Shintoismul istoric

Articole asemănătoare

lampi-japoniaInfluenta chineza asupra shintoismului

De la începutul istoriei sale, Japonia a stârnit interesul negustorilor si misionarilor coreeni si chinezi. Acestia au dus cu ei mult din cultura mai veche a Chinei, cuprinzând artele ei, limba, scrierea si desigur diferitele ei religii si sisteme etice. Dupa sec. IV d.Hr., japonezii au intrat sub influenta budismului, daoismului si confucianismului. Toate acestea au avut un efect de lunga durata asupra civilizatiei japoneze. Cartea Kojiki relateaza intrarea culturii chineze în Japonia.

În anii care au urmat, relatiile dintre China si Japonia au luat amploare. Înaintea acestei perioade, japonezii nu au avut limba scrisa. În consecinta, ei au preluat scrierea chineza si multe alte elemente ale culturii chineze. În acea vreme, Japonia era organizata si guvernata dupa un sistem suzerano-vasalic, astfel încât morala confuciana era binevenita. Cultul stramosilor fusese totdeauna practicat în Japonia si de aceea elementele confuciene si daoiste care evidentiau pietatea filiala au fost acceptate bucuros de japonezi. Si artele chineze îndeosebi cele legate de ritualul budist, au fost însusite. Toate la un loc au facut ca perioada secolelor IV-VIII d.Hr. sa fie una de schimbari dramatice în Japonia.

Formele initiale ale reactiei sintoiste fata de budism

Patrunderea budismului din China si Coreea a fost extrem de importanta pentru dezvoltarea traditiilor religioase ale Japoniei. Conform cronicilor japoneze, pe la 552 d.Hr., împaratului Japoniei i s-a daruit o statuie de aur a lui Buda si mai multe carti cu învataturi budiste. Desi împaratul a fost încântat, sfetnicii sai l-au avertizat ca introducerea unui zeu strain ar putea stârni mânia Kami-lor bastinasi. Dupa introducerea budismului, în Japonia a izbucnit o ciuma. Temându-se ca molima a fost pricinuita de Kami, împaratul a aruncat statuia într-un canal, templul zidit lui Buda a fost ars si în aceste conditii ciuma a încetat.

Budismul n-a putut însa sa fie înlaturat din Japonia. În timpul urmatoarelor generatii, au fost aduse alte statui ale lui Buda, împreuna cu ritualul de cult. La sfârsitul sec. VI d.Hr., budismul Mahayana câstigase o pozitie puternica în Japonia. Reactia japoneza în fata budismului s-a desfasurat pe patru planuri. Mai întâi s-au introdus termenii sinto sau Kami-no-Michi ca sa se deosebeasca religia bastinasa japoneza de noua religie straina. Aceasta a fost probabil prima data când japonezii au început cu adevarat sa conceapa religia lor bastinasa ca pe o religie distincta. A doua reactie a sustinatorilor sintoismului a fost de a-i recunoaste pe numerosii Buda si Bodhisattva ai budismului dar interpretându-i ca pe niste relevari ale Kami-lor facute indienilor si chinezilor. Evident, budistii au inversat acest mod de gândire, identificând pe Kami-i japonezi cu revelari ale unor Buda si Bodhisattva.

Ryobu-Shinto, sincretismul sintoisto – budist

A treia reactie japoneza fata de budism a fost sincretismul dintre sinto si budism care a avut loc în Japonia între sec. VI-IX d.Hr. si care a fost numit Ryobu Sinto („sinto cu doua fete”). A avut loc, treptat, o identificare între diferitii Kami ai sintoismului si divinitatile budiste. Putin câte putin, s-au sters granitele dintre cele doua religii.

Sanctuarele sintoiste au ajuns sa fie folosite si de preotii budisti. Ritualurile împlinite în aceste sanctuare faceau foarte putina deosebire între cele doua religii. Elemente arhitecturale budiste s-au adaugat la templele sintoiste. În general, viata japoneza a început sa fie împartita în doua. Preocuparile vietii cotidiene apartineau laturii sinto a religiei iar preocuparile privind viata de dupa moarte apartineau budismului. Astfel se putea spune despre un cetatean traditional al Japoniei ca se nastea sintoist însa murea budist. Timp de 10 secole, sinto si budismul au convietuit cot la cot în Japonia, fiecare servind o nevoie specifica a oamenilor.

