpe diem” iar Sf. Augustin in „Iubeste si fa ce vrei!”. Tot omul e cosmic! Cosmosul este casa noastra, nu Pamantul! Cosmosul si Sexul! Sau invers? Cu aceasta filosofie (nu, nu a mea, ci aia pe care v-am expus-o inainte!) se termina epoca Vedelor si Upanishadelor. Se deschide poarta pentru aparitia jainismului si a buddhismului.

Autor: Nicolae Dan Dinescu

www.descopera.org


DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