Budismul specific japonez: Zen, Tara curata, Nichiren

A patra reactie a japonezilor fata de budism a fost dezvoltarea unor forme specific japoneze de budism. Budismul mahayana este o religie extreme de elastica, permitând foarte multe variatii, pâna într-o asemenea masura încât ar putea fi considerat mai degraba o familie de religii, decât o singura ramura a religiei budiste. În timpul câtorva secole de la data patrunderii budismului în Japonia, au început sa se dezvolte noi variatiuni pe tema budista.

Budismul a pus accent pe meditatie (Dhyana), ca mijloc de întelegere a adevarului religios. Chinezii au învatat aceasta prin lucrarea misionara a lui Bodhdharma si au numit-o Chan. A ramas în sarcina japonezilor sa dezvolte budismul meditativ pâna la forma sa cea mai deplina sub numele de Zen. Japonezii au dat nastere si altor forme de budism pe care le-au dezvoltat, cum ar fi „Tara curata” sau „Nichiren”. Acestea, precum si alte forme de budism au devenit atât de populare în Japonia, încât chiar daca sinto se întrepatrundea cu ele, sintoismul a fost aproape uitat ca religie viabila pentru japonezi.

Reinvierea shintoismului

Conditiile reînvierii sinto

Din sec. VIII d.Hr. si în secolele urmatoare, sinto si budismul s-au contopit într-o forma sincretista de religie la punctul în care sintoismul a fost aproape anulat. Cu toate acestea, au aparut adesea reformatori care doreau sa revizuiasca si sa revitalizeze religia bastinasa a Japoniei. Înca din sec. XIV, diferiti carturari au încercat sa scoata în relief virtutile sintoismului si sa restaureze pozitia sa prioritara în societate. Totusi, abia în sec.XVII, în perioada sogunilor Tokugawa, sintoismul a obtinut sprijinul de care avea nevoie. În aceasta epoca, Japonia a fost unificata de conducatorii militari rigizi care au cautat sa izoleze natiunea de influentele din afara. Deoarece budismul si crestinismul se nascusera în strainatate, au fost date la o parte, fiindca sintoismul era bastinas i s-a dat o noua vigoare si un sprijin nou din partea puterii de stat. O versiune japoneza a confucianismului a fost singurul sistem strain caruia i s-a dat sprijin, fiindca morala confuciana sprijinea sogunatul militarist Tokugawa.

Cavalerismul samurai

Unul din cele mai pline de culoare aspecte ale vietii japoneze în timpul sogunatului Tokugawa a fost idealizarea cavalerilor samurai. În timpul epocilor precedente, razboinici individuali îsi închiriau propriile lor persoane marilor nobili, în calitate de garzi de corp sau de ostasi mercenari. În vremea sogunatului Tokugawa (perioada Edo), samuraiul a fost idealizat si i s-a stabilit un cod al onoarei sale. În sec. XVII, guvernul a instituit Scoala de confucianism Chu His (Susi) ca model oficial pentru conduita nobilimii. Un conducator al acestei scoli, Yamaga Soko a combinat sintoismul cu confucianuismul, dezvoltând codul de onoare cavalereasca Bushido „calea cavalerului razboinic”. Modelul de conduita al cavalerului japonez era similar în multe privinte cu acela al cavalerului crestin idealizat din Europa medievala, cu exceptia lipsei oricarei forme de dragoste romantica.

Principiile codului Bushido

Loialitatea absoluta a cavalerului samurai fata de seniorul sau din ierarhia suzerano-vasalica

Extremele  pâna la care a fost dusa aceasta loialitate este ilustrata cel mai bine de una din cele mai faimoase povestiri din literatura japoneza, povestea celor 47 de Ronin. În 1702, un anumit senior a fost jignit de un dregator al guvernului. El si-a tras sabia si a ranit pe dregator. Pentru aceasta fapta, seniorului i s-a cerut sa se sinucida iar proprietatea sa a fost confiscata de guvern. El avea în serviciul sau 47 de samurai care, fiindca seniorul lor murise erau socotiti oficial ca Ronin („oameni fara stapân”). Acesti oameni au facut legamânt sa razbune nedreptatea savârsita contra stapânului lor. Ca sa evite orice banuiala, ei s-au împrastiat si s-au comportat în vazul lumii ca si cum nu s-ar fi sinchisit de soarta fostului lor stapân. Când dusmanii lor au încetat sa mai fie vigilenti, s-au adunat iarasi, au atacat castelul celui care le umilise seniorul si l-au ucis. Apoi au asteptat linistiti ca stapânirea sa le porunceasca sa se sinucida. Astfel, cei 47 de Ronin au devenit exemple ideale ale loialitatii samurailor fata de seniorii lor.

Samuraiul trebuie sa dovedeasca mare curaj în viata, în batalie si în hotarârea de a-si da viata pentru seniorul sau.

Samuraiul este mai ales un om de onoare care prefera sa-si ia viata decât sa fie dezonorat.

Ca un adevarat confucian, samuraiul este politicos fata de seniorul sau si fata de nobilii în pozitie de autoritate.

Totusi, politetea si delicatetea nu se extindeau fata de toti membrii societatii. Exista povestiri despre samurai care se simteau îndreptatiti sa-si încerce ascutisul sabiei taind tarani, daca nu aveau nici o lupta la îndemâna. Din cartea de învatatura a samurailor se trage probabil vechea poveste despre samuraiul care a lovit de 7 ori cu sabia un taran, fara nici un efect aparent, pâna când taranul s-a desfacut în 8 bucati.

În ciuda atitudinii sale fata de tarani, samuraiul este socotit cavaler în toate sensurile cuvântului.

Samuraiul trebuie sa fie generos, sa îndrepte ceea ce este rau, sa faca dreptate.

Sinuciderea: Seppuku (Harakiri)

Asentimentul samuraiului corect de a se sinucide ca sa evite dezonoarea si atitudinea japonezilor în ansamblu fata de sinucidere a uimit multa vreme pe occidentali. Multe traditii religioase europene interzic sinuciderea. În Japonia, totusi, sinuciderea a fost adesea încurajata ca un mijloc de a evita dezonoarea, de a scapa dintr-o situatie rea, ca un mijloc de protest iar în al doilea razboi mondial, ca un mijloc foarte eficient de a distruge navele de razboi inamice. Probabil nici o alta cultura din istoria omenirii nu avusese o astfel de atitudine fata de sinucidere.

Codul Bushido cere cavalerului sa se sinucida într-un mod încet, chinuitor, numit Seppuku (sau Hara-Kiri– spintecarea burtii). Cavalerul sinucigas trebuie sa-si spintece abdomenul, în asa fel încât intestinele sa-i cada afara. În timpurile mai recente, a devenit obisnuit ca un prieten sa taie capul sinucigasului, imediat dupa despicarea pântecelui. Aceasta forma de moarte era rezervata samurailor si nobilimii. Femeilor si taranilor le era interzis sa-si faca Seppuku, sinuciderea lor trebuind sa fie rapida, prin taierea beregatei.

Trebuie totusi specificat ca un astfel de dispret fata de viata proprie sau a altora nu este propriu nici Sintoismului, nici Confucianismului, chiar daca se îmbraca în formele exterioare ale acestor sisteme moral-religioase. Originea profunda a acestei comportari se afla în mândria demonica si sfidatoare a Budismului Zen, care contesta zeii, nemurirea sufletului si valoarea vietii. Sintoismul a speculat aspectul nationalist al jertfirii vietii pentru împarat iar confucianismul justifica sinuciderea prin cultul onoarei.

Va urma…

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org

Articole recente

Articolul precedentReligia Shinto
Articolul următorPlanete extrasolare

Comentarii

  1. Salutare frumos articol pe langa faptul ca mai trebui multe alte chesti….
    >>Sinuciderea: Seppuku (Harakiri)<<  Din cate stiu eu Seppuku si Harakiri sant diferite (taierea se face altfel) dar asemanatoare (se refera la sinucidere). 

    Seppuku – taierea stomacului – fiind rezervat samuraiilor
    Harakiri –  taierea burti 

    Acum sincer nu mai tin minte care se facea pe vertical si care orizontal sau sub forma curbata.

  2. Seppuku era rezervat samurailor si se facea cu o sabie scurta numita tanto printr-o miscare laterala rapida de la stanga la dreapta.
    Era vorba de un intreg ritual iar cazurile variau de la a muri cu onoare pe campul de lupta, a-ti oferi viata in slujba cuiva, a te sinucide la moartea unui maestru, a nu cadea in mana dusmanilor, sau se practica de cei care au adus ofense grave/capitale sub forma de scuza suprema.
    Seppuku face parte din codul bushido.
    Nu am avut loc si timp sa le scriu pe toate. Doar o parte care ii leaga de cultura veche.
    Voi reveni cu un articol exclusiv despre samurai si obiceiurile lor.

    Harakiri este forma vulgara, varianta folosita in limba popular. Harakiri era practic o forma de mutilare (de aici taierea stomacului pe verticala, orizontala sau oblic) Este o forma de seppuku.
    Seppuku este ritualul in sine. Executat cu permisiune numai de samurai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări